Mircea Eliade, atașat de presă pe lîngă Ambasada României din Lisabona între 1941-1945, scrie jurnalul pentru posteritate, dorește să-și lase ideile și lucrările în proiect, să fie cunoscute măcar planurile sale de creație :„a) în arta romanului, Viața nouă; b) în dramă, Tinerețe fără bătrînețe; în morală Comentarii la Legenda Meșterului Manole; d)în istoria și filozofia religiilor, Introducerea în istoria religiilor; e) în filozofia culturii, Symbole, mythe, culture; f) în folclor, La mandragore; g) în indianistică, ediția a doua, refăcută, din Yoga și Introducere în istoria religiilor indiene; h) în eseu, Muntele magic”. Și lista nu se termină aici, continuă cu lucrări începute sau doar plănuite: „o sinteză asupra originilor științelor, o mitologie a morții; o geografie mitică; o istorie religioasă a Daciei. Restul: romane, studii, călătorii, drame moderne, politică – sunt detalii.”
„S-ar putea ca multe dintre cărțile pe care aș vrea să le mai scriu să nu mi se îngăduie să le sfîrșesc. De ce să nu mă concentrez asupra mea însumi, numai asupra vieții, mântuirii și sănătății mele, făcînd din acest jurnal adevărata mea operă?”