Steven și Valeria Van Groningen, premiați la Valentine's Day Charity Ball

Creation Category: 

14 februarie 2011. Pentru eforturile lor susținute de a îmbunătăți condițiile de viață ale copiilor defavorizați, soții van Groningen au fost onorați de către Fundația Blue Heron cu premiul umanitar "Forget-Me-Not", sâmbătă, 12 februarie, la Palatul Ghika, în cadrul Valentine’s Day Charity Ball,. Premiul a fost înmânat de către generalul Marin Dragnea, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război.



Sunt foarte mulți oameni care au nevoie de sprijinul nostru și, totodată, foarte mulți dintre noi putem acorda acest sprijin. Ceea ce facem astăzi ne aduce mai aproape unul de altul. Nu este vorba doar de bani, ci și de dorința de a ajuta, de voluntariat”, a declarat Steven van Groningen, Președintele Raiffeisen Bank, Președinte, Vicepreședinte și membru Consiliu Director al United Way.

Mulțumesc Fundației Blue Heron pentru acest trofeu și pentru tot ceea ce fac pentru copiii din România”, a declarat Valeria van Groningen, Președintele Bucharest City Marathon.

Peste 250 de invitați au fost prezenți la prestigiosul eveniment anual de strângere de fonduri organizat de Fundația Blue Heron în beneficiul programului de burse universitare destinat tinerilor merituoși, fără posibilități materiale - tineri orfani sau abandonați, care urmează studii academice.

Aflat la a V-a ediție, Valentine’s Day Charity Ball a reușit să aducă alături personalități din mediul de afaceri, corpul diplomatic, societatea civilă, personalități din presă, precum și actuali bursieri ai Fundației, absolvenți și mentori ai acestora. Prin prezența și contribuțiile lor, aceștia au oferit tinerilor beneficiari ai Fundației o șansă la educație și un viitor mai bun.

Filantropia și voluntariatul sunt o obligație a noastră, a tuturor, în special, a celor care am ajuns într-un punct sigur, de confort sau chiar de putere în societate. Programul de Burse Universitare Blue Heron este o investiție în România și în noua generație. Bursierii Blue Heron sunt independenți, productivi, nu vor repeta ciclul prin care au trecut ei și, mai mult, la rândul lor pot ajuta tineri care trec printr-o perioadă dificilă”, a declarat Stefania Magidson, Președintele Fundației Blue Heron.

Peste 50 de sponsori și parteneri ne-au fost alături și cel puțin 10 persoane vor deveni mentori pentru unul dintre bursierii noștri”, a declarat Mike Costache, director de strategie și fundraising al Fundației Blue Heron.

Programul serii a fost bogat în momente artistice, expoziții, prezentări de bijuterii unicat și colecții de modă exclusiviste.

Vedeta TVR, Valentina Ionescu, Director al Programului Miss Universe® Romania, a fost, și la această ediție, gazda invitaților Valentine’s Day Charity Ball, în calitate de prezentator.

Respectând tradiția balurilor de altă dată, deshiderea evenimentului a constat într-un dans al debutanților. Oana Paveluc, Miss Universe® Romania 2010 și Ambasadoare a Fundației Blue Heron, a deschis dansul, pășind în pași de vals, în rochie albă ca de mireasă. I s-au alăturat alte trei perechi de dansatori profesioniști de la Clubul de Dans Sportiv Phoenix.

Binecunoscuta interpretă de jazz, Teodora Enache, acompaniată de instrumentiști redutabili din Ungaria, Istvan Gyarfas la chitară și Balazs Berkes la contrabas, a acceptat să susțină, înainte de lansarea noului ei album, un recital.

Cu sprijinul casei de licitații Artmark, cei mai promițători artiști contemporani români - Francisc Chiuariu, Alexandru Bunescu, Alexandrina Hristov și Anca Badea, au expus la Palatul Ghika cu acest prilej. Invitații au putut, de asemenea, să admire patru dintre lucrările lui Florin Petrachi, bursier al Fundației din septembrie 2007. Unul dintre tablourile talentatului pictor au fost achiziționate chiar de Steven van Groningen cu 1500 RON. 20% din valoarea de achiziție a acestuia au fost donate Fundației Blue Heron.

Elev al caricaturistului Ștefan Popa-Popas, Gogu Neagoe, considerat unul dintre cei mai buni caricaturiști din lume, a schițat câteva portrete ale personalităților prezente la eveniment. Cunoscut pentru caricatura “prin telepatie”, Gogu Neagoe a intrat pentru prima oară în Cartea Recordurilor pentru cele 131 de caricaturi realizate printr-o simplă conversație la telefon cu persoane pe care nu le-a văzut niciodată.

Teodora Chiliment și Alexandru Cristea de la Școala pentru dezvoltare culturală “Magisteria”, au pregătit un moment de tango argentinian, un dans pasional care s-a bucurat de aplauzele oaspeților.

Un alt moment al serii a îmbinat eleganța, frumusețea și rafinamentul. Finalistele Miss Universe® Romania au pus în valoare vestimentațiile exclusiviste ale caselor de modă Elegance și Maximum Chic, precum și creațiile bijutierilor Rafael & Son Diamonds.

Seara s-a încheiat pe acordurile de rock clasic ale Benetone Band, care au interpretat piese binecunoscute din repertoriul Blondie, Bill Haley, Smokie sau Joe Cocker.

Mulțumim tuturor bursierilor care au venit din toate colțurile țării pentru a susține cauza, tuturor invitaților și artiștilor care au acceptat să ne fie alături pro bono, precum și voluntarilor Youth Bank.

 

 

Pentru mai multe informații:

Roxana Avădănei, Consultant PR și comunicare

roxana.avadanei@ifmagic.ro / +40.727.769.262



Despre Fundația Blue Heron

http://www.blueheronfoundation.org/

Înființată în anul 2002 la Los Angeles, Fundația Blue Heron împlinește opt ani de activitate în România.

Blue Heron oferă cel mai complex program de burse universitare tinerilor abandonați sau orfani din România, care include acoperirea taxelor de școlarizare, bani de buzunar, susținerea participării la cursuri de dezvoltare personală și profesională, un program inovator de mentorat și voluntariat. Programul de Burse Universitare Blue Heron se derulează în colaborare cu 20 de parteneri, DGASPC-uri și ONG-uri din peste 11 județe.

Fundația Blue Heron este una dintre puținele organizații non-guvernamentale din România ai cărei fondatori acoperă toate costurile administrative. Astfel, donațiile și contribuțiile financiare ale susținătorilor sunt folosite integral pentru burse. Dintre cei 115 studenți beneficiari, 44 au absolvit deja și se află la începutul unor cariere promițătoare.

Înainte de înființarea Programului de Burse Universitare în anul 2005, între 2002-2005, Fundația Blue Heron, în colaborare cu DGASPC din diferite zone ale țării, a investit în construirea unor locuri de joacă, precum și în programe pentru copii instituționalizați sau bolnavi în fază terminală.

Până în prezent, Fundația a strâns 760.000 de dolari de la peste 600 de donatori din Statele Unite și România.


Valentine’s Day Charity Ball 2011 este prezentat de Rafael & Son Diamonds

Sponsori principali:
AutoKlass Group / Mercedes, Leo & Leo, Class Living, Coca Cola, Fundația Dinu Patriciu, Romanian International Bank, Cris-Tim și Romanian American University

Sponsori:
Anastasia Beverly Hills, Carrefour, Cellini, CertInvest, Optim Consulting, Debenhams, Diverta, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, RTC Holding, SIM Plus, Sinclea, Seeds for success, Taverna Sarbului, TransAir, Unirea Medical Center, Pictet Banque, EuroJet, S.O.C.A.R., Asociația pentru Protecția Cetățeanului,
The Nova Group

Parteneri:
Palatul Ghika, Artmark, Residence Hotels, Clubul pentru România NOI, Liga Studenților Români din Străinatate (LSRS), PointMax, Fundația Radio România, Topline, Gett's, Miss Universe Romania, If Magic, Kryolan, Make up by Cristian Buca, Maximum Chic, D&P Parfumum, Vinurile
Serve

Parteneri media:
Business Review, Business Woman, Cocor MediaChannel, Lume Buna, Luxury Magazine,
PHOTO Magazine, Revista VIP, România Libera, Tabu, The Chronicle, The Diplomat, România Pozitivă, 121.ro, AgentiaDePresaMondena.ro, Metropotam.ro, Cariereonline.ro


sursa:

Fundația Blue Heron