sunt iarăși orb de tine
nu mai am nimic de spus omenirii
stau la picioarele muntelui din zare
rumeg un fir de grâu cu gust de miriște
aștept privirea ta cât să cuprindă orizontul
nimic nu mă poate despărți de canonul baroc
murmur încet o litanie de vecernie
călătorii se opresc să se descalțe
roua îmi stă pe umeri grea ca piatra de moară
câta poezie e de descoperit în umbra de pe perete
și câtă neliniște îmi dă lipsa ta pe foaia de hârtie...