Îmi aduc vag aminte, că a fost o vreme când mă deplasam pe deasupra, stăpânit de dispreț pentru toată această colcăială vegetală. "Ridică macheta — taie — un pas..." Din cabina elicopterului, întreaga junglă părea apa tulbure a unui lac încrețit de valuri ușoare. "Niciodată să nu încerci să afli ce se ascunde în adâncurile sale!", spusese odată Jeremy, unde e acum Jeremy?, păi vezi, ăsta-i șpilul, Jeremy nu mai e, nici măcar scheletul său nu mai există, oasele i-au fost roase de fiare, să nu mai vorbim de țesuturi, mă întreb: "oare ce, sau cine, i-a mâncat ochii?". I-a mâncat?! Păi, sigur, aici orice se asimilează, se devorează, până la urmă totul ajunge vegetație. Jeremy, ochii tăi verzi mă privesc încrustați în frunzele arborilor și mâinile tale-liane le tai cu macheta."Ridică — taie — un pas — ridică — taie — un pas..."Undeva, prin apropiere, o fiară urlă sinistru, jungla e plină de foșnete, trosnituri înfundate, fluierături, miresme putrede și umezeală, mai ales umezeală. De pretutindeni și din orice ies aburi subțiri ca niște fuioare, pierzându-se printre frunzele ciudate ale arborilor. Asta când nu plouă, ceea ce însă se întâmplă foarte des și, caracteristic acestor meleaguri blestemate, absolut imprevizibil. Atunci nu mai ies aburi, totul e înecat de potop, dacă nu ai un adăpost trebuie să-ți protejezi nasul, altfel nu poți respira.