IN MEMORIAM Elena Greculesi (1928, Suceava-2016, Bucuresti)


Greculesi l.jpg


IN MEMORIAM Elena Greculesi (1928, Suceava-2016, Bucuresti)


Elena Greculesi este pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Urmează cursurile Liceului de fete "Doamna Maria" din Suceava.

Începând cu anul 1947 studiază timp de doi ani filozofia și artele frumoase la Academia de Arte Plastice din Iași. Aici i-a avut maeștri pe Corneliu Baba și Mihai Cămăruț.

În septembrie 1949 primește o bursă la Academia "Repin" din Sankt-Petersburg, dar revine în țară în decembrie același an, neputându-se adapta atmosferei opresive de acolo.

În urma refuzului de a continua studiile la Sankt-Petersburg, reușește cu greu, abia după 2 ani, să-și reia cursurile la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București pe care o absolvă în 1955 Aici, printre iluștrii săi profesori, lui Camil Ressu îi va păstra o amintire neștearsă. A studiat la clasa Prof. Siegfried Wolfinger care și-a încurajat și protejat studenții de visicitudinele vremurilor. În același an, 1955, debutează la București unde este prezentă într-o expoziție de artă plastică. Participă cu regularitate la Saloanele republicane și municipale, la numeroase expoziții personale, colective sau de grup organizate în țară:

    1957 - Suceava

    1966 - Suceava

    1969 - București

și în străinătate:

    1968 - Paris, Praga, Uppsala

    1969 - Tel Aviv, Podgorica (Titograd), Lüdenscheid, Viena, Beirut

    1971 - Geneva, Torino, Roma, Varșovia, Düseldorf

    1972 - San Marino, Udine

    1973 - Ravenna, Amalfi, Palermo, Livorno, Urbino, Moscova, Buenos Aires, Montevideo, Sao Paolo, Lima, Ulan Bator, Tienyin, Beijing, Phenian

    1977 - Caracas, Udine, Havana, Florența, Cagnes-sur-Mer, Moscova, Shanghai, Madrid

    1978 - Bulgaria, Iran

    1979 - Madrid, Moscova

    1982 - Volos (Grecia), Kiev

    1984 - Atena

    1988 - Iugoslavia, Bulgaria

    1992 - Tokyo

    1993 - Olanda

    1994 - Japonia

 

În anul 1970 Ministerul de Externe al Italiei îi acordă Bursa „Perugia”. Astfel, pe parcursul unui an, are posibilitatea de a studia în mai multe orașe italiene.

Efectuează călătorii de studii și documentare în Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Germania, fosta URSS, Bulgaria, Grecia, Danemarca, Suedia, Franța, Spania, Italia.

Parte din operele artistei (portrete, compoziții, peisaje, flori) au intrat deja în patrimoniul cultural național, parte fac obiectul unor colecții muzeale și particulare. În 1978 a fost aleasă în Biroul Executiv al Uniunii Artiștilor Plastici. a fost distinsă cu:

    Ordinul Meritul Cultural, cl. IV (1968)

    Medalia de Aur la Bienala de sculptură și pictură din Florența, Premio del Fiorino Bienale Internazionale D'Arte (16 iunie 1971)

    Premiul I și Medalia de Aur la a II-a ediție a Festivalului Național Cântarea României

    Marele Premiu la prima ediție a Festivalului Concurs de Artă Plastică „Voronețiana” (1976)

    Cetățean de onoare al Municipiului Suceava (2003)

    Indemnizație de merit UAP (2004)

    Premiul "Omnia" al Fundației Culturale a Bucovinei (2004)

 

În 2002 artista a donat Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera” din Suceava 12 lucrări de mare valoare, reprezentative pentru arta sa, care fac obiectul unei expoziții cu caracter permanent.

În 2008 donația a fost întregită cu încă 3 lucrări: „Bucovineană II“, ,,Flori pe gama violet“ și ,,Călători spre uitare“.

Sala bibliotecii care găzduiește donația artistei poartă numele de Sala de Arte "Elena Greculesi".

Lucrările Elenei Greculesi se află în colecții muzeale și particulare din Japonia, SUA, Canada, Spania, Franța, Italia, Australia, Iugoslavia, Suedia, Grecia și Austria.

Elena Greculesi a plecat dintre noi in aceasta toamna dupa o lunga suferinta.

 

(sursa : wikipedia)

 

You voted 'down'.