Labirinturi absurde
pînă la sacrificiul unei fugi în trecut
ochiul meu strivit melancolic
într-o zi de sabat
cînd te-apasă plictisul și găsești scrisorile celui drag
după asfințit într-o artă perfectă,
pămîntul viscolit de cîntecul sirenelor,
undeva în apropiere-
în locul în care zburătăcesc de-a valma licuricii
amestecați de suferința propriilor fantome
in torentul neobosit al realității,
raiul, drumul corăbiilor,
o casă frumoasă cu grădina arsă pîna la lacrimi
după răceala mîinilor toți știau
că se făcuse noapte în odaia lăuzei
de culoarea florii palide de prun
darul cocorilor
Cît de frumoși eram dinspre Toamnă,
încăpeam amîndoi sub aripile unui fluture !
