un articol de Ion Hobana
„
La 25 august 1886, două zile după apariția ediției in-18 a romanului, Jules Verne îi scria lui Nadar:
„Dragă prietene,
Îți trimit prin Hetzel un Robur Cuceritorul. Vei regăsi în el toate ideile tale despre aparatul Mai greu ca aerul ! Sub forma unei pure fantezii, am vrut să reiau problema care ne "preocupa, îmi vei spune dacă ești de acord și dacă-ți place. Aveam cu douăzeci și cinci de ani mai puțin când vorbeam despre toate astea."
Douăzeci și cinci de ani mai puțin... În 1861, frecventând Cercul presei științifice, agentul de bursă și autorul unor piese, librete, povestiri care-i aduseseră doar un modest succes de stimă, îl cunoscuse pe Gaspard-Felix Tournachon, devenit Tournadar cu alte două decenii în urmă când era la modă să se adauge fiecărui cuvânt terminația „dar”, în 1842, acest ziarist, romancier, caricaturist și mai cu seamă fotograf al literaților, artiștilor și savanților adoptase ca pseudonim mai concisul Nadar. Din 1858, el se specializase în fotografierea aeriană, operând din nacela unui balon. Or, Jules Verne publicase în 1851, în „Musée des familles”, povestirea O călătorie cu balonul, mai curând o incursiune romanțată în istoria aerostaticii. Mi se pare firesc ca, întâlnindu-se, cei doi să fi discutat despre preocuparea comună, stimulată și de interesul general față de controversata chestiune a dirijării aerostatelor : între 1850 și 1862, la Academia de Științe din Paris au fost prezentate peste o sută de comunicări consacrate subiectului. Literații împărtășeau această preocupare. Théophile Gautier era convins, în 1850, că mijlocul de a dirija baloanele va fi găsit curând, „calea văzduhului fiind perfect practicabilă”.
