trup ars la capătul văii cu pruni
mă ocup de sinteze, parcele înnourate, dirijabile negonflabile
măsuram decadența cu demonic mutism, taci, îți zice sitemul
atacă sau dispari..
omul ! omul, el e vinovatul, nu lutul, nu forma, nu ințelepciunea
ci lipsa lor: hohma, bina, keter
kabaliștii numărau literele, ei știu să lase o imagine incompletă
cum să scoți rădăcina cubică dintr-un cub? de mult mă gândesc că
planul nici nu există, natura nu are două dimensiuni
și totuși noi succombăm facând cu cizma mereu
alte planuri de luptă...