Poate că vreau să mă duci
departe de tîrziul fantomelor
cu care rîd și dorm sfîrșită
în casa de piatră a liniștii
într-o renunțare la absurd
de moarte ostenită te aștept
cu ochii răsărind
magnolii albe în zile egale
ca viața într-un oraș în care
nu se întîmplă nimic niciodată
un tren prin gări pustii tăceri la rînd
mesteceni topindu-se în noapte
ca dragostea în lanuri vara tu
un rege Lear captiv pe harta inimii
de-atîtea ori învinsă
ca un greiere în plînsul lui
mă fac un cerc din flori de păpădii
eu care te vreau mușcînd din coapse
gladiator sălbatic în arenă
pun capul pe umărul tău
acum cînd am mai mare nevoie
de tine