1.
În ceea ce mă privește
vreau să construiesc un poem neîncăpător
iar funcționalul sa nu mă cuprindă
totalmente,
adică să nu promită!
să deschidă oricine ochii largi
visând alături de mine,
adică un poem al viitorului
la care să rămai mut de uimire!
cu totul și cu totul neprevăzut
citit cu dicție aproape perfectă
și
fără nici un efort de concentrare sau
privire... cu dublu înțeles,
ceva ireversibil, fără nici o tăinuire anume,
pe o cheie muzicală neinventată, încă
a luminii solare... să aibă
ceva din gingășia primului ghiocel
ieșit de sub zăpada răscolită
de o caleașcă cu caii mei albi
înșeuați în pripă!

 

 

 

2.

Colecția mea de muze
nici eu nu joc zaruri cu ele.
nu ma pricep sa trișez nici sa le amestec.
nu-mi vinde nimeni un pont
și nici nu-mi dă binețe
să-mi meargă oarecum altfel,
să nu mă irosesc în gafe depline
pentru că uneori le calculez :
șase, șase

Fiecare poezie în oglinda Muzei
prefăcută în Alba ca Zapada fără pitici

să mă renasc pipăindu-mi pulsul
care-și accelerează bătăile,
tot mai des tot mai des
am crezut în forța prieteniei
îmbătrânindu-mă înainte de vreme
biopsia lacrimilor n-a ieșit bine
nici gustul lor.

Știu că n-am reușit să țin o legătură de suflet
Nici nu-mi pasă, așa am fost construită
Să-mi cuceresc muzele să le subjug
Mai apoi să le atribui puteri magice,
naivitate pe care o voi plăti scump
cu un poem de fiecare dată...
cec în alb pentru (ne)numita mea dragoste
lacrimi nedresate de conștientul perfid.

"Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul",
doar se preface.
cât e de stupid acest joc de barbut,
alege până și moartea aparenă dintre noi
imprimându-mi-o pe față.
drogul mioritic,
curmarea bruscă,
  cometă de februarie,
libertatea mea e prea scumpă!

BIANCA MARCOVICI
Haifa