Eram singurul călător prin orașul neiertator al morții îmi desenam zgomotul boabelor de porumb vînturate în pridvorul catedralei, din piața sclavilor și mă uitam adînc în somnul meu cum cresc uraganele istoriei într-un razboi fără margini...
ce înseamnă contaminat de memorie? luciditatea excesivă nu e un teren de joacă nisipul nocturn crește licorni dorința de dans cu oceanul se îmbracă în blană mimează piraterie valuri izbind diguri de carton plini de o irealitate imediată delfinii
apoi a venit futurismul femeile de dungă cu ciorapi de nailon studenții gonind spre gambrinus podeaua dată cu ceară iarna bunica mea evreică la gura sobei cu cărbuni godin ascultam nocturn chopin
Repertoarul giumbușlucurilor se împuținează pe zi ce trece trece cablul ne leagă zilele fizice cel de pe ecran tușeste cu înțeles crainicul e fleașcă.. actor bun, barbă, ochelari pe nas în spate deal semiotic, cu cioclu adus de spate doar capra capră pe deal la început era haos și amoebe brusc se făcu soare,iubire, dovlecei, vulpi finalul este un paradis defectiv spre vest. mi-e greață.. dați-mi o pălărie!
Cu literele apei înghețate de sepii am izgonit pețitorii muzica spartă la care-mi încălzeam mîinile Elada dintr-un război cu paiațe la lumina ferestrei tale de altădată în care ne surîdeam cît un secol de amintiri propriile dîre albastre învingători învinși pe firul de sîrmă al nopții cuvinte doar două...erai și am fost urmîndu-și singure destinul fără îndoială îmi voi aminti ce vină am suflet numărînd pînă la șase sfîrșitul dragostei
Nevăzător pe un mal de moarte mai ai totuși vreme să-ți răsfoiești ultimele invenții cu denumiri de argonauți de rugină aruncată la țărm înspre demonii zilelor tale prea des întrebuințați în cu totul alte scopuri asurzită de scrișnirea de dinți a luminii îmi dezlipesc de pe trup orice urmă lăsată de atingerea ta mi-am citit destinul agățată de frînghii în gara pustie de prea mult mov pămîntul se născuse din nou nu am a lăsa nimic nimănui niciodată
mi-e sufletul deseori încăpere de sare adăpostind sub foșnet oceanul acolo sub grinzile cerului credința e tot ceea ce rămâne eu am ridicat norii desculți până la tine doamne tu ai zidit ferestrele
uneori munții din care se nasc zidurile visează respirația femeilor
tinerețea se impregnează în piatră lăsând-o grea devine lespede târziu pe somnul fluturilor
uneori zidurile din care se naște murirea se închid peste vise gestante tu rămâi pradă de bună voie și nesilit de nimeni legat neputincios de lanțul abdicării umbrelor
sometimes the mountains that deliver walls dream of women's breath
the youth impregnates the stone becoming tombstone over butterflies’ sleep
sometimes the walls that deliver death stretch across gestating dreams
you freely consent to being the helpless prey chained within abdication of shadows
