Piata Universitatii 1990- Editia III

 

 

Coperta carte

 

 

 

Piața Universității 1990-Ediția III

Autor:Romulus Cristea;

Editura: Foc Filocalia & Karta Graphic;

320 pagini;

Coperta color: Titi Amzăr;

Foto: Toni Bedros, Lucian Alexandrescu, Victor Roncea, Romulus Cristea, Mircea Vlad, George Roncea si alții;

Lansare: 3 octombrie 2008, ora 11

 



******************

Prefață

 

Chiar dacă nu există în dicționare, mineriada a devenit termenul generic care desemnează raidurile și violențele exercitate de către grupuri organizate de mineri împotriva concetățenilor, în România postdecembristă.

În conștiința oamenilor, mineriada este similară cu actele de teroare. Hoardele de mineri constituite în grupări de tip paramilitar înarmate cu bâte, târnăcoape, lopeți, lanțuri, sfredele, cuțite au acționat repetat, începând cu primele luni ale anului 1990, împotriva populației civile, susținute fiind de diverse grupări politice și exponenți ai puterii.

În perioada postdecembrista, au existat 6 mineriade în anii 1990, 1991 și 1999. În anul 1990, au existat trei astfel de acțiuni ale minerilor care au venit să sprijine contestatul regimul condus de Ion Iliescu. Cea mai cunoscută rămâne intervenția violentă a minerilor chemați de autorități, în zilele de 14 și 15 iunie 1990, pentru împrăștierea manifestanților pașnici din Piața Universității.

Perioada care a urmat zilei de 25 decembrie 1989 (executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu, la Târgoviște) și până la declanșarea manifestației-maraton din Piața Universității, din ziua de 22 aprilie 1990, a fost una plină de evenimente și de frământări sociale. Aproape că nu a existat zi în care să nu existe adunări publice, mitinguri, marșuri sau proteste individuale.

Dacă în primele zile se solicita insistent adevărul despre evenimentele din primele zile ale revoluției și ajutorarea familiilor celor uciși și răniți, în scurt timp a urmat un șir lung de proteste la adresa noii conduceri a țării (anunțate ca “provizorie”) și al cărui exponent era Ion Iliescu, un fost demnitar comunist cu o activitate controversată.

O mână de oameni au blocat pe 22 aprilie 1990 Piața Universității, declanșând un fenomen considerat ca fiind cea mai amplă și spectaculoasă mișcare socială din perioada de tranziție postdecembristă a României.

Cea mai mare manifestație -maraton, anticomunistă, a început la data de 22 aprilie 1990 și a încetat în același an, în ziua de 13 iunie ca urmare a intervenției violente a autorităților. În noaptea de 13-14 iunie, în Capitală, a a vut loc un veritabil război urban soldat cu morți și răniți prin împușcare. Au fost incendiate sediile Ministerului de Interne, Poliției Capitalei, Televiziunii Române și SRI. Zeci de autovehicule au fost distruse. Din mulțime erau lansate sticle incendiare de către persoane rămase până în prezent neidentificate. Pe străzi au fost scose tancurile și unitățile de intervenție ale Ministerului Apărării și Ministerului de Interne. Armata a ripostat cu muniție de război iar din elicoptere se aruncau mii de fiole lacrimogene. Un fum gros acoperea centrul Capitalei.

Represiunea a continuat până în 15 iunie ’90, folosiți fiind și minerii din Valea Jiului care au răspuns apelului președintelui Ion Iliescu de a “curăța Capitala de huligani”. În dimineața zilei de 14 iunie 1990, au ajuns în București peste 10.000 de mineri, continuând să sosească alte și alte garnituri. În total, s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstrație de forță fără precedent adresată bucureștenilor ce trebuiau cumințiți. Ortacii au fost aduși cu 11 garnituri de tren și zeci de autobuze. Au fost reținute 1030 persoane și au fost emise 165 mandate de arestare. Cei reținuti au fost duși la două unități militare, la Măgurele și Băneasa. Unii au fost eliberati dupa 2-9 zile, alții după detenții care au durat luni de zile. Au fost rănite 746 persoane și oficial au fost înregistrați 6 morți, din care 4 prin împușcare. Reprezentanții unor asociații neguvernamentale susțin că numărul morților din acele zile depășește 100.

Apelativul “golani” folosit de ex-președintele Iliescu, la adresa protestatrilor din centrul Capitalei a făcut ca demonstrația maraton să mai fie supranumită și “Golaniada”. Timp de 52 de zile, manifestanții din Piața Universității au protestat pașnic, în zona proclamată “Liberă de neocomunism” și “Centrul libertății și democrației României.

    Romulus Cristea

 

Vezi si articolul de la: http://romuluscristea.wordpress.com

** Prezentarea volumului Piața Universitații 1990 ediția I (apărută în aprilie 2007), la postul N24, emisiunea lui Doru Braia:


Prezentare carte Piata Universitatii 1990-Romulus Cristea - The top video clips of the week are here