Într-o lume atemporală prin penibil, dar atât de contemporană prin derizoriu, în care Cass a lui Bukowski se amorezează de Costals al lui Montherlant, iar Ravelstein îi urmărește cu o compasiune perversă (știu asta de la Mîșkin), eu , pre numele meu Conchis ben Fowles mă convertesc și fac din beletristică un idol căruia i te închini civilizat, fără emolienții adulatorii, ba chiar fără temenele, doar cu prolegomenele personale. Narcis son of Hesse mi-e martor. Drept pentru care fac o paranteză: ( există literați care gândesc în termeni precum: bei cafeaua sau plimbi cafeaua? Mirela Roznoveanu solicită partea cognitivă, în măsura în care ea există, prin : ce calitate are cafeaua și de ce nu se poate fără ea?). Obiectivă, prolifică, erudită și un fin răbdător cu unele naufragii literare, mediatizate volens nolens de către unii, analist până la atomul componentelor, trece de tiparele canonice, precum să zicem cele ale sincroniei și diacroniei.