Nascut în Fez- Maroc 1950
Absolvent al academiei de artă Betzalel - Jerusalem 1971-1974
Produce statui urbane, pictură, artă decorativa.

***

Ce este mai vechi decât cărămida? Decât mormântul sau piatra pe care punem capul? Răspunsul poate fi găsit în dialogul dialectic propus de Jano.
Expoziția Jacques Jano deschisă de curând (Galeria Constant- Ramat Gan- Israel)
ne trimite înapoi în timp, la conflictul între civilizații, între vechi și nou,
între viața și moarte. Jano foloseste cărămidă,ciment, sticlă, pânză și lumină
ca elemente primare cu care sculptorul construiește un mozaic de amintiri, folosind Zidul Plângerii ca referință, în conotație cu exponate care inspiră nostalgia tradiției evreești. Totul se petrece în fisuri, crăpături în piatră sau cărămidă, în spații voite sau apărute întâmplător  în care artistul depune frânturi
de biblie, ziare vechi, obiecte de cult ebraic, cărți de rugăciune, fragmentele unui steag.. Mărturiile unei vechi culturi se împletesc cu piatra, cu zidurile existenței noastre moderne.

Antiteza lumilor arhaice, din ele însele se ridică peisajul urban, ritmat și supradimensionat. Industrialul cu unghiuri rectangulare, suprafețele plane, prefabricate cu precizie mecanică, repetativă, înlocuiește formele tradiționale, formele constructive cu textură și amprentă manuală se metamorfozează în tetraedrii și cutii, în volume sterile cu funcție de rezistență, de obstacol. Dar ce caută într-o criptă de beton curelele de piele ale unui obiect de cult?
Sau în vârful zidului-bloc coroana rituală cu nasturi auriți, captiva unei cutii de sticlă ? Cum integram tradiția, ascunsă în modernul betonului constructiv?
Sunt aici reunite cele 3 forțe ale Kabalei care conduc spiritul: Chochma = ințelepciune, Bina = inteligență, Daat = cunoaștere. Peste toate tronează Keter = coroana care înconjoară mintea și spiritul uman. Jano subliniază subtil că Interiorul depășește și precede Exteriorul. Obiectele îngropate în betonul neînsuflețit reprezintă spiritul și credința care ne mână, care conduc orice antrepriză umană. 

O caramidă golită de conținut și suspendată de tavan devine lampă, o lumină slabă pătrunde prin foi de pergament mototolite, ca o reminescență a actului de a scrie la lumânare, la lumina unui opaiț. Tenebrele sunt gonite de licărul acela de speranță, sclipind ca un far la malul unui oraș cenușiu plin de spaime și credințe oculte. Lumina divină apare diminuată spre exterior, dar cât de intens arde ea în viziunea artistului.  Misticul zidirii apare și în lucrarea " fără nume " 180X270 cm formată din 24 de cărămizi moderne. In interspații Jano îndeasă obiecte de cult, fâșii de talit (manta de mătase albă cu dungi negre, purtată de evrei peste umeri în timpul rugăciunilor), fragmente de steag Israelian alb-albastru. Este oare un mesaj al melanjului între urbanul modern, funcțional, și tradițiile ancestrale ale poporului? Transcedentalul e găsit, descoperit în evoluția de la simplu la complex.

Si câtă melancolie transmite un grup de 10 elemente- structuri plasate aparte,
care amintesc cimitirul, bordeiul satului gregar, acoperișul unor morminte, turle de clădiri țuguiate care defidă timpul. Culoarea ternă, depresivă ne
trimete într-un trecut indefinit, care impune reculegere și introspecție. Locuința, casa de rugăciune mormântul, toate coexistă într-o firească defilare.

Lucrarea monumentală a expoziției (340X205 cm) este o combinație de căramizi si obiecte geometrice voit fisurate, perforate în care zărim obiecte încatușate .. ziare, cârpe, fibre .. Carpeta din ciment face loc unor structuri din alt
regn, organic, entități ce trăiesc închistate în betonul rugos, rece. Suntem prizonierii zidurilor, opacitatea lor este rar străpunsă de ferestre minuscule din sticlă prin care zărim obiecte de uz, umane, șireturi de pantofi,  cutii de chibrituri..Anorganic vis a vis de organic. Căldură și răceală..Teritorii limitate de ziduri orizontale de ciment și piatră cu spiritul înlănțuit în cărți, biblie.

Lipsește expoziției o nuanță de vertical, extinderea spectrului care să echilibreze culorile plumburii apăsătoare. Ca și la Kafka teritoriul induce angoase le exterior, dar interiorul clocotește simboluri și memorie. Aici rezidă și mesajul sculptorului Jano - nimic nu este ermetic - spiritul, tradiția și istoria sunt înlănțuite
în piatră, este mereu datoria gândului, a privitorului, de a le elibera.

***

Adrian G mai 2008

foto : Rameau