Tudor Banus - Sociobiologie

Look this work and write us a poem!

Regarde ce tableau et écris-nous un poème !

Priveşte acest tablou şi scrie-ne un poem!

sociobiologie sau suburbiile oraşului de provincie 

arunc mereu fluturii nefolosiţi

în balta de la marginea oraşului  

ies încontinuu prin gipsul abia întărit dansează. 

mă trântesc pe parchet şi

rup fiecare bucăţică din mine

văd cu patruzeci şi şase de ochi vorbesc

cu de două ori mai puţine guri

fluturii mă acuză că trăiesc în ei

că m-arunc singură la gunoi 

de fiecare dată când gândul oboseşte. 

                                           Diana Cristea-Şerban  

chimia vieţii  

un geniu nebun, prizonier în propria-i dorinţă…

chimia vieţii veşnice.

După zile întregi petrecute în laborator,

experimente pe diverse fiinţe

acum încearcă să scoată viaţa din zâne.

le chinuie, le omoară,

dar nu poate încă stăpâni viaţa lor

exact când ar putea să prindă o fărâmă de eternitate

aceasta îi scapă printre degete.

a omorât fluturi, fiinţe înaripate cu praf de stele

crezând că poate fura clipe de veşnicie.

sufletele bântuie acum prin laborator.

voci pe care se preface că nu le aude.   

                                                   Alexandra Gheorghe 

 joc cu hazardul  

lumea e închisă într-un balon de şampon.

un zeu al vieţii şi al morţii, un regizor bătrân

mânuieşte cu grijă fiecare acţiune, fiecare figură.

somn veşnic, sau clipire,

victime ale destinului.

le ridică, le coboară, le dă aripi, le distruge.

un joc cu hazardul.  

luptă, provoacă fericire şi câştigă amărăciune 

                                           Alexandra Gheorghe

***

trăiesc într-o lume de plastilină.

cred că de-asta mi s-au rupt aripile.

îl rog să le pună la loc.

o să-mi rămână în minte acest păpuşar nebun.

nu ştiu cum să mai scap de el.

peste tot şi-a împrăştiat marionetele:

una doarme, alta mănâncă pe ascuns,

celelalte zboară ameţite;

păpuşarul îşi lipeşte în barbă suflete, se piaptănă:

îşi prinde în păr doi copaci şi bucăţi transparente de aripi.

uite!

pe-ale mele şi le-a pus pe ochi.

lipeşte un fluture pe deget.

rupe iarăşi bucăţi din plastilină.

le frământă, le priveşte...şi le aruncă.

oameni înaripaţi umplu încăperea

îşi rup aripile şi i le pun în păr,

iar el îi priveşte cu ură

şi îi agaţă în cuier.

şi aripile mele?

nu le mai am, stau pe ochii lui sticloşi.

şi plâng, el zâmbeşte...    

                                       Bianca Marcu

Anatomia unei singurătăţi ilustre

fiecare  ecou se desprinde

încet dintr-o lume închisă derizorie  

iluzia alimentează logaritmic euforia aripilor

o altă biografie romanţată

acest echinocţiu impredictibil

prin vechea urbe

trec la nesfârşit

androizi de cristal

într-o alegorie funebră  

ferestre întunecate vechiul patio gri arid

plăcerea împrumută

fardul infestat al morţii programate

le-a digerat zilnic pe rând metodic

într-un ritm sacadat   

nu e decât efectul alotropiei confesionale

el unicul arheolog al existenţelor damnate

underground

eul superofertă la cele mai mici tarife

dodecafonic  

Marina Nicolaev   

***

Un bătrân fioros cu plete aurite

Încearcă din răsputeri să înghesuie gâze-n insectar

Până simte că-i cresc aripi.

Toate insectele fug de privirile lui

iar înspăimântătorul moşneag pufneşte în plâns.

Copila lui a venit să-l împace

Si-i arată cum insectele sunt triste ca nişte beţe de chibrit.

Bondarul e umflat ca un balonaş de spumă !

Lăcusta-umbră verde a unui cal legat.  

Greierului nu-i mai arde de cântat,

Iar albina a uitat să-şi ia ac de rezervă…

lumina îmi intră în piele

 toate emoţiile dau buzna să iasă  

cu degetul arătător trasez un cerc în jur

un om cu aripi s-a ascuns în spatele meu

aş vrea şi eu să mă ascund în spatele meu

fulgii sclipesc în lumină

ca hîrtiuţele făcute din jurnal cînd am scuturat găleata de tomberon

să nu te-ncrezi niciodată în corp corpul

trădează  plămînii mei sunt un fluture în care

mi-am închis sufletul 

sunt cusută într-o piele străină

carnea se schimbă eu nu merg pe poteca de sînge

 tulbur somnul unei păsări care mă aştepta

toate obiectele pe care le ating

mă urmează

prin piele –mi ies foşnind toate fantasmele despre care n-am scris

pun ţeava la tîmplă

din ea mă pocneşte o zmeură cu toartă

apoi o inimă cu cercuri concentrice

încerc să cîştig timp cade o lacrimă pe muchie cap sau pajură

o las să zuruie cap sau pajură

IG