ARCHITECTURE

Amintiri din alta lume, de Burschi Gruder

Creation Category: 

 

Motto: Omenirea se desparte cu voiosie de trecutul ei.

Karl Marx

(din Introducere la Contributii la critica filozofiei hegeliene a dreptului)

 

Trecusera cativa ani buni de cand ilustratiile mele apareau in publicatiile pentru copii si tineret din Bucuresti, dar nu primisem nici o propunere sa ilustrez o carte.

Intr-o buna zi minunea s-a intamplat. Am fost chemat la Editura Tineretului si mi s-a inmanat textul unei culegeri de povestiri despre intamplarile hazlii ale unor copii, comentate de un arici. Textul apartinea Soniei Larian, numele ariciului l-am uitat. Am fost rugat sa aduc, ca proba, desene cu ariciul comentator, asa cum il vedeam eu.

Dupa cateva zile m-am prezentat cu desenele la editura si le-am predat redactoarei de carte. Le-a analizat un timp si, dupa o lunga tacere, mi-a zis:

- Tovarase Burschi, ati umanizat ariciul prea mult. Seamana cu un porc!

Nu am mai primit lucrarea. Se spune ca orice minune nu tine decat trei zile. Minunea aceasta a tinut o saptamana.

Pana la urma mi-a fost dat totusi sa ilustrez o carte, prima din cariera mea. Era o poveste cu cartofi scrisa de Eduard Jurist. Fusese publicata cu ilustratiile mele in revista adresata celor mai mici cititori, se bucurase de succes si editura se hotarase s-o publice sub forma de carte.

Am machetat cartea, am refacut desenele, am facut copertile, am predat lucrarea editurii si, dupa un timp, mi s-a comunicat ca a intrat la tipar.

intr-o zi, pe cand lucram la planseta, sotia mea, care ne pregatea masa la bucatarie, mi-a adus un cartof ce semana cu unul dintre eroii mei, motiv pentru care ii fusese mila sa-l cojeasca. L-am primit cu recunostinta, i-am pictat doi ochi si o gura, i-am infipt un surub in crestet si l-am agatat de aplica ce ne servea ca lampa de noapte, deasupra patului.

Dupa un timp, am primit un telefon sa ma prezint urgent la editura. Unul dintre directori dorea sa vorbeasca neaparat cu mine. Plin de emotii, m-am imbracat "corespunzator", adica mi-am pus costum si cravata, si, inainte de a parasi camera noastra, in pragul usii stand, mi-am aruncat privirea inapoi si am vazut cartoful agatat in perete. M-am intors, l-am scos de pe aplica si l-am bagat in buzunar.

La editura am fost lasat sa astept multa vreme pana ce directorul care ma chemase m-a invitat in biroul sau. A inceput cu multe ocolosuri pana ce a ajuns acolo unde dorea sa ajunga:

- ... ca, "sa vedeti, tovarase Burschi, cartofii dumneavoastra nu seamana a cartofi! Ar trebui sa refaceti ilustratiile."

I-am raspuns ca, daca asa vede el lucrurile, nu am nimic de spus, ca o sa ma gandesc (de fapt nu-mi trecea prin cap nici un raspuns) si, intorcandu-ma sa plec, am simtit cartoful din buzunarul hainei si l-am scos, aratandu-l directorului.

A ramas nemiscat, cu gura deschisa si, dupa cateva clipe de stupoare, mi-a zis:

- Tovarase Burschi, va rog sa ma scuzati, nu stiam ca i-ati facut dupa natura.

Ce ti-era si cu realismul asta socialist!

STRANIUL DESTIN AL UTOPISTULUI, un articol de Adrian Irvin Rozei

Creation Category: 

DE MULT, pe când eram copil, am citit o nuvelă, al cărei autor nu mi’l mai amintesc, istorisind aventurile unui muritor ajuns în rai, care se prezenta în fața Sf. Petru pentru a intra în Impărăția Cerurilor. Analizând cu atenție comportarea sa în timpul vieții pe pământ, Sf. Petru a decis că, având în vedere nenumăratele fapte bune îndeplinite, muritorul nostru merită un tratament de favoare, drept care i-a propus să’și aleagă locul în care dorește să’și petreacă restul de veșnicie. Mai mult decât atât: Sf. Petru i-a acordat privilegiul de a vizita întregul Paradis, însoțit fiind de un sfânt minor, pentru ca alegerea să se facă în cunoștință de cauză.

Simon GAON, héritier de Soutine, par Xavier BUREAU

Creation Category: 

 

      Il faut imaginer le peintre Simon Gaon installant son attirail dans le charivari des rues de New York, sur un angle de trottoir de Time Square, de la 42ème rue, ou au milieu des manèges de Coney Island. Malaxant une matière épaisse, dans un joyeux furioso, il orchestre le tintamarre des formes et des couleurs. Les perspectives tanguent, panneaux publicitaires et détails sont emportés dans une explosion volcanique, ombres et lumières s’agressent et s’entrelacent, les couleurs chantent, grincent ou se répondent comme des instruments de jazz, jusqu’à l’accord symphonique qui unifie plastiquement l’ensemble, avec l’enfièvrement des griffures, striures, placages, estafilades laissées par la jubilation du combat. Peinture instinctive. Tempérament passionné. Pas de théories, pas d’ismes. La toile se développe naturellement, comme une plante, croissant sous la poussée de l’intuition. Sujets de prédilection : tempêtes, incendies, lumières de la cité, jardins luxuriants, grandes roues foraines, et pour les portraits : paumés, déclassés, sans-abri, prostituées, philosophes de cafés, consentant à poser une heure ou deux. Quelquefois la toile est terminée à l’atelier, mais l’impulsion première est toujours donnée par la confrontation au motif, le bain dans les vibrations de la vie.

      Simon Gaon naît à New York en 1943, d’un père originaire de Jérusalem et d’une mère d’Ouzbékistan. Ses parents séjournent quinze ans en France avant 1940. Quand Simon a 7 ans, le père abandonne la famille. Resté seul avec sa mère, il souffre de sa dyslexie. Un psychologue lui donne des crayons, qui vont décider de sa vocation. Il a 14 ans quand un professeur de peinture, qui va devenir son meilleur ami, lui fait découvrir Vlaminck, Derain, Matisse, puis Van Gogh, Soutine, Kokoschka, Van Dongen… « J’aime l’émotionnel, le sauvage. Je n’ai pas un tempérament réaliste. Les fauves et les expressionnistes : je n’ai pas besoin d’autre chose. » Plus tard, un voyage à Florence, puis, financées par un oncle généreux, quelques années passées en Europe, Paris, Amsterdam, Tolède, élargissent son horizon. En 1976, il organise un groupe de peintres en plein air, les Street painters, avec à leur actif une cinquantaine d’expositions dans diverses écoles et universités. Sa dernière série, une quarantaine de toiles, Lake and Sunset, flamboiement de couleurs chaudes, est un hommage spontané à Claude Monet.

      « La peinture est un langage européen… pas américain » déclare Simon Gaon. « Rembrandt, Van Gogh ont un vocabulaire européen. Mes professeurs rejetaient la peinture abstraite américaine « bidon ». Américain, Gaon l’est en ce qu’il pratique une sorte d’expressionnisme abstrait sans abstraction. Et il est bien vrai, qu’avec son goût pour le travail de la brosse et de la matière, on peut considérer cet européen de cœur comme un héritier de Soutine, un cousin de Krémègne et Kikoïne, un représentant type du meilleur de ce qu’on appelle l’Ecole de Paris. 

                                                      Xavier BUREAU    

Exposition au Centre Rachi du 20 avril au 12 juin 2009. Vernissage mercredi 13 mai.

Prințul Charles împotriva unui proiect arhitectural la Londra

Creation Category: 

  

Moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles a solicitat familiei regale din Quatar să reanalizeze un important proiect arhitectural pe care îl consideră prea modern, afirmă Agence France Presse și Daily Telegraph.

 

Fiul reginei Elizabeth a II-a, cunoscut pentru afirmațiile sale ce denunțau transformarea Londrei într-un «furuncul monstruos», de această dată critică un imens proiect privind zona «Chelsea Barracks» a unor foste clădiri militare demolate și situate în cunoscutul cartier din vestul Londrei, Chelsea.

 

 Societatea Qatari Diar ale căror acțiuni sunt deținute 100%  de suveranul Quatarului, dorește să construiască pe acest mare amplasament un proiect semnat de celebrul arhitect britanic Richard Rogers.  

Britanicul de origine italiană Richard Rogers, laureat al Premiului Pritzker 2007, echivalentul premiului Nobel în arhitectură,  și înnobilat de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii ca baron Rogers of Riverside, devenit celebru prin Centrul Georges Pompidou din Paris construcția proiectată alături de Renzo Piano, a mai construit Lloyd’s building, Millennium Dome și Reuters Data Centre la Londra, Curtea eurpeană a drepturilor omului la Strasburg, Palatul de justiție din Bordeaux ș.a.m.d. 

 

Noul edificiu în oțel și sticlă promovat de Quatari Diar este propus a se construi în vecinătatea lui Royal Hospital, clădire de patrimoniu.

 

 Purtătorul de cuvânt al proprietarilor zonei Project Blue (Guernsey) Limited a declarat că se află în discuții cu reprezentanții Prințului Charles, pentru a   ajunge la un acord. Purtătorul de cuvânt al prințului a refuzat să comenteze existența unui proiect alternativ pentru amplasament, propus de Prințul Charles. 

Fostul primar al Londrei, Ken Livingstone se întreabă cu ce drept intervine Prințul Charles într-un proiect destinat Londrei, moștenitorul coroanei regale nedeținând nicio putere efectivă în  aprobarea noilor construcții.   

ESPRESSO DUBLU LA IERUSALIM, RECENZIE APĂRUTĂ ÎN ROMÂNIA LITERARĂ NR.5

Creation Category: 

  2009 > Numarul 5 > ROMÂNIA LITERARĂ

Lecturi:
Cele opt note ale gamei de Grete Tartler

 


Poezia Biancăi Marcovici e numai în aparență paharul cu emoții, paharul pe jumătate gol pe care au rămas amprentele sincerității: de fapt e vorba de o construcție care îndeamnă cititorul la o lectură ciclică, din ce în ce mai profundă. Unitățile poetice se leagă între ele ca notele unei game, dar revenind mereu în altă structură; aparent, un joc, dar în realitate o structură îndelung gândită: "Dacă nu mi-aș uita versurile/ nu aș mai putea scrie/ precum o gamă, doar opt note/ permutându-le în combinații/ dai naștere la un fel de loterie/ a simțurilor/ excitate de neputința primirii ofrandei". (Îmi dau seama că nu e simplu).

Cele opt note sunt clasicele drumuri ale căutării de sine. Iubirea revine cel mai des, așa cum tonica nu lipsește dintr-un acord. Dar revenirea nu e totdeauna ușoară și maestrul care ține sunetele în cristal e conștient de dificultăți. "Uneori scriu direct/ e-mailul e concentratul care vreau să ți-l fac cunoscut/ impresia fulgerului căzut brusc pe buze/ îl guști îl speri/ zici că e un miracol./ treci peste mizerabila ființă cu tractorul/ întorcând troiene peste el/ cu șenilele inimii. e și ăsta un experiment/ să-i spui cuiva adevărul în față, / chiar de El scrie sub o pătură celebră/ conținutul său e un fiasco acoperit de pleoapa nevederii (...) partitura e în cheia sol. cheia victoriei/ ai pierdut majorul/ chiar și gongul final/ o ghioagă în gong/ nu știi să scoți din sunet poemul." (Experiment cu marionetă).

Printr-un glissando, o alunecare dintr-o tonalitate în alta, poeta își transferă, în bună tradiție metafizică, sentimentele într-un plan mai înalt. "M-am obișnuit să-mi torni poemele/ la cafeaua de dimineață/ sunt ca aburul bărbatului din mine/ căruia niciodată nu am să-i recunosc fața./ chiar dacă l-aș întâlni pe stradă/ aș trece pe lângă el, bărbatul închipuit.../ fără să-l știu/ doar o tresărire aș avea/ privindu-i ochii de sub pleoapa albastră/ întrezărind/ pescarul atent la momeală/ ... piroga sa e departe ca o epavă./ nu mai încerca să mă ademenești/ mâinile tale sunt ca de gheață/ prinse în șuruburi/ ca o marionetă./ nici un om nu e fără cusur, are o pată mititică/ poate pe cămașa scrobită, poate nici eu nu-s ce par./ alunecând, alunecând, de pe o altă epavă". (Din depărtări).

Acest poem, ca și multe altele pe aceeași temă, dar scrise în formă dialogală, lămuresc și titlul cărții, Espresso dublu la Ierusalim. Conversație într-o clipă de răgaz - de realitate a vieții - cu sinele, după principiul rostit de Rimbaud, je est un autre, sau cu o ființă dragă dispărută; sau dialogul cu Dumnezeu. Hölderlin are o poezie în care spune că bea din două pahare. Paharul-poem al Biancăi Marcovici, așezat lângă dublul espresso, e pus în lumina bună: "Se poate întâmpla să reflecte curcubeul/ precum un acvariu"(Partea cea plină a paharului). Dar Espresso mai sugerează și esența (rezultatul prelucrării alchimice), iar prin analogie cu expresul-tren, fulgerătoarea trecere a existenței. Transferul se face brusc, e un scurt-circuit: "Niciodată nu mă pregătesc pentru tine/ spontan îți redau cum sunt cum/ uneori nu vreau să fiu,/ capăt forma ta nemăsurată/ închid ochii și-ți scriu - / pianul meu sună la unison, clapele/ urmăresc literele latine, cele ebraice se sting,/ capăt forma ta când mă cuprinzi" (Inspirația).

Amintirile nu lasă însă un gust amar; citim cugetările unei optimiste, acest lucru se vede clar din arta de a se bucura de clipă: "Sunt din nou îndrăgostită/ de ceva nedefinit.../ între mărar și pătrunjel/ gogoșari copți și vinete marinate, /ceva între vișine și cireșe negre, fără sâmburi.../ ceva între nuci noi/ de curățat/ din copacul copilăriei/ și zarzăre culese de mine -/ ceva cu sâmburi de caise/ sparte pe caldarâm/ cu o piatră mare,/ ceva cu picioarele goale/ călcând pe iarba abia răsărită/ bând apă dintr-un vas coclit". (Renaștere)


Curajul de a merge mai departe înseamnă însă și curajul de a aborda teme grave. "Fug în reveria viorii poemului/ știu că-mi aparțin amândouă/ precum vioara lui Chagall/ sunetul neresemnării din cosmosul diletanților/ fragila vioară/ canarul evreului/ ca eternă victimă" (Vioara poemului).

Cea mai gravă temă e desigur destinul de a fi evreu: "Suntem unicul popor din lume/ care nu avem o bucurie întreagă/ pentru că fiecare sărbătoare/ ne aduce aminte de cei uciși..." (Auschwitz) Contextul istoric nu poate fi eludat. Războiul, amenințarea morții sunt note centrale în gama Biancăi Marcovici: "Calculatorul împrumutat nu știe românește și Nu va ști/ Haifa, Nordul Israelului sub tirul katiușelor/ inima îți iese din piept la fiecare alarmă/ soarele apune de fiecare dată/ în acel moment. Stare de beatitudine/ frustrantă, aberantă./ Suni la copii sau copiii mai sună/ legături telefonice isterizante, necesare. / Ce repune inima în piept cu migală chirurgicală/ te informezi ieșind din adăpostul ventuză..." (Transmisie directă) Situația fiind în sine cutremurătoare, nu mai are nevoie de retuș, încât poemele de acest tip sunt mai degrabă izbucniri în proză, mizând pe emoțiile provocate de moment. Suita de amenințări și catastrofe cere un limbaj aspru. Singura îmblânzire adusă de poetă e așezarea în formă dialogală.

După ce am ajuns și eu la Ierusalim, după ce am văzut cum tresare timpul când atingi un zid, cum cenușa învie printr-un cuvânt, praful (analog minimei) dispărând în cerul albastru, mâna albită de lumina arhetipală, pot depune la rândul meu mărturie că acesta este locul. Bianca Marcovici reușește să transmită acest sentiment: "Ierusalim, noaptea viselor, divinitatea atât / de aproape, dispare aroganța spirituală/ apare grădina noastră în lumina feerică, revelația/ Zidul Plângerii noastre singura scenă din viață/ în care te simți tu însuți/ spatele la public cu degetele răsfirate, plângând/ cu inima pe zidul de granit/ te rogi pentru copiii tăi, poporul tău/ când lume-ți pare surdă..../ și zidul împietrit îți dă/ speranță/ îl părăsești, încet, cu fața spre el/ simțindu-i încă energia/ te întorci apoi spre cei care te-au rănit, ne-au rănit/ și încerci din nou să-nfrunți/ legea junglei noastre./ Ierusalimul meu, redă-mă..." (Noaptea la Ierusalim)

De undeva ni se pare că auzim ecoul: "pe mine, mie redă-mă". Bianca Marcovici a plecat din Iași: "M-am născut aproape/ de teiul lui Eminescu./ Ani de-a rândul l-am urmărit / în încărunțire - era sprijinit de o cârjă metalică betonată - / părea un om invalid / cu părul de culoarea toamnei" (Teiul lui Eminescu). Limba română în care scrie "e cernoziomul adăugat în doze mici, e / compartimentarea inimii/ în care aduci numai lucruri scumpe,/ de reținut, e trecutul, e prietenia sinceră, netrucată". Acum, tradusă în ebraică de Tomy Sigler (la rândul său emigrat din Pașcani în 1963, și el fascinat de limba lui Eminescu, deoarece a publicat o traducere a Luceafărului), poeta reușește dubla performanță de a-i emoționa pe cei de dincoace și dincolo de pragul ei existențial.

Radu DRAGAN - «La représentation de l'espace de la société traditionnelle. Les mondes renversés»

Creation Category: 


Radu DRAGAN
La représentation de l’espace de la société traditionnelle. Les mondes renversés
Connaissance des hommes, Paris, Éditions L’Harmattan, 1999
368 pagini
29 euro


Motto :
« Lévi-Strauss scrie undeva că dualismul este înainte de orice psihologic. Nu știu dacă putem rezuma întreaga, enorma complexitate a structurii dualiste la aspectul psihologic. Dar cred că este destul de plauzibil că, pur și simplu, întreaga noastră funcționare mentală este condiționată în mare măsură de imaginea dualistă a lumii care se concretizează sub diferite forme, extrem de complexe, de variate, de la o cultură la alta. Eu mă feresc de apropieri pe care le consider forțate între religia iudaică și structura dualistă a unui sat Bororo, de exemplu. Nimic nu ne autorizează să facem astfel de comparații, chiar dacă luăm în considerare structura dualistă a însăși raționalismului omenesc.» Radu Drăgan (din interviul acordat lui Marius Vasileanu).

Editura L’Harmattan a publicat în 1999 în colecția sa «Connaissance des hommes ANTHROPOLOGIE, ETHNOLOGIE, CIVILISATION», studiul «La représentation de l’espace de la société traditionnelle. Les mondes renversés» de Radu Drăgan.
Radu Drăgan este un cunoscut arhitect, antropolog, doctor EHESS (École des Hautes Etudes en Sciences Sociales), Paris, autorul unor studii privind hermeneutica spațiului, dintre care unele au fost publicate atât în România cât mai ales, peste hotare. O prezentare detaliată a personalității lui Radu Drăgan se poate găsi în portalul revistei online Asymetria (director Dan Culcer): «Radu Drăgan (născut 9.IX.1955, București) este arhitect, antropolog, eseist, poet. A absolvit Institutul de Arhitectură (1982). Publică versuri în revistele "Amfiteatru" și "Luceafărul" și debutează editorial cu volumul de versuri Marea transparență (1979; Premiul pentru debut al Editurii Albatros). Între 1982 și 1990, practică arhitectura la Romproiect și Proiect București. După ‘89 este asistent, apoi conferențiar la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu". În ianuarie 1990, fondează revista "Arhitext"; publică aici, ca și în "Arhitectura" și "Revista de istorie și teorie literară", eseuri și critică literară. Arhitect în mai multe agenții de arhitectură și decorațiuni interioare, face un doctorat în antropologie socială și etnologică la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris și altul în știința religiilor), la École Pratique des Hautes Études, tot la Paris. Colaborează la "Dilema", "Contrapunct", "Tribuna", "Cotidianul" ș.a.
Din 1990 este colaborator permanent la "Jurnalul literar"(București), unde publică articole în marginea actualității.
O primă culegere de eseuri, « Ființa și spațiul » (1992), dezvăluie preocuparea predilectă a autorului - hermeneutica spațiului. « Muntele înflorit. Contribuție la o hermeneutică a imaginarului » (1998) este o cercetare analitică a spațiului simbolic în mai multe texte alchimice de la sfârșitul Renașterii. Fără nici o tendință spre tracomanie, patru din cele cinci studii care compun volumul se referă la mitul magului Zalmoxis. Autorul evită, de asemenea, să caute configurații spațiale în spatele structurilor gândirii. «Lumile răsturnate» (2000), traducere în limba română a cărții «La représentation de l’espace de la société traditionnelle. Les mondes renversés», apărută la Paris în 1999, este o analiză comparativă a spațiului ca reprezentare socială, pe baza cercetărilor autorului în satele vâlcene. SCRIERI: “Marea transparență”, București, 1979; “Ființa și spațiul”, București, 1992; “Symbols and Language in Sacred Christian Architecture”, traducere Cristina Ilina Sălăjan, Edwin Mellen Press, New York, 1996; «Muntele înflorit. Contribuții la o hermeneutică a imaginarului», București, 1998; «La représentation de l’espace de la société traditionnelle. Les mondes renversés», prefața de Michel Meslin, Paris, 1999; ed. Românească (Lumile răsturnate), tr. Roxana Pitea, București, 2000.»


Volumul «La représentation de l’espace de la société traditionnelle. Les mondes renversés» este alcătuit din nouă capitole dezvoltate în trei mari părți: «Spațiul acestei lumi», «Spațiul celeilalte lumi» și «Geneza noțiunii de spațiu».
Studiul a fost axat pe interpretarea și valorificarea miturilor existente în zona societăților tradiționale din sud-estul Europei, cu predilecție din Oltenia și Țara Loviștei, de unde autorul, în urma cercetărilor sale, va prezenta în detaliu tradițiile milenare de la Zamolxis până în zilele noastre. «Meritul de a fi introdus în ezoterismul occidental pe Zalmoxis îi aparține în egală măsură lui Pico della Mirandola. Plecând de la Pico, marii hermetiști ai Occidentului renascentist au făcut din Zalmoxis un mare mag alături de Abaris Hiperboreanul, Zarathustra și Hermes Trismegistos.» va mai preciza Radu Drăgan într-unul dintre interviurile sale. Organizarea spațială a societăților tradiționale, modul de percepție al locuitorilor satului românesc privind “satul de sus” și “satul de jos”, de “cei de sus” și “cei de jos”, constituie pentru Radu Drăgan un filon de aur antropologic pe care îl va dezvolta cu profesionalism și dăruire, în paginile acestui volum care constituie o reflecție teoretică excelentă a practicii antropologice, așa cum remarca și Michel Meslin eminent profesor de istorie comparată a religiilor și antropologiei religioase de la Sorbona în prefața cărții.
Studiile lui Radu Drăgan pe care le-a expus și în cadrul catedrei «Istoria curentelor ezoterice în Europa modernă și contemporană» de la Sorbona privind ezoterismul românesc continuă de-altfel tradiția marilor săi înaintași: Mircea Eliade, Vasile Lovinescu, Mihai Vâlsan ș.a.
«La représentation de l’espace de la société traditionnelle. Les mondes renversés» este recomandată deja în bibliografia pentru doctoratul de filozofie din universități franceze.
Chiar dacă Radu Drăgan a declarat cu modestie că «Adevărul este că nu sunt un exemplu de urmat. M-am risipit în direcții aparent puțin convergente - antropologie, istoria religiilor, arhitectură, literatură. Dacă vrei, eu cred că sunt un fel de vestigiu nereușit al mitului omului universal care nu prea mai are căutare în ziua de astăzi, un fel de relicvă intelectuală a acestui om total care a dispărut și care în ziua de azi este o rara avis.», a rămas și va rămâne încă pentru mine nu numai un exemplu în domeniile cărora s-a consacrat ci și un mare Prieten.
De la miturile cosmogonice la societatea tradițională românească «La représentation de l’espace de la société traditionnelle. Les mondes renversés» reprezintă un excelent studiu pe care, vă asigur, merită să-l aprofundati.

ORBITOR entre l'absurde et l'absolu

Creation Category: 

  
 Lider al generației de poeți optezeciști, fabricați aproape toți care contează în undergroundul bucureștean al Cenaclului de luni, sub îndrumarea încurajator-inspirată și tot atât de „discretă” a criticului Nicolae Manolescu, afirmat temeinic, între timp, deopotrivă, atât ca teoretician al modernității și postmodernismului cât și, mai ales, ca romancier insolit înzestrat cu o nebănuită și înnoitoare forță discursivă, Mircea Cărtărescu este, dacă vom ști să depășim ezitările curente de evaluare care fac atât de mult rău valorilor ce se cer recunoscute fară inutile fasoane, da, o spun răspicat, cel mai important și poate cel mai plin de talent scriitor pe care l-a dat România după ultimul război mondial. 

Soarta neagră a Catedralei Sfântul Iosif, un articol de Andrei Bădin

Creation Category: 


CUVÂNT AL EXCELENȚEI SALE MONS. DR. IOAN ROBU ARHIEPISCOP MITROPOLIT ROMANO-CATOLIC DE BUCUREȘTI

Doamnelor și domnilor ziariști,
Consider că este de datoria mea să vă prezint rezultatul mai multor studii de dată recentă efectuate de institute și specialiști de prestigiu în domeniul seismologiei și construcțiilor, studii care atestă fără dubiu că, în cazul unui cutremur, edificiul Cathedral Plaza va avea un efect devastator asupra Catedralei Sfântul Iosif și asupra clădirilor învecinate, pe o rază de cel puțin 60 de metri.

Patrimoniul arhitectonic, în pericol. Ilegalități comise prin ordine emise de ministrul Culturii

Creation Category: 

Două ordine ale ministrului Culturii, ambele din 2008, privind clasarea, declasarea și inventarierea monumentelor istorice, în loc să pună capăt dezastrului urbanistic și arhitectural, netezesc calea pentru demolarea clădirilor cu valoare de patrimoniu.

Până la apariția ordinelor ministrului Culturii, deoarece monumentul era definit de lege ca teren aferent plus construcție, dispariția clădirii (distrusă intenționat sau nu, fie abandonată și devenită nerecuperabilă) nu însemna și dispariția problemei sâcâitoare a regimului de protecție, trebuind cel puțin teoretic să se efectueze o descărcare de sarcină arheologică.

Declasarea de urgență este periculoasă și deoarece în formula în vigoare lasă posibilitatea privării de protecție a unor construcții de patrimoniu.

****************

Pages

Subscribe to RSS - ARCHITECTURE