Monthly archive

Lancement du Prix AMO Habitat, Architecture, Environnement



Nous vous annonçons le grand lancement du Prix AMO 2009 !

Lancement du Prix AMO Habitat, Architecture, Environnement

L’association Architecture et Maîtres d’Ouvrage lance la 1ère édition du Prix AMO Habitat, Architecture, Environnement.
Ce nouveau Prix vise à récompenser le maître d’ouvrage et l’architecte d’une réalisation remarquable par ses qualités architecturale et environnementale, leur engagement dans une perspective de développement durable et une démarche d’éco-construction.

Category: 

RISIPA DE COPII, un articol de Angela Furtună

Creation Category: 

RISIPA  DE  COPII

Războiul civilizațiilor și copiii democrațiilor liberale

 

Se vorbește astăzi, din nou, agresiv,  și cu argumente din ce în ce mai sofisticate, despre războiul civilizațiilor, prelungindu-se astfel și în acest deceniu polemica dintre Samuel Huntington și Francis Fukuyama. Așadar, democrațiile liberale au probleme, și încă din cele mai spectaculoase, spun partizanii totalitarismelor de tot felul. 

Care este background-ul problemei insolubile? Islamul versus lumea iudeo-creștină, aceasta este ecuația conflictului major ce se tot adâncește, pe diverse canale (politice, media, culturale și economice) după 11 septembrie 2001. Erodând, prin amplitudine și accelerație, capacitatea de înțelegere a lumii actuale privind propriile „compromisuri sănătoase”, acest conflict între culturi își generează exponențial propriul apogeu. Iar noi ne aflăm, de câțiva ani, în chiar epicentrul lui. Pe acest background, înfruntarea palestiniano-israeliană din Gaza apare, acum, ca fiind o „ocazie”, construită, întreținută și gospodărită de fundamentaliștii războiului terorist,  iară nu cauza conflictului. 

Nu voi insista asupra faptelor, căci datele furnizate de istoricii și analiștii credibili sunt cunoscute și sunt bine exploatate public, de ambele părți. Voi medita, în textul de față, asupra delictelor și slăbiciunilor media, care au devenit, poate că involuntar,  arme în acest conflict, și care, mai mult decât  simple arme,  sunt, dincolo de anumite limite, veritabile arme de distrugere în masă, atunci când manipulează și modelează cortexul și afectele, analizele și deciziile consumatorilor, accelerând și precipitând, conform modelului emis de Paul Virilio, întreaga planetă către ideea de catastrofă finală.

Catastrofa finală e nu a regilor ci a tuturor oamenilor

 

Așadar, sunt două linii de forță pe care le punem în balanță aici: grație politicienilor și ideologilor de logică apocaliptogenă,  mai întâi de toate, conflictul de fond ia aparența unei pandemii ideologice; iar mai apoi, datorită media, conflictul se manifestă ca o continuă presiune delirantă și obsesională exercitată asupra publicului. Media devin astfel o interfață hipersensibilă între real și realitate, induc confuzie fanatică și propagandă, acolo unde ar trebui să joace rolul limită de furnizor de facticitate. Bariera informațională este deci depășită prin hiperbolizare, iar din acest exces se trece în domeniul mesajului catastrofist și inductor de  mutații la nivelul rațiunii, prin subliminale pulsații afective sau decizionale.  

Care este scopul acestei presiuni puse pe opinia publică de tandemul politic (religios-politic) + media? Scopul, se vede și în aceste zile, este dublu: primo, extinderea și generalizarea percepției existenței unei stări terminatoare de divizare totală și definitiv ireconciliabilă, ce necesită amorsarea militară imediată și obligatorie (reiterarea obstinată a mesajelor Iran via Hamas et Co versus Israel); iar pe de altă parte, media supraevaluată și hiperfuncțională extinde în mod obsesional curentul de implicare a opiniei publice până în cel mai îndepărtat punct al globului. Dar e o formă de over-reaction periculoasă, o boală autoimună ce amenință întreaga civilizație occidentală, ce ajunge, astfel, să se identifice cu propriii inamici. Principiul care stă la baza acestei logici este inundarea nivelului activ al conștiinței și al subconșientului indivizilor cu urgența și iminența stării conflictuale perpetue, conform unui principiu enunțat încă din 1793 de R.R. Palmer: „Războiul regilor s-a terminat. A început războiul oamenilor”. Iar ca un corolar al acestui principiu elementar (de pe urma căruia multe generații au trăit liniștite) valabil și pentru conflictele ce se dezvoltă în mileniul al III-lea, este nevoie de persuasiunea și hipnoza urgentă a massei, în scopul luării de ostatici mediumizați și de adepți fanatici, cu minime investiții și prin simplă privire a  ecranului TV, devenit fetiș, comandant de oști, căpetenie militară sau voce a deciziei. Este, aici,  o formă de teleseducție strategică foarte catchy, omniprezentă, ce permite manipulatorilor să deseneze pe cortexul informațional și emoțional al consumatorilor de media - și să le rescrie infinitezimal și cvasi-instantaneu în codul de valori proprii -  o hartă mentală politică de repartizare planetară a agregatelor combatante și/ sau aspirante la decizia finală a partajării forței. Mai precis, individul este tratat la timpul prezent continuu și anistoric ca parte a unei masse ce nu poate fi decât înrolată, de o parte sau de cealaltă, anihilându-i-se voința de a alege non-beligeranța.

Media, hămesite după rating și armele de distrugere în masă

 

Dacă și în aceste zile de ianuarie 2009, media au devenit arme decisive în acest conflict din Gaza, generat mai întâi ideologic și apoi militar prin strategii extremiste, atunci este important să arătăm și faptul că aceste arme au fost și continuă să fie mai bine exploatate de lumea extremistă musulmană (de palestinienii Hamas și Hezballah, de Al Qaeda, de Iran), decât de Israel sau de Statele Unite. Statisticile (atât sondajele de simpatie ce bombardează canalele televiziunilor, cât și analizele post-festum) arată, de ani buni încoace, o creștere a simpatiei față de „bietele victime”, simultan cu o creștere a antipatiei față de „invadator”, când, de fapt, în această punere în scenă, este vorba despre o machiavelică răsturnare a valorilor: adevăratul călău, luptătorul de gherilă hipotalamic-autolitică, se protejează prin exhibarea barbară și câștigă simpatie prin discriminare pozitivă, iar victimele sale sunt condamnate la oprobriu. Terenul invaziei Hamas prin media  a fost pregătit din timp, pe măsură ce arhitecții acestui tip de luare în posesie prin sugestie negativă la televizor își urneau planurile de ofensivă împotriva iudeo-creștinătății.

Este momentul să ne întrebăm cum de este posibil acest lucru: ca incitatorii la genocid să câștige mediatic un război, să modifice decizia rațională a massei planetare manipulate, să inducă o perfidă stare de culpabilizare a Americii, acum a Israelului, derivată din culpabilizarea arhetipală antisemită și, prin extensie, să culpabilizeze  întreaga civilizație iudeo-creștină.

Maniere diferite de a duce un război

 

Ei bine, dacă de grandoarea musulmană nu s-a îndoit nimeni până acum (plus minus episoadele de califat ce au tulburat altădată lumea creștină) era bine să nu se îndoiască nimeni nici de viclenia (arta persuasiunii) aferentă a ideologilor ei – religioși - fundamentaliști: forțele teroriste nu au avut nicio reticență în a include în arsenalul greu de război copiii, femeile și bătrânii (aceștia sunt inocenții civili, considerați totuși la ei acasă cetățeni fără drepturi pentru că săraci, ei fiind însă considerați tabu numai pentru imaginarul lumii iudeo-creștine). Această tactică dovedește că ideologii fundamentaliști musulmani ai războiului terorist prin media au studiat intens tipul de sensibilitate al inamicului și au mizat pe impactul emoțional media obținut asupra lumii iudeo-creștine prin supraexpunerea și prin stimularea anxietății ei civilizaționale după vizibilitatea maximă a sângelui jertfelnic. Pe toate canalele media au curs hemoragiile pe care le-au dorit forțele teroriste Hamas, dar nu și hemoragiile de imagini și informații ce descriu pertinent și în mod diacronic acumulările picătură cu picătură ale stării de subminare de către Hamas a acordurilor internaționale, a securității israeliene și Orientului Mijlociu. Cât despre îndemnurile la ridicarea lumii  islamice la Jihad sau cât despre amenințările cu raderea de pe suprafața pământului a rasei evreiești, proferate frecvent în media de către Iran, sponsorul Hamas, ce sa mai vorbim! Pe scurt, ideologii Hamas au mizat pe nota mică la purtare pe care o vor încasa pe teren în Gaza forțele de apărare antiteroriste ce vor avea greaua misiune de a extrage din camerele de joacă ale copiilor lăzile cu arme și bombe. Sângele astfel televizat devine prin el însuși o armă rituală, a cărei vedere trebuie să incite Occidentul la solidaritate cu teroriștii, indiferent de metodele lor, iar Islamul la violență și răzbunare. În tot acest timp, nota bene, stadiul istoric, cutumele și tipul de sensibilitate fundamentalistă musulmană nu asociază vărsările de sânge și carnagiile cu șocuri emoționale, dacă acelea au loc în numele războiului sfânt, ci cu stări de exaltare și extaz religios. Să ne amintim, altminteri,  cu câtă ușurință își exhibă rănile, puroiul, sărăcia și handicapurile, civilizațiile înrudite cu populațiile de tip carne de tun suicidale produse azi de Islamul fascist. Iar, prin comparație, să ne amintim cu câtă pudoare ne privim noi, occidentalii, evrei sau creștini, starea de decrepitudine fizică sau boală ori agonia, considerând că a le arăta lumii întregi ar fi o impietate.

Este vorba, așadar, de o diferență radicală de atitudine aici, izvorâtă din culturile noastre diferite, dar pe care islamicii teroriști au știut să o exploateze la maximum, substituind-o tactic inferiorității lor militare. A fost, se pare, mai convenabil, pentru organizațiile teroriste, să întrețină mult timp o Gaza subdezvoltată (refuzând de-a lungul timpului orice investiție americană sau israeliană ce ar fi ridicat nivelul de dezvoltare și standingul local), o Gaza cu miză explozivă care să poată fi oricând transformată în lagăr, și o populație redusă la condiția săracă a mașinăriei umane teleghidate de propagandă, ce adoptă sinuciderea ca manieră de a face rost de bani pentru restul familiei. (Apropo, printre copiii carne de tun nu există și copii de șeici).

Această civilizație a presiunii teroriste nu este impresionată de vărsarea sângelui copiilor proprii din familiile sărace, considerându-și ea însăși acești copii ca fiind predestinați eroismului fanatic și educându-și acești copii pentru e deveni, ei,  niște arme esențiale ce vor contribui în mod decisiv la instalarea noului Califat.

Rating și iubire: copiii cui?

 

Prin urmare, două slăbiciuni ale civilizațiilor noastre continuă să contribuie la victoria acestei diabolice tactici a acumulării de simpatie și a câștigului la cacealma, folosită de teroriști și la 11 septembrie 2001, și în  Gaza 2009: pe de o parte, este lăcomia media după știri senzaționale, în vederea creșterii de rating, cultivând ca pe o onoare difuzarea obstinată a imaginilor sângeroase, deci cultivând acuzarea și condamnarea emoțională apriorică, venită înaintea verdictului dat de tribunale după anchete și după reconstituirea adevărului istoric ; pe de altă parte, este tipul special de iubire al părinților și combatanților teroriști față de copiii lor, sau familiile lor, pe care, în loc să-i  adăpostească de moarte, îi includ în arsenalul emoțional al războiului numit Jihad.

Față de această tactică, diabolică și inumană din punct de vedere al credințelor și cutumelor noastre iudeo-creștine, lumea occidentală trebuie să înceapă să deschidă ochii: înainte de a se lăsa manipulată prin media și fără a se lăsa atrasă de urletele  cu care fascismul islamic isterizat vrea să ne reducă la condiția de adepți angoasați, lumea occidentală trebuie să mediteze mai mult la suferința imensă pe care o încearcă soldații noștri aflați pe câmpul de luptă și confruntați în fiecare clipă a eroismului lor cu tragica decizie de a alege astfel încât bomba-copil la care inamicul și-a condamnat, prin liber arbitru,  propria familie, să nu lovească familia, copiii sau țările noastre. Pentru că, am uitat să vă spun: astăzi sunt amenințate când Statele Unite, când Israel sau Spania, ori Anglia. Însă mâine vom fi cu toții în aceeași oală.

Risipa de copii va deveni din ce în ce mai mare. 

Angela Furtună

13 ianuarie 2009


 
 
 

 

Din nou, războiul

Creation Category: 



din nou sub bombe, căutam victorii
nu știm că ne-au înfrânt, e prea devreme
stăm pipaind certitudini
sub vulturi mari, ce fac reverențe

adevărul e făcut din lumină și fum
petalele unui vișin japonez nici nu există
decât în imaginile cumpărate iarna
când mamele concep vlăstare
soldații viitorului război

discutând cu generalul acestor vremuri tulburi
îți dă prin cap să-i smulgi șiret trandafirul atomic
uitat pe masa de lucru
cu o mare și onctuoasă sărutare
îți iei rămas bun de la materie

Résultats de la sélection - Bourses « Eugen Ionescu » 2008/2009

6 janvier 2009

La Commission nationale de sélection pour les bourses « Eugen Ionescu » s’est réunie le 2 décembre dernier et a procédé à la sélection de 76 boursiers pour l’année universitaire 2008-2009 (bourses de post-doctorat et bourses de recherche doctorale)

Category: 

Anul International al Astronomiei se deschide la Paris printr-un eveniment grandios

Targoviste, 13 Ianuarie 2009 - Ceremonia de deschidere a Anului International al Astronomiei 2009 va avea loc la sediul UNESCO din Paris in perioada 15-16 ianuarie, urmata in perioada 19-23 ianuarie de Simpozionul 260 al Uniunii Astronomice Internationale 'Rolul astronomiei in societate si cultura'. Societatea Astronomica Romana de Meteori (SARM) a fost invitata sa participe la aceste evenimente unde va sustine lucrari si expozitii despre activitatea de promovare a simbiozei astronomie-cultura-arta-educatie-societate, maniera prin care SARM promoveaza astronomie si educatia prin astronomie.

Category: 

Picasso - Delacroix/ Femmes d'Alger

Creation Category: 




In perioada 9 octombrie 2008 – 2 februarie 2009 sala Denon a muzelui Louvre din Paris găzduiește expoziția tematică dedicată operei lui Picasso (1881-1973) «Picasso / Delacroix : Les Femmes d'Alger».
 Photobucket 
 Pablo Picasso
Les femmes d’Alger (Version O)
Paris, 14 février 1955
Huile sur toile
114 x 146,4 cm
New York, Collection Libby Howie and John Pillar
© Succession Picasso, 2008
 




De menționat că acest demers este paralel uneia dintre expozițiile de mare anvergură «Picasso et les maîtres» ce se poate încă vizita în această perioadă la Grand Palais, respectiv între 8 octombrie 2008 - 2 februarie 2009, și respectiv celei de la Musée d’Orsay gazda unei alte expoziții comparative Picasso-Manet dedicate celebrei pânze «Déjeuner sur l’herbe» (Dejunul pe iarbă) a marelui Edouard Manet (1832-1883) și variațiunilor realizate de Pablo Picasso.
Expoziția «Picasso – Delacroix/ Femmes d’Alger» cuprinde în primul rând, 15 lucrări din care 9 tablouri ulei pe pânză și 6 desene în tuș inspirate de creația marelui Eugène Delacroix.
 Photobucket 
 «Femmes d’Alger dans leur appartement» (1834, 180x229 cm, ulei pe pânză)
 

Dintre acestea, precizăm că trei tablouri provin de la muzeele Hartford, San Francisco și Nahmad Gallery - Londra, patru lucrări de mai mari dimensiuni de la Nahmad Gallery – Londra și colecții particulare, două tablouri (Jacqueline în costum de turc) de la Centrul Georges Pompidou și particulari precum și două carnete de schițe de la Muzeul Picasso din Paris.
Evoluția marelui artist Pablo Picasso și influențele pe care le-au avut marii artiști asupra creației lui, pot fi urmărite în primul rând în marea expoziție (unică poate prin anvergură și ținută, ale căror costuri privind asigurările operelor de artă ar depăși imaginația multora, dar care au fost susținute de LVMH / Moët Hennessy Louis Vuitton) ce se desfășoară la Grand Palais și unde au fost aduse din multe muzee ale lumii peste 210 capodopere din secolul al XVI-lea până în 1971 alături de creațiile lui Picasso într-o concentrare și concertare rare, opere ce i-au influențat definitoriu parcursul ideatic.
Dialogul artistic al acestui fiu de profesor de artă care pictează academic perfect după maeștri la 14 ani și apoi învață să deseneze ca un copil, așa cum mărturisea el însuși într-unul din interviurile sale, este benefic alături de pleiada marilor artiști de la Tizian, Velazquez, Goya, Zurbaran, Rembrandt, Poussin, Ingres, Cézanne, Van Gogh până la Manet, mai ales Manet cel cu care de altfel în copilărie dorea să se asemene.
Ce se întâmplă în perioada 1954-1955?
Pablo Picasso, cel care lansase cubismul prin «Domnișoarele din Avignon» (1907) alături de Georges Braque (1882-1963), începe să își contureze propria sa identitate în Artă, intrând într-un dialog artistic virtual cu trei mari maeștri pe care de-altfel îi aprecia într-un mod special: Delacroix, Velasquez și Manet și caută să ofere publicului propria sa interpretare.
Este de reținut paleta coloristică tip Matisse utilizată ca omagiu marelui său prieten și rival Henri Matisse (1869- 1954) și odaliscelor sale, despre care Pablo Picasso îi precizează lui Daniel Henry Kahnweiler «Il m’a légué ses odalisques en somme pourquoi est-ce que l’on n’hériterait pas de ses amis».

Erotismul la Picasso este relevat de o factură specială (cândva am vizionat seria de lucrări cu această tematică pregnantă din opera Maestrului) și acest fenomen îl puteți reîntâlni în expoziția eveniment "Picasso – Delacroix/ Femmes d’Alger".
Femeia din planul îndepărtat se transformă deseori în falus, iar totul se estompează prin motivele decorative invocate de factură maură.
Personajele par să aibă rotunjimi senzuale, totul este sugerat, conotațiile sexuale regăsindu-se în liniile geometrizate, caracteristice.
Chiar dacă Delacroix are darul de a descrie prin luxurianta sa compoziție, premizele unui cadru absolut necunoscut omului occidental (o altă lume despre care nu se știe aproape nimic), Picasso induce termenul de erotism de-o manieră simplă, minimalistă.
Haremul lui Delacroix se transformă într-un concert erotic la Picasso, unde compoziția se redefinește simbolistic vorbind, translează deja spre un modernism în care ne vor șoca personajele sale - imagini simultane din față și profil ce conferă de-altfel emblema compozițională Picasso.
Arta modernă este identică universalității marelui Picasso, căruia i se iartă toate marile sale extravaganțe, inclusiv înscrierea în Partidul comunist francez din 1944.
Arta lui Pablo Picasso reprezintă un concept estetic inegalabil din secolul trecut mereu de mare actualitate.
Photobucket  
 ©Marina Nicolaev 






Pages