Marilena Preda-Sânc - «Arta în spațiul public»

Creation Category: 


Photobucket
«Arta în spațiul public»
Editura „Cetatea de scaun”, 2007
ISBN 978-973-896616-1
180 pagini


«Arta în spațiul public» a apărut în 2007 la Editura „Cetatea de scaun” și a fost finanțat de CNCSIS (Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior).
Proiectul propus de Marilena Preda-Sânc - «Arta în spațiul public», a apărut ca o necesitate extrem de importantă de a informa publicul despre noțiunile și tendințele contemporane privind estetica necesară mediului urban, ambietarea exterioară, intervenția în agoră, conștient, responsabil și profesional, prin agoră înțelegând o unitate, un cumul ireductibil în care restaurarea, prezervarea tuturor elementelor urbane, de la patrimoniul existent, monumente, situri protejate, land art până la efectele holografice, preocupă specialiștii.



Volumul este alcătuit din 16 texte privind arta în contextul urban, urmat de 12 proiecte de intervenții de artă în spațiul public cât și 9 proiecte de artă in situ.

Textele prezentate în acest volum sunt: „Arta în spațiul urban” – prof. univ. dr. Ioan Stendl; „Proiect CNCSIS. Arta în spațiul public” - conf. univ. dr. Marilena Preda Sânc; „Genius loci sau despre dimensiunile spirituale ale imaginii” - lector univ. dr. Lisandru Neamțu; „Arta în spațiul public. Arta electronică” - conf. univ. dr. Marilena Preda Sânc; „Arta holografică. Pentru un program de dezvoltare a artei holografice în România”- prof. univ. Radu Chișleag; „Light Art -Holografie” - asistent universitar drd. Bogdan Mateiaș, „Billboard Art” - absolvent Master Liliana Barborică; „Graffiti” - lector univ. dr. Cosmin Paulescu; „Spațiul ca experiment deschis. Studiu de caz – Quebec City” - critic de artă Olivia Nițiș; „Analiza critică a efectelor administrării spațiului public în București”- lector univ. drd. Daniela Graur; „Spațiul, focul și apa: experimente pentru o paleo-hartă a Vădastrei” – prof. univ. drd. Dragoș Gheorghiu; „Dar/Alb. Instalație – Environment” - lector univ. drd. Dorina Horătău; „Salmastru” - asistent univ. drd. Anka Anghel Coller; „Minimalism. Post-minimalism. Land Art. Propunere proiect ambient urban/Fântână luminoasă” - masterand Alexandru Hreniuc; „Posibile intervenții de artă în orașul Sulina” - masteranzi Veronica&Doru Luchian; „Ambient cinetic-luminos” - masterand Andrei Mărgărit.

Proiectele de intervenții de artă în spațiul public aparțin următorilor: Adela Bonaț, Alexandru Hreniuc, Bogdan Mateiaș, Andrei Mărgărit, Veronica Luchian, Doru Luchian, Lisandru Neamțu, Flaviana Enache, Romana Ioana Cucu, Milena Buiculescu, Sorin Țârlea, Veronica Cernica.

Lucrările de artă in situ prezentate în volum sunt realizate de: Andrei Fărcășanu, Bogdan Mateiaș, Claudiu Gologan, Marilena Preda Sânc, Salmastru, Raluca Spătaru, Simona Dobrescu și Lavinia Turtoi.

Numitorul comun al acestor texte și proiecte îl reprezintă interesul major pentru mediul înconjurător, pentru spațiul public, liantul organic al civilizației umane. „Arta în Spațiul Public conferă dimensiuni estetice habitatului urban și contribuie la crearea unei identități culturale” precizează în pledoaria sa pentru susținerea acestui tip de artă Marilena Preda Sânc. Toate aceste intervenții contemporane ne determină să gândim „transdisciplinar și multimedial” într-o lume în care tehnologia și industrializarea penetrează violent exponențial mediul intim al fiecăruia dintre noi. Suntem martorii involuntari de cele mai multe ori la distrugerea ecosistemului uman. Este imperativ necesar ca atitudinea noastră să fie nu numai coerentă ci și colectivă. Această „articulare etico-politică între ambient, social și subiectivitate” trebuie să devină o reflectare constantă a artistului militant conștient de importanța implicării sale în agoră.

Având o carieră artistică și universitară de excepție, Marilena Preda Sânc este un artist militant vizionar reprezentant care se implică total în societate, limbajul estetic pe care îl utilizează cu profesionalism și responsabilitate fiind conectat organic la permanențele Artei contemporane.