A apărut, în editura Haifa, un nou volum de poezii al Biancăi Marcovici:”Espresso dublu la Ierusalim”. Este vorba de o ediție bilingvă, română și ebraică. Traducerea ebraică e semnată de Tomy Sigler, cel care-și încercase puterile într-o reușită traducere în ebraică a poemului “ Luceafărul” de Eminescu.
O regăsim cu bucurie pe Bianca Marcovici cea dintotdeauna. Poeta cu îndrăzneli moderniste dar și cu versuri de o simplitate clasică. Poeta cu imagini și vocabular tehnic, dar și cu imagini nostalgice moldovenești. Poeta obsedată încă de universul muzical din tinerețe când a studiat vioara timp de 8 ani, univers pe care l-a contopit și identificat mai târziu cu universul poetic. Poeta obsedată încă de peisajul moldovenesc al țării de origine, dar ancorată temeinic în realitățile israeliene de azi:
“Patria e orizontul
Pe care l-ai lăsat în urmă mai ieri
Iar acum e casa în
Care trăiești imprevizibilul,
Iubești!”
Ca și în volumele precedente, notele caracteristice amintite mai sus revin și aici. Vioara e poem:
“Fug în reveria viorii poemului
Știu că-mi aparțin amândouă.”
Viața și poezia ei sunt comparate cu o improvizație pe o coardă:
“Improvizația pe o coardă
Flexibilă, tomastică în flageoletul excitant
Ciocârlia mea minusculă
Chiar dacă funicularul trece prin tunelul tău
De stalactite
Și vioara mi s-a dezacordat.”
Poezia ei izbutește să dea totul cu elemente puține, precum o gamă modulată cu numai opt sunete:
“Dacă nu mi-aș uita versurile
Nu aș mai putea scrie,
Precum o gamă, doar opt note,
Permutându-le în combinații »
Și dragostea se împletește cu muzica. În poezia « Inspirația » citim impresionați :
“Închid ochii și-ți scriu:
Pianul meu sună la unison, clapele
Urmăresc literele latine, cele ebraice se sting
Capăt forma ta când mă cuprinzi”
Tema nostalgică a Iașilor și a culturii românești din tinerețe e modulată inspirat în imaginea grăitoare a “Teiului lui Eminescu”:
M-am născut aproape
De teiul lui Eminescu...
Ani de-a rândul l-am urmărit
In încărunțire
Era sprijinit de-o cârjă metalică
Betonată-
Părea un om invalid
Cu părul de culoarea
Toamnei. »
Tema nostalgică stă bine alături de cea iudaică, prezentă în amintirea sfâșietoare a holocaustului. La începutul și la sfârșitul poeziei Aushwitz, răsună strigătul cutremurător :Suntem vii !
« Nici un tren al morții
n-a fost împiedicat
să ajungă la destinație
Cuptoarele i-au primit
Cu brațele deschise
Pe cei ce nu aveau decât o vină,
Erau evrei…
Suntem vii
Suntem copiii lor
Cei care cântă Șalom.
Tema iudaică e prezentă nu numai în amintirea holocaustului, ci și în viața de azi a israelienilor, dornici de pace și trăind sub continuă amenințare. În “Transmisie directă” găsim ecoul imediat al celui de al doilea război din Liban:
“Calculatorul împrumutat nu știe românește, și nu va ști
Haifa, Nordul Israelului sub tirul katiușelor
Inima își iese din piept la fiecare alarmă
Soarele apune de fiecare dată
Suni la copii, sau copiii mai sună.
Legături telefonice isterizante, necesare.”
Talentul artistic al poetei se vede și în capacitatea ei de a găsi formulări poetice pregnante:
“Eu sunt ca o pâine caldă
Visele mele
Sunt aripi de păsări
Iar gîndurile precum laserul
Care-ți corectează privirea.”
Sau:
Conținutul tău e un fiasco acoperit de pleoapa nevederii…
Fotograful și-a ars degetele cu substanțele iritării.”
Sau:
În camera mea poate o almpă cu becul aprins
Peste o carte deschisă
La semnul tău
Poate o vioară cu căușul căzut.”
Se ajunge și la poezii întregi admirabil reușite, unitare, în atmosfera lor specifică. Dintre acestea, doar două exemple. Iată, întâi, o poezie de dragoste, ca de obicei, cu o impresionantă coloratură melancolică:
“ Și eu sunt obosită de zare
De abur și falsul lucrurilor
De lumina prea puternică
Și de soarele ăsta...
Aș dori să fac ca și tine
Dar aș muri puțin cum mor răspunsurile
Înainte de a le rosti.
De ce ai apărut
Când noaptea veșnică se va așterne ? »
(« De când o singură toamnă »)
Și minunata poezie “Renaștere”:
“Sunt din nou îndrăgostită
De ceva nedefinit...
Între mărar și pătrunjel
Gogoșari copți și vinete marinate,
Ceva între vișine și cireșe negre,
Fără sâmburi,
Dulceață de coacăze
Și agude puhave,
Ceva între nuci noi
De curățat,
Din copacul copilăriei
Si zarzăre culese de mine
Ceva ca sâmburi de caise
Sparte pe caldarâm
Cu o piatră mare,
Ceva cu picioarele goale,
Călcând pe iarba abia răsărită,
Bând apă dintr-un vas coclit.”
*
Tomy Sigler merită felicitări pentru traducerea în ebraică.
O traducere exactă, precisă, fidelă textului românesc.
Abaterile sunt foarte rare, nu știrbesc fidelitatea ansamblului.
Totuși, îmi îngădui să remarc că, mie cel puțin, nu mi se par justificate pe deplin, necesare. De ce, de pildă, în loc să se spună, ca în originalul românesc în teiul, se spune, în traducere, mai vag, benof (în peisajul) ?. Sau, în poezia « Pace », de ce se reduce, în traducere, ca o minge viu colorată, la termenul mai șters be cadur țivoni (minge colorată) ?
Revista « Minimum » nr. 266 dinTel-Aviv, mai 2009-rubrica “Cartea”, pagina 56 – 57,
Director, scriitorul Al. Mirodan
