Anul 2007 a relevat un eveniment editorial inedit, mai puţin mediatizat, aşteptat de autor şi prieteni.
„În vizită la Ussais” de Adrian Graunfels a apărut la editura „Rishon le Zion”, ilustraţia copertei aparţinând artistei Miriam Gamburd, profesor la Academia de Artă din Tel-Aviv, iar grafica lui Michael Horovitz.
De o factură conceptuală aparte, volumul „În vizită la Ussais” este structurat în patru segmente: I. „Ultimul text la Kyoto”, II. „Teatru Scurt”, III. „Ambrozia Dialogului Decadent (Discuţii cu Tibick Indrikova)” şi IV. „În vizită la Ussais” ceea ce dă şi titlul în final cărţii.

I. Ultimul text din Kyoto

Adrian Graunfels se autoexilează într-un univers necunoscut celorlalţi - „insula de hîrtie anagama”, acolo unde arderile ceramicii sufletului ating cote maxime.
Definită de o altă manieră, evadarea este diaporama propriilor gânduri, spaţiile virtuale se reconstruiesc de fiecare dată, translează prin noi, îşi caută ecourile, la nesfârşit „peste apusul iernii noastre”:

„urmăresc cum stai nemişcată
în luciul chimonoului albastru,
cu ochiul migdalat peste paravanul de orez
privind luptele sumo epuizante,
risipa evantaiului de sare.”
(Casa de gheişe Ozuma)

Sunt gesturi discret fragmentate, de cele mai multe ori remodelate liric în alte colţuri de lumi, acolo unde intensitatea timpului are gustul frivol al tinereţii şi unde memoria nu redescoperă semne de trecere inevitabile „dormeam amândoi cu ciorapii încordaţi la culme”(Odessa) şi în care totul, nu numai dorurile, nu sunt „imposibil de rumegat” sau de acceptat în supradimensionarea lor coşmarescă.

„În vremuri de război
întregul pare ireal
lutul desfidă spaţiul ciuruit de flăcări
cauţi grădina Zen în care să mă poţi ascunde
în contemplare” (Mâinile Margăi)

Nostalgia devine brusc nevralgia lucrurilor, mediului înconjurător, atât de efemer precum cărţile galbene kioshe într-un spaţiu atrofiat unde

„lumea devenise o spinare de cal onest,
cârtiţe mici le aduceau stridii învelite în alge catifelate”
(Aristo gol puşcă)

întregul nu mai are consonanţele cunoscute, se dislocă din interioarele noastre capitonate cu nelinişti

„din nou, război, lipseşte apa dură
în coş tăcute flori şi-un măr ucis de-o bombă”
(Poem interbelic cu Luck)

Muzica nu este un simplu refugiu, devine un delict în care se îmbracă un război al altora
„ascultai muzica ce venea de departe, din bucătăria afumată, plină de soldaţi grosolani povestind aceleaşi/ bătălii, mustind din cicatrici purulente, repetând numele/ femeilor violate, treceai mândră ca ai murit atât/de tânără, nebăgată în seamă, atât de repede uitată, absolvită/de dizgraţia bătrâneţii” (Pavană pentru o infantă moartă)
în care suntem martori nedoriţi ai inevitabilului cotidian.


II. „Teatru Scurt”

În acest grupaj de texte, este de menţionat existenţa bizară a unui topic nou, de această dată cu nuanţe filosofice, hermeneutice, destinate unui spaţiu restrâns, sufocant, din care Adrian Graunfels nu se eliberează în profunzime cum s-ar crede.
Latura absurdului este excesiv de nuanţată şi influenţează cadrul existenţial deja angajat, tributar unui destin implacabil:

„o să biciuesc popoarele să îmi zgârâie creierii
şi Che, soţul meu din alte timpuri
încercând să îţi explice, călare pe soclul său din santa clara,
că nu suntem comunişti
şi tu învingând timpul la o partidă de şah,
ţinând un kalashnikov între genunchi,
îndreptat înspre gură, gata să mori
fără să fi strigat vreodată:

viva la patria
viva la muerte
viva la vida!”
(Viva la Vida, Realul devenit Virtual)

Scena lumii îl afectează pe autor, viaţa se defineşte ca o metamorfoză inerentă cu accente maladive, uzată de metoda interpretărilor spirituale:

„Mi-a crescut ochiul cât să îmi încapi înăuntru.
Chemarea muezinului, au scos oasele şi moaştele, te aştept
pe aceeaşi treaptă a moscheii, lustruită vertical, mistralul...”
(Fotografie cu profet)

III. „Ambrozia Dialogului Decadent (Discuţii cu Tibick Indrikova)”

În contrast cu celelalte creaţii aici regăsim o serie de colaje literare, improvizaţii simple, recurente, ce îşi păstrează o notă de spleen universal, veritabil, în care nu mai există o accepţie specifică declarată unui anume interval de sentiment

„ochiul tău concav ţine ploaia
îmi lipesc mâna de geam
şi trece chipul meu pe rând ochi buze frunte bărbie
ca-un-fel-de spectru albinos dintr-un suicid kabuki
pupila se întoarce după mine
de la dreapta spre stânga
până intră înăuntru” (Suicid Kabuki-Tibick)

Dialogul poate fi oricând virtual cu partenerul din faţa oglinzii,straniu ecou difuz, fără corespondenţi reali. Se dezvoltă astfel arborescent, un clasament al preferinţelor nemărturisite, enclava refulărilor zilnice, asimetrice de cele mai multe ori.

„Stau blocat în faţa ta
înţepenit de o timiditate expresă
ca un fel de călătorie în jurul vieţii mele
un periplu rotund, oval perfect, oval asimptotic” (**** - Adrian)

Colajele sunt interesante prin reverberaţiile lor spirituale, şi mai ales exercitarea unor forţe consimţite de a dobândi un anumit drept derivat din acestea: de a visa.

„eu sunt interpreta de vise vorbind în locul tău în public
în gura prietenilor
vorbind viermilor mai ales viermilor
cu ce îi îmbunăm azi?” (Pastorale – Tibick)

IV. „În vizită la Ussais”

Ultimul grupaj are un caracter introspectiv, autorul încercând să confere spaţiului său intim o nouă dimensiune existenţială de acceptare a lumii exterioare unde selecţia evenimentelor rămâne aleatorie şi nu neapărat ostilă, ci exponent al supravieţuirii.

„câtă frumuseţe e în grădina mea...zise Ussais
şi goni fluturii ce se roteau în jurul burţii.
Alese unul care îi semăna leit şi îl băgă în gură.
Rămase extatic cu o aripă lipită de buza inferioară
până se stinse şi ultima zbatere.” (În vizită la Ussais. Ussais)

Vizita deja anunţată la Ussais absoarbe însingurarea treptată, devoalată unui om obişnuit, dar

„atât de tulbure că nu mai
pot respira, nu mai pot dormi, nici măcar regurgita boabele de
lumină cu care mă hrăneşti prin fontanela de om sucit ce sunt fără de tine...”
(Flori de Gunamar, Galiei)

Adrian Graunfels îşi numără încet vizitele la Ussais, căutând vibraţii ospitaliere în muzeul cuvintelor, literatura, în care mizează cu propria sa creaţie anagama din Insula de hârtie.
Volumul „În vizită la Ussais” are toate şansele unei croaziere perfecte în jurul sufletului nostru.



Paris, 2008
Marina Nicolaev