ICR Programul CANTEMIR - Lansarea sesiunii de finanțare 2010 - 2012

Din 26 februarie a.c. se lansează ediția 2010 – 2012 a Programului CANTEMIR – program de cofinanțare al Institutului Cultural Român pentru acțiuni și proiecte culturale desfășurate în străinătate.

Obiectivele Programului CANTEMIR sunt creșterea vizibilității și accesibilității culturii române pe piețele străine și încurajarea cooperării culturale la nivel internațional.



Programul se adresează organizațiilor din România și din străinătate, precum și artiștilor români (numai în cadrul SECȚIUNII FESTIVAL), singuri sau ca parte a unui grup artistic.

Proiectele se pot încadra în trei secțiuni diferite, fiecare dintre acestea având obiective și priorități de finanțare specifice:

SECȚIUNEA I – FESTIVAL/Culture by Request
SECȚIUNEA II – PROMOVARE/Culture to Go
SECȚIUNEA III – COOPERARE/Culture to Share

DOMENII ARTISTICE
Proiectele se pot înscrie într-unul sau mai multe dintre următoarele domenii: literatură, arte vizuale, arhitectură și design, teatru, muzică, dans, film sau patrimoniu cultural.

BUGETUL TOTAL multianual alocat finanțării acțiunilor și proiectelor culturale prin Programul CANTEMIR, sesiunea 2010 – 2012, este de 5.532.440 RON/1.286.614 EUR din care:
în 2010 – maximum 3.320.000 RON/772.093 EUR;
în 2011 – maximum 1.569.800 RON/365.070 EUR;
în 2012 – maximum 642.640 RON/149.451 EUR.


PERIOADA DE DESFĂȘURARE A PROIECTELOR
Pentru SECȚIUNILE PROMOVARE și COOPERARE
Activitățile proiectului pentru care se solicită finanțarea se pot desfășura astfel:
a) pot începe la 15 iunie 2010 și se pot finaliza până la 31 decembrie 2010;
b) pot începe la 15 iunie 2010 și se pot finaliza până la 31 decembrie 2011;
c) pot începe la 15 iunie 2010 și se pot finaliza până la 15 iunie 2012.

Pentru SECȚIUNEA FESTIVAL
Activitățile proiectului pentru care se solicită finanțarea se pot desfășura în perioada 26 martie – 31 decembrie 2010.

TERMENE LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA PROIECTELOR
Pentru SECȚIUNILE PROMOVARE și COOPERARE – 26 martie 2010.
Pentru SECȚIUNEA FESTIVAL – cu minimum 30 de zile înainte de data participării la festival, dar nu mai târziu de 15 noiembrie 2010.

Dosarul de aplicație poate fi depus la sediul Institutului Cultural Român din București, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, între orele 10:00 – 16:00, sau poate fi transmis prin poștă/curier la adresa menționată, cu confirmare de primire.


VALOAREA MAXIMĂ A FINANȚĂRII
Pentru Secțiunile PROMOVARE și COOPERARE
1. 172.000 RON/40.000 EUR per proiect – pentru proiectele care se desfășoară oricând între 15 iunie 2010 și 31 decembrie 2010.

2. 344.000 RON/80.000 EUR per proiect – pentru proiectele care se desfășoară oricând între 15 iunie 2010 și 31 decembrie 2011.
Valoarea totală a finanțării trebuie eșalonată pe ani bugetari și nu poate să depășească suma maximă de 172.000 RON/40.000 EUR (1 RON = 4,3 RON) per an financiar.

3. 516.000 RON/120.000 EUR per proiect – pentru proiectele care se desfășoară oricând între 15 iunie 2010 și 15 iunie 2012.
Valoarea totală a finanțării trebuie eșalonată pe ani bugetari și nu poate să depășească suma maximă de 172.000 RON/40.000 EUR (1 RON = 4,3 RON) per an financiar.

Pentru Secțiunea FESTIVAL
Valoarea maximă a finanțării care se poate acorda unui proiect este de 25.000 RON.

Valoarea finanțării este condiționată de aprobarea, prin legea bugetului de stat, a bugetului anual al Institutului Cultural Român.

Finanțarea nerambursabilă nu se acordă pentru activități generatoare de profit.


COFINANȚARE
Finanțarea nerambursabilă se acordă pe principiul cofinanțării cheltuielilor eligibile ale proiectului de către solicitant, din surse proprii sau atrase, în numerar și/sau în natură, în procent de minimum 10% din valoarea finanțării acordate de ICR.

DATE DE CONTACT
Regulamentele celor trei secțiuni, precum și documentele aferente acestora pot fi consultate și descărcate de pe pagina de internet a programului – www.programulcantemir.ro

Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta la numerele de telefon +40317100639/+40317100618 sau ne puteți scrie la adresa cantemir@icr.ro

 sursa:ICR