Muntele Iubirii de Livia Grama

Creation Category: 

O carte rara, de iubire si nostalgie romaneasca

Articol de Ileana Costea, Profesor la Universitatea de Stat din California, Northridge (CSUN), SUA

Mai devreme sau mai tarziu, ne intoarcem cu totii la trecut.”

Livia Grama

Aceasta este cartea literelor inmuiate in dor. In dor adanc, in dragoste si in credinta. Ca sa nu uitam ce am trait, ce am iubit si ce am plans.” Asa isi dedica Livia Grama cartea ei “Muntele Iubirii”, 2008, editura Libra.

Cartea e un poem in proza, este de la inceput pana la sfarsit o rugaciune; rugaciunea celui plecat departe de locul unde s-a nascut, loc pe care il viseaza inca, si de care de fapt nu se va desparti niciodata. Cartea Liviei Grama este povestea noastra a tuturor romanilor care de pe unde suntem raspanditi pe lumea asta ne cautam sufletul de copil tanar pe meleagurile unde ne-am nascut.

Domnul Dan Erceanu spune despre aceasta carte ca este “aproape o viziune Cristica (Iertare Doamne, dar tu ne-ai invatat iubirea neconditionata), este “O carte rara.”

 Foto Anda Schaechtele la Restaurantul La Gare Paris Decembrie 2009
Livia Grama si Ileana Costea, Decembrie 2009, Paris, Franta



Autoarea a urcat pe Muntele Iubirii oprind clipa amintirii pentru a deslusi tilcul si intelesurile trecerii ei prin viata, aducandu-ne mirosul dealurilor, al satului, intelepciunea taranului roman, intr-o minunata limba romana a generatiei trecute: cu sunet de toaca si cantec de leagan, cu miros de flori proaspete de camp, si cu iubirea curata intre Lili si Tudor. Portul popular, sfatosul preot orthodox, in hainele lui negre de taina, capitele de fan. Da, capitele de fan acelea de demult, din tineretea mea pe care eu le caut de mai mult de un sfert de secol pe peste tot prin lume. Si care numai in imaginile trecutului se pot gasi, in picturi si in frumoasele fotografii colorate, pline de nostalgie, culoare si sunet romanesc ale fotografului candva Californian, si vesnic roman, Emanuel Tanjala.
 

Casa cu capita de fan Fotografie de Emanuel Tanjala 

In ascensiunea ei pe Muntele iubirii pana la Virful cu Dor, dorul nostru al tuturor, de unde respira dragostea curata, autoarea se intalneste cu Vasile si Petrisor, Isus si Sfanta Paraschiva, casutele satelor copilariei ei, copacii plini de vraja, tristeti si bucurii, iubire si planset, mama si tata, Petrisor, strangeri in brate si vorbe, Gheorghe lautarul, ploi si soare, luna, Scriptura, flori de camp si flori de munte, prispa, Ana, misterul noptii adanci, cantecele vesele si de durere, viata cu toate aspectele ei. Spatiul nostru Mioritic creat in cea mai cristalina limba romaneasca si cum nu se poate mai poetic.

Fotografie de Emanuel Tanjala 

Catunul Huda din Papara Muntii Apuseni, Foto: Emanuel Tanjala

 

Satul Parasit

de Livia Grama

din cartea “Muntele Iubirii” 

 

Daca auzi clopotele cum bat

Pe-nserat,

Sa-ti aduci aminte

De satul parasit.

Acolo unde nici un pai

Nu mai aprinde

Urma de viata si de amintire.  

 

Sa-ti aduci aminte … de mine.

Daca auzi biciul,

Ca ecou al vantului salbatic,

Sa nu te duci sa te rogi,

Ci doar sa te intorci

Cu fata spre soarele care apune

Si sa-ti stergi lacrimile gandului

Care spune:

Copilarie cu basma inflorata,

Cat ai fost de insemnata

De adevar!

 

Si cum ai trecut,

Ca pasrarea-n zbor!

Copilarie plina de snoave

Si de pacate razlete,

Cine sa te invete

Dorurile uitate,

Dorurile minacate

De rugina si de praf?

Cine? Daca nimic n-a mai ramas? 

 

 

Doi Copii Fotografie Emanuel Tanjala 

Atat de viu apare satul, lumea, vietatile si obiceiurile si peisajul lui, ca am fost convinsa ca autoarea s-a nascut pe o prispa intr-un loc rupt de lume, in zumzet de albine si miros de nuc… Ma gandeam ca a strabatut satele romanesti si adunat povesti si versuri din batrani. Si m-am minunat la marturisirea autoarei ca nu a fost la tara, la Sambata de Sus, decat odata in viata, cu tatal ei, cand avea 5 ani. “Ce e in carte nu sunt culegeri. Cartea mi-a dictat-o Cel de Sus. El mi-a adus in fata ochilor imaginile pe care le-am pus pe hartie, simtirile pe care le-am tesut. Ma trezesc in miez de noapte si scriu din ce aud in mine si apoi simt ca trebuie sa dau mai departe” mi-a spus autoarea. “Partea ‘Bate Toaca’ este despre religie, este credinta pe care o port eu in mine. E dorul meu de pamant, de amintire a copilariei, dorul si regretul ca a trebuit sa plecam de acasa. Acum suntem ‘aici’ (autoarea in Germania, la Dusseldorf), eu, noi, aici in California, altii pe alte meleaguri indepartate. Dar noi avem doua case: cea unde ne-am nascut si cea unde ne e dat sa traim. Nu mai poti renunta la nici una; trebuie sa te imparti intre cele doua, si nu te mai poti rupe nici de aici, nici de ‘acolo’.” Cum e scris pe coperta din spatele cartii. “Mai devreme sau mai tarziu ne intoarcem la trecut.”

Sensibilitatea cu care este scrisa cartea e sporita de limba frumoasa romaneasca, limba pe care o avem de la strabunii nostrii, pe care romanii plecati de mult din tara au luat-o cu ei in locurile indepartate ale Diasporei, au pastrat-o si o mai vorbesc si care e marturie a originii noastre alese. Si cand tu, cel ratacit in lume, te introci in Romania de azi, lumea te recunoaste dupa felul cum rostesti graiul romanesc ca esti dintre cei rataciti prin lume si nu traiesti acolo. Asa i s-a intamplat Liviei cand a oprit-o o doamna pe strada in Bucuresti; asa mi s-a intimplat mie pe un coridor de vagon de dormit, de la Viena spre tara.

 

Si cum, in ziua cand ne-am re-descoperit, la Paris, asta iarna, Livia si cu mine, ca foste colege de liceu la Spiru Haret, am recunoscut amandoua cit ii datoreaza Livia pentru minunatul ei poem in proza, Muntele Iubirii, iscusitului nostru dascal, Dl. Varzaru, profesorul nostru de limba romana. Exista un sens al miscarii trupurilor prin carte in urcusul lor spre varf, un sens al culorii, o sensibilitate artistica si am inteles de unde vine aceasta: Dna. Grama a fost gimnasta, s-a nascut cu o abilitate in a se exprima prin miscare. Dupa cativa ani de scoala sportiva la Bucuresti, Profesoara Hargalas a chemat-o pe Livia sa tina in campionatul national locul unei fete din echipa de gimnastica ritmica, care se imbolnasise. Spectacolul avea loc la Sala Floreasca. Livia a cucerit spectatorii. Descoperita ca talent a fost selectionata apoi in echipa nationala romana de gimnastica ritmica. Sportul acesta era la inceputurile lui si pe atunci se orienta dupa echipa rusa. Livia isi dorea sa studieze dreptul, ca tatal ei pe care l-a iubit si apreciat mult. Tatal o sfatuieste sa nu se faca “impaciuitorista la Sfatul Popular. “Esti talentata la sport. Cu sportul se pleaca”… Au fost ultimele lui cuvinte. Putin dupa aceea a murit de un cancer pulmonar. “Tata era la politic la Aiud. Mama trebuia sa vanda lucruri din casa ca sa avem ce manca. Am ales sportul nu pentru ca se pleca, ci pentru ca imi dadeau mancare: faina, orez, carne si asa imi puteam ajuta si familia, facand de fapt ce-mi placea si in care eram foarte capabila: exprimare prin miscare.” Mama era de origine germana si asa am plecat. La examenul de intrare la ICEF, cand tatal ei era grav bolnav si ei ii fusese greu sa se pregateasca, subiectul care i-a cazut a fost unul drag ei si pe care il stia bine: “Eminescu, Luceafar al Poeziei romanesti.” Momentul cand a terminat de scris si a pus creionul jos a fost chiar momentul cand tatal ei si-a dat duhul. De atunci tatal si fiica nu s-au mai despartit niciodata. Livia l-a purtat mereu in gand pe tatal ei si i-a fost recunoscatoare pentru sfatul de a se indrepta spre sport, la fiecare success pe care l-a avut: cand a devenit antrenoare nationala de gimnastica ritmica in Romania si apoi in Germania, unde Dna, Grama a antrenat 7 generatii de gimnaste. I-a revenit imaginea tatalui ei cand a fost onorata cu titlul de Antrenoare Emerita a lumii pentru merite deosebite aduse in sujba gimnasticii ritmice mondiale, cat si cu ocazia fiecarei din cele cinci olimpiade la care echipele indrumate de ea au participat (Los Angeles, Seoul, Barcelona, Atlanta si Atena). Fetele Liviei au participat la 27 de campionate mondiale si au castigat numeroase concursuri europene. In afara activitatii ei sportive, Dna. Grama a organizat si specacole artistice care i-au permis sa-si impleteasca meseria cu forta ei artistica transportand miscarea din salile sportive pe scene in acompaniament de orchestra simfonica sau de cor de Gospel. La Bochum, Germania, in 2008 spectacolul a fost acompaniat de intreaga orchestra simfonica. Spectacolele Liviei sunt o dezlantuire incantatoare de miscare, culoare, poezie, interpretare, combinare intre adinc si inalt, intre real si ireal. Tinere talentate se transforma in zane atunci cand poarta mastaruri largi intre brate, se transforma in focuri atunci cand arunca panglici rosii stralucitoare in aer; copii minunati framanta pe capsoarele lor palarii de fluturi si de flori.Si acum ca isi poate mangaia cartea Muntele Iubirii frumos publicata, Livia vede parti din ea transformate in spectacol. Am intrebat-o cum? “Capitolul ‘Du-ma-n Vale’ ar fi potrivit pentru un spectacol. Artisti in port vechi popular romanesc, miscandu-se pe scena in accompaniament de doine si balade, interpretat cu sensibilitate in asa fel ca fiecare scena sa uneasca intr-un tot atmosfera satului romanesc de alta data cu bucuriile si necazurile lui. Dar de fapt poemul in proza al Liviei e atat de complex ca s-ar putea face mai multe spectacole din el.

 

 

Floarea Vesniciei 

 Gimnastica Ritmica Fotografie Ralf Ganter

Spectacolul de gimnastica ritmica “Floarea Veciei” Regie si lirica de Livia Grama-Medilanski

Foto: Ralf Ganter www.inspirations.de

Livia mi-a spus ca traieste intr-o sfera a ei intre cer si pamant, si scrie cu penita Sfantului Duh. La fel si cartea ei “Muntele Iubirii”, atat de deosebita pentru timpurile insensibile in care o traim, va prinde radacini in sufletele noastre, romani cu dor si nostalgie pentru casa noastra de “acolo” pe care Livia ne-o aduce “aici”.

 

Articolul a fost publicat in Meridianul Romanesc, No. 654, 27 Martie 2010.