"Calvaria", Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007.
Coperta și tehnoredactarea aparțin Adinei Ungur.
Ilustrația copertei aparține autoarei după foto "Déjà vu". O apariție editorială la sfârșit de an, mediatizată cum se cuvine, prin București și apoi la Iași, «Calvaria» își vindecă somnul literelor și trece mai departe într-o altă gamă a sângelui, a îndoieli de sine, a presemnelor. Trei capitole ("Pansament de hârtie", Pași mărunți pe trecătoare" și "În mine înzidit orașul"), ca trei trepte mari de viață o definesc, o înalță deasupra sufletelor, într-o perpetuă vindecare de sine-însăși prin litera înfiptă în inimă căutând aorta luminii.
«Calvaria» e un strigăt la răscruce de drumuri de unde noi proscrișii de rând, luăm pietrele pentru a ne clădi la rândul nostru singuri propria răstignire și de a întâlni în noi «dumnezeul pietrelor», doar pentru că "a mai rămas să-l rog pe Dumnezeu/ să mă ierte că te-am preaiubit/ și, cumva, să mă ajute/ să pot să te iert/ și eu (aici îngrop amintirile), aici într-un cavou vegetal tern, al încă unei credințe pierdute. Ea își lasă mărturie durerea înzidită în carnea celei sacrificate, atâtor pietre emigrate din noi, spre noi, în noi, neștiuitorii. Ceea ce știm, doar știm fără altă mărturie însă, este că Adinei Ungur nu i s-a născut încă biserica lacrimilor să ne înzidim pe rând, din acest oraș organic, palpabil, al ființării noastre umane, ci numai absența Lui o ridicăm sfielnic, dintre faptele și gândurile noastre vândute orbilor.
