FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE "NICOLAE LABIȘ"

Festivalul Național de poezie „Nicolae Labiș”

CONSILIUL JUDEȚEAN SUCEAVA
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA
CULTURII TRADIȚIONALE SUCEAVA

FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE „NICOLAE LABIȘ”
Ediția a XL-a, 2008




Consiliul Județean Suceava, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Primăria comunei Mălini și Complexul Muzeal Bucovina, organizează ediția a XL-a a Festivalului național de poezie „Nicolae Labiș”, în perioada 16 – 19 octombrie 2008, la Suceava și Mălini.
Concursul își propune să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie.

R E G U L A M E N T

1. Sunt acceptate în concurs numai lucrări în limba română, nepublicate și nepremiate la alte concursuri literare.
2. La concurs pot participa autori care nu au depășit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial și nu au obținut Marele Premiu la edițiile precedente ale concursului.
3. Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava,
Str. Universității nr. 48,
Suceava, 720228
4. Lucrările se trimit până la data de 17 septembrie 2008. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poștal va fi introdus un plic închis (având același motto), care va conține un Curriculum Vitae al autorului. În Curriculum Vitae se va specifica în mod obligatoriu: numele și prenumele autorului, locul și data nașterii, naționalitate, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon și eventual adresa electronică.
5. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci (5) poezii și maximum zece (10).
6. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Nicolae Labiș”, iar laureații vor fi publicați în „Caiete mălinene” , volum editat de Centrul Culturii Tradiționale Suceava.
7. Laureații vor fi anunțați până la data de 10 octombrie 2008, pentru a fi prezenți la festivitatea de premiere, precum și la manifestările prilejuite de finalizarea concursului, care vor avea loc la Suceava și Mălini între 16 și 19 octombrie 2008. Manifestările vor consta în lansări de carte, conferințe literare, expoziții, spectacol omagial, șezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee și monumente de artă din județ, realizate cu participarea membrilor juriului și a altor personalități literare. Organizatorii asigură cazarea și cheltuielile de transport (bilete de tren-clasa a doua). În eventualitatea în care laureații doresc să fie însoțiți și de alte persoane, acestea trebuie să-și suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunțați până cel târziu la data de 14 octombrie 2008, pentru a face rezervările necesare.
8. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
9. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.
10. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii:
- Marele premiu „NICOLAE LABIȘ”
- Premiul I
- Premiul II
- Premiul III
Vor fi acordate, în funcție de posibilități, și premii ale unor reviste literare.

Relații suplimentare: tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc


D I R E C T O R,
Pavel BLAJ

REFERENT DE SPECIALITATE
Carmen Veronica STEICIUC


surse: http://orasulsuceava.ro/, www.crainou.ro, www.poezie.ro