Tristan Janco : « Mémoires de la Shoah »

Creation Category: 

  
 
Tristan Janco «Mémoires de la Shoah», 2001,
Collections « Sem »
Université Paul-Valéry – Montpellier
ISBN 2-84269-422-8
ISNN 0990-2813
80 pagini  

 

 

Volumul « Mémoires de la Shoah » a fost publicat in 2001 în Colectia «Sem» a celebrei Université Paul-Valéry – Montpellier. Am obținut acest volum mai târziu, în 2008, la Zilele iudaismului român de la Paris și consider aceasta una din întâmplările care reușesc să îți îmbogățească spiritual itinerariul vieții.

«Mémoires de la Shoah» sau «Memoriile Holocaustului» aduc în prim-plan în primul rând, necesitatea păstrării intacte a memoriei și a celui mai mare masacru din istoria modernă a omenirii, Holocaustul (din greacă ὁλÏŒκαυστον (holókauston): holos, "complet" și kaustos, "ars"), (în ebraică: Hașoa, în idiș: Hurben), subliniind însuși caracterul general al volumului.

«Mémoires de la Shoah» reprezintă culegerea unor poeme publicate de-a lungul timpului, atât în limba ebraică, cât și în română și traduse de autor în franceză. Tristan Janco este originar din România, dintr-o urbe moldovenească din care au mai rămas din etnia sa, așa cum mărturisește domnia-sa în prefață, decât șapte persoane septuagenare, o superbă sinagogă, din nefericire, goală și două cimitire evreiești.

Memoria inexpugnabilă a locurilor dăinuie și azi, în autor, originar de acolo, locuindu-i nostalgia copilăriei și adolescenței, dincolo de frontierele sufletului său.

Tristan Janco este de altfel, pseudonimul cunoscutului academician Carol Iancu, director al „Centrului de studii și cercetări evreiești” din  Montpellier, copreședinte al Asociației pentru înțelegere iudeo - creștină în Franțași recunoscut pe plan mondial pentru studiile sale istoriografice în domeniul istoriei evreilor și al relațiilor internationale și care, din discreția și modestia unui autor de specialitate consacrat, își propune această identitate lirică inspirată poate de Tristan Tzara, el însuși atras de tragismul wagnerian din „Tristan si Isolda”.

Pseudonimul ales, de fapt, devoalează încă o dată tonalitatea  poemelor sale, adevărate rugi interioare, accentuate de tragism. 

Volumul  este alcătuit din trei părți: a) „Gardien de la mémoire”; b) „Mémoire des poètes”; c) „Mémoire du cycle des mois de l’année”.

Aceste părți sau cicluri poetice reprezintă memoria spațiului, omului și a timpului într-o interdependență indisolubilă.

Fiecare ciclu este structurat simbolic din douăsprezece poeme. În total sunt treizeci și șase de poeme adunate din ultimii treizeci de ani, aceasă cifră având semnificația, după o veche credință evreiască, celor treizeci și șase de înțelepți care permit lumii să existe.

Din aceste cicluri, am selectat câte un poem pentru o exemplificare optimă a creației autorului Tristan Janco.  

„Gardien de la mémoire” este dedicat memoriei spațiului, cel care rămâne martorul evoluției sau involuției civilizațiilor umane, al atrocităților  barbare inițiate de semeni contra semenilor săi în conflagrații injuste și însângerate. 

 

MÉMOIRE D'AUSCHWITZ 

Axe du monde

Balance d'ombres et brouillard

Fils de fer barbelés

Rivières de sang  

 

Non-lieu impondérable

Moisissure des ténèbres

Caravane d'objets fantômes

Nuit aveugle et démoniaque  

 

Montagne de numéros tatoués

Déferlement de l'apocalypse

Hécatombe d'ossements

Nuages de cendre  

 

Océan de larmes vieillies

Étoiles d'or ensanglantées

Cimetière béant, maudit

Crépuscule en voiles de feu  

 

Forêt de cris crucifiés

Rêves amputés d'avenir

Brasier des entrailles de l'homme

Train vêtu de linceuls  

 

Vallée de gémissements éternels

Éclats d'obus dans la tête

Cascade de corps broyés 

Souffrance et déraison  

 

Ciel dévastateur

Voyage sans retour

Viol de l'espérance

Œil permanent de la mort  

 

Grotte des idiomes enterrés

Aboiements insupportables

Arène de bûchers d'enfer

Aube funèbre  

 

Tréfonds de l'humanité

Fardeau de braises

Écroulement du temps

Souillure de la mémoire du monde 

 

Mémoire d' Auschwitz  

 

Memoria Auschwitzului  

 

Axă a lumii

 

Balanță de umbre în ceață

 

Sîrmă ghimpată

 

Rîuri de sînge

 

 

 

Neloc imponderabil

 

Mucegai al tenebrelor

 

Caravană de obiecte fantomă

 

Noapte oarbă și demonică

 

 

 

Munte de numere tatuate

 

Dezlănțuire a apocalipsului

 

Hecatombă de oseminte

 

Nori de cenușă

 

 

 

Ocean de lacrimi îmbătrînite

 

Stele de aur însîngerate

 

Cimitir căscat, blestemat

 

Amurg în văluri de foc

 

 

Pădure de strigăte răstignite

 

Vise amputate de viitor

 

Rug al măruntaielor omului

 

Tren îmbrăcat în lințolii

 

 

 

Vale de gemete veșnice

 

Așchii de obuz în cap

 

Cascadă de corpuri măcinate

 

Suferință și lipsă de rațiune

 

 

Cer devastator

 

Călătorie fără întoarcere

 

Speranță violată

 

Ochi permanent al morții

  

Grotă a idiomurilor îngropate

 

Latrături de nesuportat

 

Arenă de ruguri ale infernului

 

Zori funebrii

 

 

 

Străfundul omenirii

 

Povară de jăratec

 

Prăbușire a timpului

  

Pată a memoriei lumii

 

 

Memoria Auschwitzului  

 

 

Al doilea ciclu de versuri „Mémoire des poètes” este un adevărat omagiu adus lui Ilarie Voronca, Benjamin Fondane, Paul Celan, Emmanuel Eydoux, Itzhac Katzenelson, Hirsch Glick, martori ai Holocaustului.

In esență, este o galerie atemporală, vizuală, în care dincolo de versuri, revezi chipuri, retrăiești dramele existențiale, dintr-o istorie unde s-a uitat îndemnul „A-ți iubi aproapele”.

Umbrele ne locuiesc amintirile în acea intemporalitate discretă pe care numai arhitectura singulară a memoriei o poate oferi.  

 

 

DE CZERNOWITZ À PARIS 

Nul ne témoigne  pour le témoin

Paul Celan
 

Tu es venu sur un nuage de nostalgie, laissant derrière toi

Czernowitz somnambule aux artères tranchées

Un monde englouti au nom de la croix gammée

Devant la porte fermée de l'exil intérieur  

 

Poète déraciné, tu nous as offert

La rose de personne rythmant la fugue de la mort

Embaumant le sable des urnes

De seuil en seuil  

 

Par la grâce du langage, de ta parole de feu

Nous avons compris la torture de la lumière

Les soleils sacrés sevrés d'amour

Les méandres de la respiration  

 

Pendant que la cicatrice du temps restait toujours ouverte

Les torrents de sang ont noyé le pavot et la mémoire

La maison de l'oubli s'est métamorphosée en moisissure

Les caresses de la bien aimée eu couronne d'épines verte  

 

Dernier maillon d'une chaîne rompue

Les cheveux de ta mère n'ont jamais blanchi

Ton œil est toujours présent pour veiller

Le lait noir de la source de la mer de l'Absence  

 

Tu reposes dans la cité du cœur de l'Occident

Ton langage n'y est plus étranger

Tu nous a libérés du lourd fardeau de braises

Étincelle d'amour, maître du temps  

 

De la Cernăuți la Paris   

Nimeni nu depune mărturie pentru martor

Paul Celan 

Ai venit pe un nor de nostalgie, lăsînd în urmă

 

Cernăuțiul somnambul cu arterele tăiate

 

O lume înghiţită în numele crucii încîrligate

 

În fața porții închise a exilului interior

 

 

 

Poet dezrădăcinat, ne-ai oferit

 

Trandafirul nimănui ritmînd fuga morții

 

Imbălsămînd nisipul urnelor

 

De la un prag la altul

 

 

 

Prin harul limbajului, al cuvîntului tău de foc

 

Am înțeles tortura luminii

 

Sorii sacri secătuiți de iubire

 

Meandrele respirației

 

 

Pe  cînd cicatricea timpului rămînea mereu deschisă

 

Torentele de sînge au înecat macii și memoria

 

Casa uitării s-a metamorfozat în mucegai

 

Mîngîierile iubitei în coroana verde de spini

 

 

Ultima za a unui lanț rupt

 

Părul mamei tale nu a albit niciodată

 

Ochiul tău mereu prezent veghează

 

Laptele negru de la izvorul mării Absenței

 

 

 

Te odihnești în cetatea din inima Occidentului

 

Limbajul tău nu mai e acolo străin

 

Ne-ai eliberat de povara grea de jeratic

 

 

Scînteie a iubirii, stăpîn al timpului 

 

Al treilea ciclu, „Mémoire du cycle des mois de l’année” accentuează forța timpului ireversibil ca formă de energie impregnată ființei umane.

Omul este învins de cea de-a patra dimensiune a universului sau el însuși este un factor al timpului. Dincolo de linearitatea temporală, rămâne memoria umană, valențele sale interioare.  

 

 

MÉMOIRE DU MOIS DE MAI 

Il est dans le soir de Montpellier du mois de mai

Un charbon incandescent qui veille  

 

Dans cette dernière décennie du siècle

Les blessures d'antan des neiges de Transnistrie

Embrassent les couleurs des griottes de Bahlui  

 

Tu t'en souviens encore des lilas de Harlau ?

Des Vendredis soir dans le bourg blanc de poussière

Les lecteurs des psaumes au seuil de la Maison de la Vie

Les perce-neige, les violettes de la forêt Zagavia

Les œufs de Pâques, le jeu de la chèvre, les foires

Le regard vers le cerf-volant collé par le Père

Les mélodies rythmées par la cornedu bélier

Le bruit du train du grand départ  

 

Mémoire du mois de mai d'un bourg qui n'est plus

Tu m'enveloppes doucement

Multitude d'ombres vous êtes toutes présentes ici:

Dans le cœur de l'Occident

Un charbon incandescent qui veille     

 

Memorie de mai  

 

În seara de mai de la Montpellier

 

Un cărbune incandescent veghează

 

 

In acest ultim deceniu al secolului

 

Rănile de mai an ale zăpezilor din Transnistria

 

Imprumută culorile vișinelor de peBahlui

  

Îțimai aduci aminte de liliacul de la Hârlău?

 

De serile de Vineri din orășelul alb de praf

 

Cititorii de psalmi în pragul Casei Vieții

 

Ghioceii, violetele din pădurea Zagavia

 

Ouăle de Paști, jocul caprei, bîlciurile

 

Privirea țintă la zmeul lipit de Tata

 

Melodiile ritmate de cornul berbecului

 

Zgomotul trenului la plecarea cea mare

 

 

Memorie a lunii mai dintr-un orășel care nu mai este

 

Tu mă învălui cu blîndețe

 

Mulțime de umbre, toate sunteți prezente aici:

 

 

în inima Occidentului

 

Un cărbune incandescent veghează

 

 

 

Poemele selecționate, publicate în condiții grafice deosebite, fac parte din cartea «Memoriile Șoahului», editura «Biblioteca Apostrof», Cluj, 2006, în traducerea Letiției Ilea. Reproducerea lor a fost posibilă prin bunăvoința conducerii editurii, reprezentată de Marta Petreu.

Remarcabilă în acest volum este și întâlnirea Poetului cu un grafician de excepție Tudor Banus, care innobilează cu pana sa de aur, prin patrusprezece desene interioare inclusiv coperta, «Mémoires de la Shoah».

Arhitect de formație, cu studii postuniversitare la Beaux Arts, Paris, pictor, gravor, ilustrator, Tudor Banus este un artist plastic excepțional, de un talent flamboaiant, pe care vă invit să îl vizitați pe site-ul său www.tudorbanus.com.

«Mémoires de la Shoah» dezvoltă o traiectorie lirică spre meditație, în care universul thanatic e survolat de amintiri tragice, într-o eroziune cronică de altă sorginte interioară, un traseu organic tip engramă dintr-un mediu aparte sub semnul persistenței memoriei umane.

Tristan Janco, autorul volumului «Mémoires de la Shoah», a fost și va rămâne martorul incontestabil al acelor evenimente ce nu-i permit decât o singură invariantă: o reîntoarcere permanentă într-un polis indelebil al sufletului fiecăruia, pentru a le evoca.  

 

You voted 'up'.