Recentele demersuri legate de Complexul Catedralei Patriarhale au repus in discutie problematica marilor operatiuni urbanistice realizate pe terenuri publice ori finantate de la bugetul de stat. Preocuparea este mai veche, ea manifestandu-se atat in cazul Ansamblului „Esplanada" cat si recent, la avizarea proiectului pentru „Dambovita Center", ambele operatii pregatite in laboratorul derogarilor intretinut de administratia centrala pe seama domeniului public. In toate aceste exemple, ca si in altele, asociatiile profesionale si organizatiile civice au insistat pentru organizarea unor concursuri publice, interne ori internationale.

Concursurile publice de arhitectura si urbanism, de preferat cu o participare cat se poate de numeroasa, pot fi echivalate cu operatiile de licitatie publica pentru realizarea unor obiective de interes general. Licitatiile au la baza caiete de sarcini pe baza carora participantii avanseaza oferte de pret inscrise in anume conditii tehnice. Concursurile se desfasoara in baza unor teme de arhitectura sau urbanism, concurentii urmand a gasi in primul rand raspunsurile tehnice, traduse ulterior in bani. Dar, dincolo de aceste asemanari, exista unele diferente care justifica din plin utilizarea instrumentului „concurs public" in situatii implicand bunuri ori fonduri publice.

Inainte de toate, prin intermediul  acestuia se manifesta unul dintre obiectivele majore ale democratiei din urbanism: implicarea publica in luarea deciziilor. Caracterul public reiese atat din participarea profesionistilor, cat si din vizionarea si discutarea deschisa a solutiilor propuse de acestia. In ambele situatii, probleme urbanistice importante sunt popularizate, dezbaterea intr-un cadru mai larg contribuind la educarea populatiei. Nu in ultimul rand, concursul public reprezinta o modalitate de optimizare a solutiilor la problema (tema) data, optimizare cu atat mai eficace cu cat numarul participantilor la concurs este mai mare. De fapt, in majoritatea tarilor europene, concursul este solutia aleasa pentru orice fel de investitiei publica in domeniul arhitecturii.

Organizarea unui concurs public nu este facila, dar mai dificila este fructificarea ulterioara a rezultatelor. Din pacate, Romania nu are o traditie pozitiva in domeniu, oglindire a unui anumit mod de intelegere a democratiei. Dar parafrazand o cunoscuta butada a unui mare politician se poate spune ca „realizarea unui concurs nu duce la rezultatul perfect, dar pana acum omenirea nu a inventat o solutie mai buna". Atat in cazul ansamblului „Esplanada" cat si la „Dambovita Center", desi implicate bunuri publice, administratia centrala nu s-a invrednicit sa inteleaga macar rostul concursului public, darmite sa-l declanseze.

Nu e de mirare ca Biserica Ortodoxa Romana preia modelul, desi in cazul Complexului Catedralei Patriarhale provocarea este de o cu totul alta dimensiune. Fiind vorba de un unicat multisecular in lume, pus in vecinatatea provocatoare a Parlamentului dar adresat (aproape) intregii populatii a Romaniei, solutia concursului public trebuie acceptata in ciuda consumului de timp si de mijloace.

In numele Senatului UAR,

Presedinte interimar
Arh. Stefan Ghenciulescu

sursa: uar