Ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, de pe 20 decembrie – Ignatul (când se taie porcul de Crăciun), până pe 31 decembrie (Anul Nou sau Revelion), reprezintă pentru români o perioadă în care sunt practicate multe obiceiuri și tradiții populare, atât în spațiul rural, dar și în cel urban.
Din tradițiile cele mai importante și cele mai frumoase este colindatul. Obiceiul popular al colindelor se practică pe întreg teritoriul României, însă cu caracter specific în fiecare din zonele etno-folclorice. În seara de Ajun și în zilele de Crăciun și Anul Nou, colindele sunt purtate din casă în casă de cetele de colindători pentru a vesti sărbătoarea și pentru a ura de bine gazdelor sau celor ce deschid ușa. Colindatul în Ajun se face seara și, în general, cetele sunt formate din copii cu vârsta între 6 și 15 de ani, majoritatea băieți. În prima zi de Crăciun, încă de dimineață, cete de flăcăi (tineri necăsătoriți) se adună în vatra satului și pornesc să colinde la casele din sat. Gazdele răsplătesc colindătorii cu colăcei, nuci, mere, și bani, toate acestea simbolizând prosperitatea, bogăția, prospețimea și trăinicia. Textele colindelor, fie populare, fie culte, sunt puternic influențate de conceptele bisericești și de vechile practici pre-creștine. În general, colindele sunt texte ritualice, preluate ca obiceiuri populare, care povestesc despre nașterea Mântuitorului, despre venirea celor trei magi și apariția stelei pe cer, cea care a vestit nașterea lui Iisus. Creștinismul a asimilat practicile păgâne, arhaice, din perioada solstițiului de iarnă, prin Crăciun și An Nou. Popoarele indo-europene celebrau moartea și renașterea ulterioară a Zeului-Soare și marcarea începutului unui nou ciclu solar. Obiceiurile populare mai păstrează încă rămășițe ale cultului păgân al soarelui, prin roțile de foc cărora li se dă drumul pe costișa dealului în noaptea de Crăciun sau colacii de Crăciun în forma soarelui. |