Culorile țipătoare se poartă mult
dar mie-mi plac totuși cămășile albe
și tăcerea ta caldă lipită de mine
în cele nouă părți ale Sutrei Toiegelor
cum curge apa pe marmura fîntînilor vechi
fără să lase nici o urmă,
iată o sacralitate care nu poate fi înțeleasă
cu ajutorul gîndurilor
pentru că dragostea oferă încă rațiunii
soluția ieșirii din impas iar timpul nu e nimic
înainte de-a deveni memorie,
cel puțin aceste adevăruri le știu sigur
din toate ungherele,
pot să jur că-mi amintesc totul
înainte de-a pleca
înclusiv gustul merelor din care mușcam
tălmăcirea fidelă a unei iubiri
asemănătoare ferestrelor ce se deschid
într-o dimineață cu soare...