La întrebarea asta în formă de cochilie
tăcerea imprimată pe ziduri
o ușă deschisă spre Toamnă
prin întuneric de sălcii, somnul tău
singurătatea nisipului rostogolindu-se
în elipsa unei păsări, istovită de relicve
zei stohastici care se duc să moară
acolo în abisul omului, între două lumi
seceta morilor de vînt
în apăsarea egală a timpului
pe maluri de ape
nescrise