Am atins hotarele morții,
am călcat pragul Eloisei în sezonul de vînătoare
o certitudine cîștigată cu prețul tristeților mele
euharistic acest ritual în casa preotesei
cu figuranți bahici, silene și satyri
cum să te găsesc dacă m-am trezit lunară
lîngă chipul meu gol, în care tresar
cenușa unei iubiri prea rănită
de lighioane care se întorc
mereu și mereu înspre sîngele tău?
ți-am spus lucruri pe care deși le-ai auzit
ești osîndit să nu le înțelegi.
viața este un bluff engramat
virtual drug ca un ochi imobil,
Trivandrum Kerala unei nopți fără margini...

surprinse atunci de sentimentul reîntregirii
în reciful brațelor sale
buzele ancorau săruturi în clavicule submisive
și a fost focul necontrolat al ierbii din mintea mea
ceea ce i-a cotropit pectoralii
la fel de sălbatici ca și teritoriile regăsitei Shangri-la
oh, frenezia atingerilor amânate
răsăreau crini făclie din coapse
și creșteau până la planeta palmelor încleștate
înainte de big bang-ul țipătului de durere
când cea mai întunecată ocultare a corpurilor noastre
întâmplată vreodată
a devenit cel mai strălucitor întreg explodând
în două puzzle-uri distincte
din care lipsesc piese
lăsate în realitatea celuilalt spre a fi găsite mai târziu
într-un aprilie ce nu s-a mai repetat
iar această perpetuă expansiune a distanței în timp
demonstrează doar că trebuie să fi fost aprilie
în primele nanosecunde
ale universului

voi zidi într-un bob de piper altceva
partea umbrită din mine bolnavă de moarte
convalescența unei secunde
în care nu am fost
călătoria așteptată

gardeniile cerului înflori-vor la amiază
ridurile acestei melancolii
pînă cînd pe nume mă vei striga
doar să mă întorc o clipă femeie
din naufragiul literelor
grea de polen

un arbore pîlpîie noaptea
prin cămările sufletului
golindu-mă

poartă și tu o vreme acest loc de lîngă mare
unde mi-ar fi fost dor să fiu
doar a ta.

2006-07-02

pereche în cadrul ferestrei deschisă

înspre eclipsă totală

grea cămașa de forță a gravitației

din rodii brumate se ridică acropolele sânilor

spun cumplit de friguros acest gerar, iubite

și mâinle lui îmi nestăpânesc fosele iliace

din palme trece în mine căldură

mai adâncă decât noaptea

crește umbră peste pubis de lună

teminatorul avansează precum o pleoapă aprinsă

îneacă mare nubium în negru de fum

știm că va urma vărsare de lumină

niciodată nu au fost mai aproape de adevăr

librațiile lunii în inimi

20 februarie 2008