pietrele acestea sunt pe măsura țărmului plâns
ele doar par desprinse din proiecția valului nu se identifică
doar răsuflarea ta udă mai străpunge conturul leandrilor

nu sunt decît două ipostaze ale compasiunii
pumnul și palma

două trupuri nefiresc atârnate de cer
dislocate printre madone prelungi a nisip
se vând amintirilor despre niciunde din nicăieri
și parcă doar eu decolorez încet
în sensul invers acelor de ceasornic
un alt colț de lume
despre care nu se mai știe nimic

acestea sunt zilele ce ți-au mai rămas
despre cum se nasc copii de zăpadă cu ochi albaștri spuneai
împărțind bucăți de cărbune prin târguri

nici tu nu ai mai găsit grădina raiului
și nici poarta

...cineva și-a uitat cheile de fum înfipte prin mine
s-a făcut pe dinăuntru gri
mi-e frig

31 august 2006

© Györfi-Deák György

 

 Nu știu de unde să încep ce am sfârșit

o respirație profundă să -mi găsesc ecoul

Rezonez rezonez în gol ca un pod

Cu circulație întreruptă,

și el e lăsat să se odihnească

să-și recapete energiile pierdute.

Decibeli îmi ridică moralul la ora fixă

și lumina în ochi

presupusă neorbitoare

dar în concurență cu soarele

 mereu cu soarele

Gheață la cap gheață la mal

Gheață în inima mea

Nu pot să mă reiau

Cârtița e mai veselă

îmi roade firul împletit care rezonează  cu muza

e atât de egoistă, atât de oarbă, atât  de sofisticată

în distrugere.

Ascultând gângurit de copil.

elegie pe linia de centură
we all dance there, we all dance there