Categories summary
Last published articles
 | |
Şi apoi să rostim în ordinea firii
un cuvînt taumaturgic
ca după un ultim val ce-şi retrage de la ţărm spuma iluziei,
dimineaţă de lumină aşteptînd un tren în blînda captivitate
a hîrtiei,
un fum de ţigară izbit în oglinzi
aripi fixate spre nord
întîia ploaie căzută peste noi şi frigul,
nici o durere nu e mai caldă în Septembrie
ca plecarea cu faţa spre tine
doar eu sînt banca de lemn, peronul murdar,
în sală...tăcere desăvîrşită scrisă cu litere mici
într-o epocă de decadenţă
numai inima mea strigă cu disperare
în ritmul inimii tale
mai departe decît moartea,
această profeţie care ia totul fără să dea nimic în schimb,
niciodată...
Tu, Hamlet al melancoliilor mele de lemn
pedepseşte-mă cu nefericirea ta,
înfrunzind...
(Odessa)
*****
Să facem numerologia acestui cântec
(Rameau)
Viaţă neirosită, lifturi paralele
O altă impresie lăsată de călătoria cu ascensorul:
Zilnic, la serviciu, ora 6 dimineaţă, o clădire de 28 de etaje, clădire nouă, ca un hotel de lux. Lift cu geam de sticlă, doar pe o parte, vezi interiorul clădirii, te perinzi de la un etaj la altul, simţi că eşti la Eilat, poate într-un hotel de 5 stele sau, mai bine în avion, privind prin hublou…
Imi imaginez un cutremur, doar un mic cutremur, sunt trecută prin cutremure. Fiică mea cea mică e născută la 7 luni, în urma unui cutremur, cel din ‘77, din Iaşul amintirilor. Coşul de cărămidă a căzut în casă. Mi s-a ras… o cameră. Unde am auzit eu cuvântul “ras” …de pe hartă? Preşedintele Iranului, nu ne vrea pe harta lumii!!! Nu ne suportă! Primitivii niciodată nu suportă inteligenţa…Sinucigaşii –terorişti nici n-au nevoie de ea. Li se promite un fel de Missa…sex continuu cu 70 de virgine!
Citat:” Până şi despre barbarele atentate la World Trade Center New York, din 11 septembrie 2001 se găsiseră unii care să spună că sunt opera Mossad-ului, făcută cu scopul de a declanşa o ripostă energică a Statelor Unite împotriva lumii arabe. În sens contrar, am întâlnit şi oameni care vedeau în evrei o sumă a tuturor virtuţilor imaginabile. Orice soluţie inteligentă venită din partea cuiva, indiferent cine ar fi fost acela, mai ales dacă avea vreo legătură cu lumea afacerilor, era comentată cu acelaşi aer suficient: ”o fi el irlandez (sau ce-o fi fost), dar sigur are şi ceva sânge evreiesc în vene”, scrie T.U. în România Literară nr. 41
Nu pot să confirm dacă am vreo legătură cu lumea afacerilor, dar cu cea a poeziei cred că pot dovedi că am sânge albastru şi, de aia nu pot fi lipsită de ozonul imaginaţiei!
Deocamdată am cafeaua în mână, o luasem de la maşina de cafea, de acolo mă duc zilnic şi-mi iau cafeaua cu gust de vanilie, cică patent franţuzesc. Ştiu, e otravă pe stomacul gol, dar tot mă duc…în fiecare zi. Acelaşi ritual, aceeaşi emisiune vizuală, acelaşi spaţiu în care mă mişc, aceleaşi gesturi ,uneori automate…bocker-tov, bocker- tov…Salut automat ca şi Şalom! Poc poc poc pardoseala e de marmură, poc poc poc la deschiderea uşii…Trebuie să renunţ la tocuri. Am să vin în alţi pantofi, de mâine. Şi mâine uit…că am prea mult de lucru! Când sunt cu planşele în faţa ochilor lumea poeziei dispare!
Imaginaţia se transformă într-un fel de realitate. Tocmai am avut un curs despre cutremure in Israel. Îmi închipuisem evacuarea pe scările noastre, acolo nici măcar geamuri nu sunt la casa scării, întuneric, poate se vor aprinde nişte lumini speciale. Cine mai ştie ce prevede proiectul. Camerele etanşe sunt şi mai dezolante. Simţi greutatea pereţilor apăsându-te. Şi, când te gândeşti că soţul meu a proiectat partea de electricitate, ar trebui să-l întreb, dar mi-e jenă. Într-o lume mai bună i s-ar fi recunoscut meritele.
De multe ori avem şedinţe în camerele etanşe. Acum se folosesc sălile astea pentru şedinţe gen “mese rotunde” şi aniversări. Oarecum sunt folosite bine aceste încăperi, până vezi aparatele de aer, sau trapele din tavan, prin care, probabil, în caz de razboi poţi circula de la un etaj la altul. Îmi imaginez ce se va întâmpla dacă vrei la wc.Toţi vrem la wc, asta mă duce cu gândul la alarmele şi starea de rău pe care am avut-o aşteptând rachetele, în timpul Războiului din Golf în camera etanşă. Pe atunci credeam că, gazele toxice vor ajunge la noi, prin toate părţile… Ne-am baricadat o cameră, acolo am pus celofan peste tot. Celofan pe geamuri fixat cu bandă, metri de pungi de plastic folosite raţional, galeata -wc. pentru caz de forţă majoră! Pentru un israelian era totul normal ; pentru mine –ca turistă- nu era acelaşi lucru. Credeam că visez..Dar, masca de gaze era mică pentru mine, cea a nepoatei (eu eram doar turistă) ! Două ore de purtare a măştii, la prima alarmă, tilul (racheta) a căzut aproape de noi, la Haifa. La primul tir care a cutremurat Haifa…eu eram la etajul 10; “efectul de bici” al blocului s-a resimţit! Neştiind cu toţii ivrit, nu am reuşit să aflăm ce se întâmplă afară. Ne-am autochinuit cu măştile alea, încercând să ascultăm ştirile. La ultima alarmă m-a prins în baie. Mi s-a năzărit, după o noapte de aşteptare a rachetelor să mă băiesc. Stătusem îmbrăcată aproape o săptămână, noapte de noapte. Aşa că, în fine mi-am permis un duş. Tocmai atunci a sunat alarma…Am reuşit să-mi iau halatul de baie şi masca de gaze, echipament complet! Dar, sa continui povestea, 6 dimineţa , ritualul se repetă…uşa e deschisă la cele 3 lifturi, urcă până la etajul 12…de la 12 trebuie să schimbi liftul. Cei din America-s obisnuiţi. La NY, deseori am urcat cu liftul. Ei au liftieri. Vorba lui Marius Mircu: de acolo se poate vorbi mai uşor cu Dumnezeu, călătorind cu liftul! Nimeni nu se poate juca cu butoanele, nici măcar copiii. Eu însă m-am jucat.. Liftul nu pornea.
În cele din urma a pornit. Dar s-a oprit la jumatatea etajului. Citesc instrucţiunile în ebraică, sunt puse lângă intrare, scrie mic…n-am ochelarii de aproape. Apăs pe butonul de alarmă. Îmi este indicat cel galben care declanşează alarma, un fel de clopoţel cu sunet strident. Mă uit în jur. Văd o femeie de serviciu care trece, păşind agale, cu căruţul care cuprinde toate cele necesare pentru spălatul pe jos, detergenţi, desinfectante, trusou complet pe rotile. Bineînţeles că nu mă vede etiopeanca, cu toate că strig la ea, crezând că geamul e sticlă volatilă…Noroc că văd ce se întâmplă. Totuşi, soneria se declanşează sună, sună…Ca să vezi :”maţav hirum” , adică “stare de urgenţă”… sună, sună aşa juma’ de oră…Toţi se perindă la celelalte lifturi, de vis-a-vis… Eu stau şi-mi beau cafeaua, picătură cu picătură. Mă gândesc că, paharul de plastic în contact cu băutura ar produce cancer. Ce prostie! Iar îmi închipui ce ar fi fost dacă, alarma ar fi fost reală. Care-s reacţiile la noi, cum e posbil asemenea indolenţă la ora matinală? Săptămânal se fac tot felul de exerciţii de evacuare. La noi, cand se anunţă un exerciţiu, fiecare-şi scoate bagajul din birou şi fuge cu liftul in jos, sa nu cumva să fie obligat să coboare… pe scări, adică-şi “fură singur căciula”! Când, e foarte clar: nu trebuie folosit liftul! Dar, daca ar fi trebuit să urce? E de groază…ameţeşti urcând pe scările alea incomode, nimic nu e finisat în spate, tipic israelian şi românesc ! Ce nu se vede nu trebuie să strălucească. La fel şi la marele Kanioane, găsim marmură în “centru public” şi mizerie în spate. Parcările, mai ales ne dau de gol… Economie, ce mai, materiale de construcţie câştigate şi pospăială văruită. Aşa am ajuns, din greşeală cu un lift de serviciu în spatele usilor închide ale constructorului. Oribil…mizerie, bucăţi de betoane si armatură, bitum peste beton, rămăşiţe de var…acolo unde “ochiul” publicului nu ajunge, însă a constructorului, da. Nu e cazul la clădirea noastră, e un model, a luat şi un premiu de arhitectură. După mine e cea mai frumoasă clădire din Haifa! O îmbinare modernă între beton, metal şi sticlă, unică în felul ei şi funcţională. Inconvienentele de care vorbesc au fost depăşite. Începuturile, însă au fost grele. Acum, singura problemă e vântul. Pur şi simplu e o pacoste! Să ajungi dintr-o parcare deschisă, de la maşină până la clădire e o mare aventură. Poţi ajunge dezbrăcat sau ud până la piele, în caz de furtună sau vântoasă.
Ar fi trebuit luat modelul opririi vânturilor de la Marele Arc, din Paris, adică moda şah din pereţi de sticlă, aşezaţi în funcţie de studierea circulaţiei vânturilor, în fante de clădiri. Dar lucru ăsta trebuie făcut şi pe listele româneşti. Sunt unii care numai sapă, inventează, se dau cu parfumuri virtuale. Pun partidele muncii să sune, pe la un şefuleţ, pe la o gazdă de ziar. Cică dacă scrii acolo îţi faci "coşciugul literar" înainte de "amintiri de copilărie"! Dacă ai fost invitată nu ştiu unde te-au premiat nişte antisemiţi după starea vremii. Nu eşti pe listele alea, te vorbesc pe la spate, adică te ucid în lipsă. Tot ce pot ei e să sape şi să presupună. Eu nu urmăresc ce se mai întâmplă pe liste de vreo 4 ani, exact câţi nepoţi am acum. M-am trezit că sunt acuzată ca urmăresc cariera cuiva. Altă treabă n-am? Sunt plecată de 17 ani, cine mai are răbdare să trăiască cu fundul în două luntri, de ce m-am mai interesa ce se întâmplă Dincolo? Pur şi simplu eu trebuie să rezist la tentaţia de a nu le răspunde celor care li se pare că îi privesc de sus...din liftul ăsta cocoţat între etaje. Cale de întoarcere nu eşte. Mă fac că uit şi mâine o să încerc să pun lucrurile la punct.
Mă pricep însă la săpături. E meseria mea de inginer constructor. Au pus balate, balustrade, lifturi acceptabile. Bani sunt, grija pentru om nu mai e superficială...Deci şi la Grand Kanion s-a reperat balatele. Închei Armistiţiu cu ei şi-i ignori, e singura soluţie. Am o singură viaţa şi, deocamdată 4 nepoţi.
Ei , am obosit. Chiar am pontat şi sunt la serviciu. Sunt oare plătită să stau în lift? De necrezut? Să-mi iau noul post în primire, ascensorul lui Kafka, liftierul. Adică, bine ca merg lifturile paralele… Toţi se uită la mine ca la o păpuşă de vitrină stând în lift. Şi, nimic! Portarii-s alarmaţi. Văd, se perindă lume şi râd la mine văzând cum stau suspendată între etaje, dar în lift…Mi-ar trebui un laptop pe o bicicletă ergonomică. N-aş piede timpul de loc! N-aş ” precupeţi nici un efort”, vorbele răposatului C…!
Claustrofobia îşi face efectul, mi se face rău… Scrie acolo pe tabliţă că e aer, dar eu nu simt…! Nu funcţionează instalaţia de aerisire. Aşa e la începutul folosinţei unei clădiri. Până se corelează toate elementele unei bune funcţionări sunt unii atinşi de performanţele noului.
Mi se împăiănjenesc ochii încercând să descifrez textul de pe tăbliţă. Pe partea cealaltă a liftului se lucrează. Eu stau ghemuită. Încerc să mă ridic. Mi-e imposibil.
Mă apucă râsul.
Mă trezesc stând la birou într-o rână. Cred că am fost în altă viaţă. Ce bine e că n-am irosit-o pe cea care o am!
bianca marcovici
http://www.romanialibera.com
je n'aime plus les porteurs de certitudes
qui ne font pas confiance au hasard de la vie
au départ
le monde est peuplé par de multiples consciences perdues
je ne m'attacherai plus au mât de mon navire
j'aurai du mal à courir longtemps derrière Ulysse
de toute évidence ni le corps ne survit, ni l'âme
ses yeux de chacal envahissent les brins d'herbe
détruisant toujours la solitude dans la maison de mon bien-être
ne laissons pas nos hésitations nous empêcher d'y entrer
mon silence éclaire tout
là-haut se trouve le regard porté sur l'autre.
Cîteodată simt cu un deget pe buze
muza tăcerii, a fait un beau voyage
acolo pe ultimul ţărm dinaintea Ithacăi
pe care o privesc albind ca o insomnie stîncile
îmi ajung adevărurile aflate cu inima
cu gustul pămîntului peste Kamceatka
un ochi verde de apă în clepsidra mîinii
o fîntînă asfinţită de minotauri
purtînd în vîrfuri acest apologet al plecărilor
obsesii evadate din roşul unui sînge de închiriat
care-mi îngăduie un dram de fericire în obişnuit
îmi place numai rana ta în care mă recunosc
mai repede decît în vanitatea zilelor
unui alt început solar şi teluric,
galben de care nu mă pot dispensa
nici în Troienele lui Seneca
tu în dreptul unei toamne urcînd muntele
eu adulmecînd vîntul sărat din apa Styxului
ca un Sisif lovit de amnezie pînă vor fi obosit statuile
cît trebuie să lipsim unul altuia
ca să ne simţim singuri?
Autorităţile locale au împrejmuit , în sfârşit, cu plăci de beton, amplasamentul Morii lui Assan, din zona Obor-Lizeanu. Au realizat o împrejmuire de mântuială, parţială, după ce în prima jumătate a lunii mai un incendiu devastator, pus în miez de noapte, a distrus una din clădirile ansamblului clasat ca monument de arhitectură. Au făcut-o de ochii lumii, după ce scandalul ajunsese prea mare şi autorităţile erau acuzate, pe bună dreptate, de complicitate cu hoţii, vandalii şi mafioţii imobiliari. Rezultatul anchetei Parchetului după incendierea din mai a fost foarte clar: focul a fost pus de o mână criminală fiind identificate mai multe focare iniţiale.
Cu toate ca autoritatile locale, dar si alte institutii ale statului au sesizat ceea ce se petrece la Moara lui Assan, distrugerile au continuat sub diverse forme, folosindu-se metode "consacrate", dar greu de dovedit ca infractiuni. In acest scop, o mare parte din gardul perimetral a fost distrus, cete de recuperatori de materiale de constructii facandu-si de lucru mai ales pe durata noptilor, paznicii prefacandu-se ca nu observa nimic.
îi scriam pe colţul zilei doar abrevieri despre cealaltă parte din mine
Rouleau, B., Villages et faubourgs de l'ancien Paris: histoire d'un espace urbain, Paris, 1985
el decora noaptea într-o păpădie fără căsuţă poştală
n-avea cont în bancă, acţiuni la bursă, nici yacht
doar un măr de argint la marginea drumului
cu crengile ude şi poeme de buzunar
Nationale 7
route des vacances
qui traverse la Bourgogne et la Provence
aş fi contractat un Corallium rubrum
să mă tratez în arondismentul lui sentimental
ploua pînă la Fontaine Saint-Michel
şi-mi adunam aritmiile
risipite de fiecare dată prin Saint Germain
iubito
ai nevoie de-un oratoriu antigripal
vin sărbătorile
am pus toate gutuile la fereastră
blonde ca tine…
les oliviers sont bleus ma p'tite Lisette
Ariès, PH. et Duby, G., s. dir., Histoire de la vie privée, Paris, Seuil, 1985, 4 vol.
je t’aime moi non plus.
 | |
spre ţărmul acela unde
stă galionul pregătit de plecare
te desluşesc din ce în ce mai greu
şi poate că mă voi întoarce
spre el şi mai tîrziu, amintindu-mi-l
ca un labirint imaginat de Borges
de forma unei biblioteci absurde
într-unul din hexagoanele fără număr
filozofia greacă s-a încheiat
în imaginea unui zbor neobişnuit
amnezia nu mai este o boală a trecutului
împotriva unei banale mori de vînt
moartea încă mă aşteaptă pe vîrful muntelui
în favoarea lui Icar
am harul să mă desprind de cuvinte
cu mîinile pline de ţărînă
o născocire a privirii întoarse înapoi
doar inima stearpă cu aceleaşi frunze de oţetar
un loc de unde nu putem lipsi prea mult
rîvnind absolutul ca mustul din struguri
o altă pasăre Phoenix sau aceeaşi
şi rugul pe care se mistuie ea,
este unicul ei drept la dragoste
Noli me tangere
singurul meandru de care mă tem...
şi-mi număra ultimele gânduri
lipite amarnic pe-o jumătate din trup
cealaltă parte zăcea sub munte
şi muntele înalt uitam să-l mai duc
plânsul stins prin orbite săpa
doar partea stângă rămasă-n adâncuri
El, fără chip, eu, fără suflet,
m-ar mai vedea?
şi-mi asculta foşnetul stins
al aripii din vreme-ascuţite
adânc înfipte în carnea-mi vie
prin coaste prea largi despletite
neîngăduită visam
muntele închegat ca o lespede oarbă
din care anevoie plecam
aşa ghemuită-n coconul prea strâmt:
tu unde-mi rămâi îngere
cât timp
ne-or dormi sub pământ?
 | |
că un răspuns poate înălţa viaţa
sau o poate pustii
în ciuda tuturor aparenţelor
a tot ce neagă vîntul dintr-un album Renoir
drumuri ale unui oraş de nicăieri
încep să doară metafizic
trupul întins pe nisipul cald
al unei havane risipite nestingherit în noapte
un vag bovarism împotriva timpului
care se întoarce şi ucide
n-am altă izbăvire, chiar dacă adevărul mă sfîşie
desenînd cercuri albe deasupra mării
în locul ochilor goi, haine de duminică
curgînd pe pietre
pentru că măslinii pe lîngă care am trecut
iarba pe care am păşit şi ruinele
sînt pline de amintiri
de tine
de nimeni altcineva
numai prin rana mea
se vede cerul frumos si pustiu...
Ce-ţi trebuie să ai succes la public, să fii citit şi cumpărat ?
În cazul de faţă, să ai un nume bun, sonor, memorabil: Amélie Nothomb.
Să-ţi alegi un subiect oarecare, o experienţă pe care onestul nostru cititor o va simţi ca personală, în care va intra ca hipnotizat, pentru că în redactare vei avea grijă să pui mult suflet, să scrii la persoana I, singura în stare să capteze total prin cea mai înaltă, deplină subiectivitate, în care se topesc şi se amestecă autor/lector/personaj narator.
Tonul să fie confesiv, moralizator, spiritul faptelor povestite- justiţiar, credibil.
Să alegi un personaj pozitiv şi unul negativ. Cel negativ trebuie să fie triumfător pînă-n final, cînd vei răsturna situaţia, pînă-n final, cînd trebuie să-l pedepseşti pentru că lectorul e însetat de dreptate. Şi tu trebuie să-l seduci pe onorabilul lector!
eu te lăsasem acolo
chiar mi-am împreunat mânile
aşteptându-te
în colţul cald al încăperii
la gura şemineului ultramodern
eu te lăsasem acolo
unde cerul se împreuna
cu glasul tău
ecou , unde ura se stingea într-o silabă
( firele de nisip din clepsidră
vroiam tocmai să le ignor,
în parte reuşisem
să-mi însuşesc capriciile
experimentului cu nisip, scurs printre degete, precum
victoria de o clipă, Elgar, Salut d' amour! )
eu te lasasem
ascuns în sufletul meu
alb de răspunderi
dar tu ai preferat
capcana nisipului, respirând pe marginea
malului
după ce te-am îngropat până la gât.
mi-am amintit
casnicele echivalente
bărbatul m-a dresat să tac
a dresat totul din casă
câinele, peştii , canarii ,
şi florile.
n-a ramas nimic nedresat
fiecare are locul său controlat.
dansez pentru tine poete
dresează-mă tu pe-ndelete!
levana
saloniki
ştii, doar dimineaţa
marea coboară sturionii somnoroşi spre ţărm
sub iarba cosită se-aud valuri fremătând
de nicăieri
mi-e gând de tine şi nu mai sunt
străină prin lume
desemn semn stingher
turme de nouri desprinse din cer
ne rătăcesc mirarea-n seminţe
doar dimineaţa
desemn semn stingher
când te mai văd aducere-aminte
după-amiază vin paseri nebune
rotind peste noi burguri de ceaţă
flămânde mările ne strigă pe nume
- pe-al meu, pe sub pietre, devreme nu-l spune -
…de m-ai uitat
desemn semn stingher
uitată prin lume
ştii, la talpa casei tale umbra mi-o-nchid
spre dimineaţă…
 | |
dar fiecare clipă ne cere să trecem un rubicon
peste ruinele labirintului
dar nu există altă cale pentru a rămine tu însuţi
decît să crezi că Dragostea
merită mai mult decît piramidele
deşi tiranul Thebei poruncise să murim
în amintirea lucrurilor
care ne îndemnau să fugim de revolte
şi repetam ceea ce ştiam înlăuntrul măsurii
ca să-mi dau curaj
să nu mă pot smulge din trecut
cu pînzele umflate de vînt
diametral ca-ntr-o natură frustră
apăsîndu-mi pleoapele şi fericirea
după chipul şi asemănarea noastră...
http://www.youtube.com/watch?v=9Y_8kRjHfxM&feature=related
pietrele umbrei
Venetia, San Marco, Eu
citeam Cartea dintr-un singur solstiţiu
livizi în straie de alge pe ţărmul lagunei înfometate
privind reîntoarcerea marilor naufragiaţi
partea de umbră din noi se primenea
prin grădini de migdali interzise
lasă cămaşa de înger la talpa casei
să se ridice nevolniciei mînăstire
auzeam molima celor uitaţi sub lespedea apelor
cînd ne purtau inimile sus în turnul orologiului
să ni le sfîşie clopotele pînă la ziuă
va începe desprinderea de lucrurile
cusute dincolo sub retină spuneai
de vuietul amar al deşertului
celui îngropat vremelnic prin tine
şi te credeam
azi
de pietrele umbrei
din care lumina respir
mă dezic
 | |
| (Venetia, MN 2006) |
Eram în amurgul verii lui 2003 la Chişinău, când se organiza, la Muzeul Naţional de artă al Moldovei (MNAM) – şi constatam nu fără o doză apreciabilă de uimire că acest lucru se făcea în contextul expoziţiei jubiliare de 100 de ani de la naşterea lui Moisei Gamburd – o primă prezentare publică, mai amplă, a creaţiei artistei plastice Eugenia Gamburd (1913-1956).
 | |
 | |
„ALEXANDRU ŞAFRAN: O viaţă de luptă, o rază de lumină”,
autor Iancu, Carol
traducere I.Goldstein, Ţicu
Bucureşti, Editura Hasefer 2008
Coperta: Done Stan
Redactor: Paula Litman
ISBN 978-973-630-175-9
In acest an, Asociaţia scriitorilor israelieni de limba română din Tel-Aviv Israel a acordat Premiul 2008 pentru traducerea cărţii «Alexandre Safran. Une vie de combat, un faisceau de lumière», „ALEXANDRU ŞAFRAN: O viaţă de luptă, o rază de lumină”, autor prof. univ. doctor honoris cauza Carol Iancu.
Alexeï Vassiliev- le flou précis
 | « Pourquoi fixer ce que je vois, là, en cet instant unique Qui au moment où je « clique »est déjà un instant passé ? »
Alexeï Vassiliev
Pour respecter l’esprit de l’artiste je devrais écrire des silences en couleurs, ombres et pénombres. Les paroles d’Alexeï Vassiliev ont le poids des certains moments où en se passant de paroles ont se retrouve dans une dimension métaphysique du temps et de l’espace outre les déterminations méthodologiques imposées par la nécessité du quotidien. Ma rencontre avec le photographe a eu lieu dans la galerie Blue Square qui abrite du 9 mai jusqu’au début septembre une partie de sa création de la dernière période. |
I do not remember of you
your body’s print has dispersed
through epidermis waves
through intestines
like a lethal substance
absorbed
long time ago
I had reprogrammed
my identity
removing
late nostalgia
old fashioned
when the snail traces
were glistening still
on morning’s lips
opening
gangrenes of the kiss
in old used saraband
transiently
the stone contour of the heart
blooms in my blood
a contraceptive to forgiving you:
the immediate memory
(Translated in English by Luminita Suse)
 | Da, moartea este maternă, în sensul că ea „ne naşte”. Universală şi singură. Maternă deopotrivă cu limba, moartea nu „există” (ca şi pentru Dumnezeu, pentru moarte nu avem verb) decât în măsura în care este vorbită. Poate că limba s-a născut pentru „a vorbi” moartea. Şocul originar. Trăind în limbă, prin ea, niciodată nu vom avea acces la o experienţă obiectivă în ceea ce o priveşte. Trebuie să ne-o asumăm cu întreaga noastră subiectivitate discontinuă. Ca şi moartea, limba maternă e „intravitală” şi „experienţă de gradul doi”. Despre aceste lucruri publică un splendid eseu Doamna Irina Petraş în Despre feminitate, moarte şi alte eternităţi.1 Este o carte extrasă din alte vreo cinci, dedicate feminităţii limbii române şi „ştiinţei morţii”. Autoarea şi-a găsit tema personală prin acest plonjon în ceea ce domnia sa descoperă a fi feminitatea substanţială a limbii române. Lingvistic, gramatical, logic genul este un scandal, nu există instrumente raţionale de clasificare, de justificare a genurilor. Afară de animatele sexuate, orice atribuire este arbitrară. Autoarea întreprinde un incitant excurs în teoriile despre raportul limbă-gândire-viziune despre lume a vorbitorilor unei limbi. Venim dinspre Herder şi Humboldt până la lingviştii contemporani. Comparaţiile sunt seducătoare şi terenul defrişat pentru speculaţii pare uriaş. Fragmentară, acută, scriitura înaintează cu prudenţă, tatonează, riscă atât cât trebuie, luminează, creează „lichtung-uri” noi în jungla limbilor. Se aude distinct, permanent, cum frumos spune eseista, „foşnetul bibliotecii”, dar şi experienţa personală, cum în portretele părinţilor şi povestea morţii lor din partea a doua a cărţii. Poveste redată simplu şi tulburător. Două adverbe grele, mai ales când e vorba de a descrie trecerea părinţilor dincolo. |
Ai un soi de-a fi să te laşi mângâiat
De vorbe
Articulând şi punctând versul
Facinant
După ce mă pierdusem în mulţime
Te-am regăsit
Ca după un naufragiu
Sau accident de avion supersonic
Virând la dreapta.
bianca marcovici
prefãcându-ne cã totul vine de la Cer
tot ce am scris pânã acum ne cuprinde,
însã,
gata cu aerul nostru inofensiv ...
al serilor dureroase şi isterice,
în aşteptarea teroriştilor de azi
şi de mâine!
voi înşirui ca pe aþã
minciunile lor, cum ne ameninţã
şi ne întoarce pe dos sufletele!
suntem incredibili de neputincioºi
în faţa morţii programate de artificieri,
hahalere se filmeazã
înaintea sinuciderii -
motivând cã pãmântul nostru e al lor!
... şi ele, femeile lor nu-s mai prejos
şi ele vor sã fie eroinele secolului
cu perdea pe ochi şi corsete explozibile -
ce sperã sã obţinã?
un minut la televizor
cu Koranul în mânã, asta-i religia lor!?
în schimbul promisiunilor de Dincolo
doar câteva virgine!?
Paradisul lor nu are legãturã cu creierul uman!
ceva consistent în dolari pentru restul familiei,
ucigându-ne doar!?
Am plãtit odatã nonşalanţa de a crede cã vom fi
salvaţi /cu 6 milioane de suflete (Z"L)!
aerul e atît de murdar de declaraţii false
încât politica internaţionalã dependentã
de petrolul
arab,
miroase de la o poştã
precum gunoieru