Imaginare tablouri vivante, mai puțin ceea ce reprezintă

Creation Category: 

Am mîngîiat frunze netede, palmate,
altele zimțate și tot felul de scoarțe aspre
compensată de așa-zisele fericiri mărunte
de zi cu zi,
de aceea poate și nevoia de-a transcede
neîncetat lumea și viața
culorile cerului
și ale pădurilor de pe gresiile de Kliwa,
eu care credeam că viața omului
nu se măsoară prin numărul de respirații acumulate
ci prin acel Ceva, Unic și Complex
care-ți taie respirația o singură dată
în fiecare dintre viețile prin care trecem
și ai vrea doar să te cuprindă și pe tine
în îmbrățișarea lor, minute lungi...

Mi-era dor să mă întîlnesc cu Mine,
de la sinele interior către absolut
probînd principiul că Natura nu renunță
la nici o achiziție a sa și
predispune mintea la frînturi de conversație
amintiri și digresiuni,
exceptînd, poate, momentul unei dureri
chiar înainte să revină, toamna
în cautarea unui "om"
transcris de auguri în Libri Tagetici,
cel puțin tot atît cît Parthenonul neatins de vreme
țîșnește dintr-o rană,
o adiere de vînt, o undă pe apă.

Numai gîndurile mele nu te-au ajuns!

Cei care se găsesc, se descoperă pe ei înșiși,
se întîlnesc odată și odată cu ei descoperă Totul!

 

 
  

 

 



You voted 'down'.