dragostea este doar suferință articulară în care nostalgia aderă târzie uneori pare un alt portret în bustrofedon decupat din context ca dintr-o toamnă efemeră
nu mai urcau muntele uitat cerul se lăsa lung lespede neagră peste inimă
o certitudine nu putem avea niciodată locația evei rămâne o traumă intercostală în condiții minime de subzistență pentru mediul înconjurător ostil
insulă din noapte și veghe El difuz ca respirația îngerilor in-folio
alte ipostaze definesc deplina consonanță singurătatea condorilor leagănă cerul între două silabe un singur priveghi
«ce n’est pas la peine de se tuer puisqu’on se tue toujours trop tard.»
