rezidenta de literatura la Tescani, Romania

In continuarea rezidentelor de literatura de la Tescani, Muzeul National “George Enescu”, sectia Dumitru si Alice Rosetti Tescanu – George Enescu si Asociatia „ArtistNe(s)t” lanseaza o noua rezidența ArtistNe(s)t pentru scriitorii romani
Rezidenta de literatura se va derula la Tescani in perioada 10 octombrie – 10 noiembrie.


 Se ofera cazare si masa timp de o luna, o bursa de criza in valoare de 1000 lei, spatiu pentru creatie, acces gratuit la internet si un excelent cadru in mijlocul naturii. Cei interesati sa beneficieze de aceasta oportunitate sunt rugati sa trimita un dosar de candidatura care trebuie sa contina o scrisoare de intentie, o biografie artistica si o scurta descriere a proiectului literar ce urmeaza a fi dezvoltat la Tescani. Rezidenta de literatura este realizata cu sprijinul financiar oferit de de Programul Cultural Elvetian in Romania. 
 
Selectia scriitorilor va fi realizată de un board artistic format din Laura Manolache (director Muzeul National G.Enescu), Gabriela Ilas (coordonatorul  programului de rezidente ArtistNe(s)t de la Tescani), scriitorul Vasile Ernu si Cosmin Manolescu, directorul asociatiei ArtistNe(s)t. Dosarele de candidatură trebuie trimise electronic la adresele de e-mail artistnest@gabrielatudor.ro si tescani2001@yahoo.com, până cel tarziu la data de 10 septembrie 2010. Rezultatele vor fi facute publice la mijlocul lunii septembrie. Pentru mai multe informații vă rugăm să luați legătura cu dna. Gabriela Ilaș, coordonator ArtistNe(s)t, adresă e-mail: tescani2001@yahoo.com

Programul de rezidente ArtistNe(s)t a fost fondat de Gabriela Tudor si Programul Cultural Elvetian in Romania in 2006. 
Mai multe informatii despre rezidentele ArtistNe(s)t de la Tescani gasiti in documentul pdf atasat sau pe site-ul www.artistnest.ro.
 
 
sursa: comunicat de presa