Gravura are un farmec aparte - INTERVIU CU MARINA NICOLAEV de Eva Defeses

Creation Category: 

E.D. Stimată D-nă Marina Nicolaev, urmărind activitatea dvs., m-am aflat în fața unei imposibilități de a o caracteriza, de a identifica o latură principală; sunteți în același timp scriitor, artist plastic, arhitect, jurnalist, promotor cultural…Care este ramura de activitate pe care o îndrăgiți cel mai mult?


M.N. Artistul Jerry W. McDaniel din Los Angeles, un bun coleg de breaslă, se autodefinește ca un “heterogeneous artist”. Cred că și eu fac parte din această categorie, pe care personal o percep, înainte de toate, ca un mod de viață. Și pentru că mai întâi, am început să desenez și să pictez, captivată iremediabil de cărțile pentru copii și în special, de o carte « fermecată » avută cândva, de care poate și alții își mai aduc aminte (o carte cu desene în alb-negru și care dacă dădeai cu o pensulă cu puțină apă, se colora) am o anumită înclinație pentru artele plastice. În plus, am frecventat de copil cursuri de ceramică cu prof. Dumitru Constantin, grafică și pictură cu prof. Adrian Benea și Nicolae G. Iorga, artiști plastici la rândul lor, și consider că lor le datorez abc-ul în artă.

E.D. Să incepem cu arhitectura. Ce v-a atras la arhitectură și care sunt inspirațiile dvs.?

M.N. Așa cum afirma Vitruviu “arhitectura este arta de a construi”. Am urmat cursuri postuniversitare de arhitectură, pasionată de patrimoniu, dintr-un respect autentic față de valorile mondiale ale umanității. A te înclina în fața  bisericii de lemn din Ieud Deal cât și în fața palatului Luvru, spre exemplu, ține de structură. Arhitectura este o parte din mine.

Am privit odată Versailles-ul de pe acoperișuri în cadrul unor seminarii practice la universitatea unde am studiat. Arhitectul Le Nôtre continuă să fie peste veacuri genial. Ludovic al XIV-lea a dispus,  Le Nôtre a propus. Să nu uităm că Versailles-ul a stat la baza construirii Washington-ului. Arta și arhitectura sunt realizate de oameni. Poate de aici ar trebui să privim picătura de dumnezeire din noi.

Când vorbesc despre arhitectură, sunt în egală măsură  pasionată de tehnică, artă și legislație. A construi haotic, a demola fără discernământ,  iată ce caracterizează din nefericire, societatea contemporană. O carte recent lansată de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național „Cartea neagră: distrugerea patrimoniului arhitectural și urbanistic din România: [București, 1990 - 2009]” (autori: Hanna Derer, Peter Derer, Dan Lungu, Dana Mihai, Andrei Pippidi) prezintă o situație incredibilă actuală, un adevărat inventar al agresiunilor împotriva orașului, construcțiilor lui. Legislația în domeniul construcțiilor din România este bine realizată, însă aplicarea ei reală are sincope. De cele mai multe ori în România instanțele anulează aplicarea sancțiunilor pe domeniul construcțiilor atunci când se dau. Câte imobile construite fără respectarea legii ați văzut demolate? Catedrala Sf. Iosif este sufocată de vecinătatea unui mastondont care nu are ce cauta acolo. Când va fi demolat până la nivelul catedralei atunci voi fi convinsă de respectarea corectă a legii și a patrimoniului. Patrimoniul este în pericol.

Dacă Dumnezeu a vrut să creeze  un geniu pe pământ atunci l-a modelat pe Leonardo da Vinci  după chipul și asemănarea lui. Idealul meu în artă și arhitectură a fost și rămâne Leonardo da Vinci, chintesența spiritului creator uman. Un maestru al arhitecturii contemporane îl consider pe Santiago Calatrava. Am toate motivele. Este universal.

Gravura de Marina NicolaevGravura de Marina Nicolaev

E.D.  Sunteti înclinată în mod special către gravură, o arie mai rar îmbrățișată de artistii plastici de azi, însă România are deja o tradiție în acest sens prin maestrul Marcel Chirnoaga, de exemplu. De ce ați ales gravura și cine v-a îndrumat pașii?

M.N. Când eram studentă la Arhitectură, am văzut în vitrinele de la Galeriile « Orizont » o gravură aquaforte a Maestrului Marcel Chirnoagă « Zborul imposibil ». Am privit-o, impresionată, minute în șir. Atunci, aș putea spune, m–am îndrăgostit de gravură. Gravura are un farmec aparte: marile satisfacții ți le dau în primul rând tehnica laborioasă, respectarea tradiției acesteia și apoi posibilitatea de a multiplica de-o anumită manieră. Când vorbesc de o tradiție mă refer la clasici, la gravurile lui Rembrandt sau Albrecht Durer. În ceea ce privește multiplicarea, eu nu imprim gravuri de serie, ci fiecare stampă o realizez în alte culori, ceea ce le conferă originalitate, devenind «Exemplare de artist».

Cu alte cuvinte, gravura am descoperit-o și am aprofundat-o datorită întâlnirii pe parcursul vieții cu doi mari artiști: Marcel Chirnoagă, un om și un autodidact excepțional (să nu uităm că a fost matematician) și Hortensia Masichievici Mișu, plecată din păcate și ea de curând dintre noi, care, înainte de toate, mi-a fost cea mai bună prietenă. Aceștia doi mari Maeștri  m-au marcat ca artiști, ca oameni. Lor le datorez enorm, și mai ales succesul meu de acum de a expune la Paris și în toată lumea.

E.D.  Activitatea dvs. arată o îngemănare între creația literară și cea plastică, cele două se completează într-un mod armonios. Mă gândesc mai ales la „Elegie pentru o epavă cibernetică”, scrisă împreună cu George Ceaușu,  și apoi, urmând același fir SF, dar în arta plastică,  ați realizat ilustrația cu coperte și grafică interioară,  la mai multe cărți SF. (“Povestiri ciberrobotice” – Ed. Științifică și Enciclopedică, 1986), “Povestiri despre invențiile mileniului III” (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1986), “Lumi galactice” de Doru Davidovici (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1986), “Moartea se numea Scumpi” de Monica Muresan (Ed. Pygmalion, 1996). De asemenea, ați participat frecvent la simpozioane și convenții naționale și europene de science-fiction. Cum a început pasiunea pentru SF și care sunt creatorii dvs. preferați atât în literatura cât și în artele plastice?

Gravura de Marina NicolaevGravura de Marina Nicolaev

M.N. Am fost cucerită de science-fiction din școala generală, când am trecut de la “Povești nemuritoare” la Colecția “Povestirilor științifico-fantastice” de 1 leu. Una din primele mele lecturi a fost Sergiu Fărcășan cu “O iubire din anul 41042″, republicat de curând în Franța. Însă cărțile mele preferate rămân « Solaris » de Stanislaw Lem și « Seniorii războiului » de Gérard Klein. Un loc aparte îl ocupă ecranizarea «Solaris» de Andrei Tarkovsky. Regretatul Alexandru Ungureanu a venit la o expoziție de grafică de-a mea și m-a invitat să particip la un cenaclu de science-fiction. Mă cunoștea de la «Săgetătorul» lui Tudor Opriș unde scriam și ilustram antologiile. Am fost membra cenaclului «Solaris» din timpul studenției și o vreme chiar șefa cenaclului. În acea perioadă, în «Solaris»-ul bucureștean, citea Mihai Grămescu, Dănuț Ungureanu, Cătălin Ionescu, acolo a debutat Cristian Tudor Popescu. Povestirea «Elegie pentru o epavă cibernetică», scrisă împreună cu George Ceaușu, la inițiativa lui Dan Merișca, fondatorul cenaclului «Quasar» din Iași, a fost publicată în antologia «O planetă numită Anticipație» ed. «Junimea», Iași, 1985. Am scris poezie și am participat cu lucrări de grafică la expozițiile din cadrul convențiilor de science-fiction interne și internaționale.

Gravura de Marina NicolaevGravura de Marina Nicolaev

E.D.  „Îngeri particulari” este titlul volumului de versuri publicat în 2002 la Ed. Inedit, București. Cum poezia este cea mai intimă proiecție a sufletului unui artist, aș dori să vă întreb un singur lucru: pasiunea penru SF se răsfrânge și în poezie?

M.N. Liantul comun dintre science-fiction și poezie este imaginația, fantasticul lucrurilor simple de zi cu zi. Amândouă sunt componentele unui izomorfism perfect numit  gravură.

E.D. Lucrați neobosit pentru promovarea mai multor artiști, scriitori de origine românească. În acest sens, ați înființat și  Omnigraphies, e-zine de artă și cultură, pe lângă colaborările dvs. cu numeroase ziare si reviste culturale. Ce este Omnigraphies și ce își propune?

Gravura de Marina NicolaevGravura de Marina Nicolaev

M.N. Omnigraphies este un e-zine internațional de artă și cultură. Domeniul este înregistrat în România, realizat pe un program american și găzduit pe un server canadian. Sunt publicate texte în română, franceză, engleză, italiană, portugheză, spaniolă, ebraică ș.a.m.d. Există un număr de membri selectați pe criterii artistic-literare care contribuie și ei la susținerea acestui proiect cultural. Cultura este ceea ce ne diferențiază de alte ființe de pe această planetă. Arta este fără frontiere.

Acest e-zine (electronic magazine) l-am creat din dorința de a exista un spațiu virtual de promovare a artiștilor și scriitorilor originari din România și nu numai.

Este alcătuit din trei mari categorii: News, Creation și Art Gallery. Pe News apar știrile legate de evenimente culturale ale românilor din toată lumea, Creation este destinat textelor literare ale membrilor, iar în Art Gallery sunt prezenți artiști din toată lumea.

Pe Omnigraphies publică scriitori ca: Marlena Braester, Bianca Marcovici (Israel), Ioana Geacăr, Luminița Petcu, Dina Paligora, Luiza Barcan, Anghel Pop, Călin Sămărghițan, Paul Blaj, Romulus Cristea Lucian Merișca, Florin Dochia, Adrian Munteanu (România), Maria Gold (SUA), Dana Mutiu, Angela Nache Mamier, Pierre Mamier, Adrian Irvin Rozei, Dan Culcer (Franța) Luminița Suse (Canada) etc.

Artiștii plastici prezenți pe Omnigraphies sunt numeroși: Hortensia Masichievici Mișu, Doina Boceanu, Monica Andriesei, Aurora Speranța Cernitu, Elena Dinu, Medi Wechsler Dinu, Mihai Criste, Dmitry Brodetsky, Dărăștean, Bogdan Ungureanu, Florin Pantilimon, Radu Belcin, Burschi Gruder, Ștefan Pelmuș, Teodor Hrib, Marcel Chirnoagă (România), Carmen Smutneac, Nick Sava, Ion Vincent Danu (Canada), Tudor Banus, Raluca Vulcan, Lise Marin, Antoinette Danescu Dugas, Delaleuf, Marie-Anne Fremin, Ulesky, Luc-Regis Gilbert, Pierre Parat, Kazem, Cindrel Lupe, Petru Velicu (Franța), Constantin Mara (Suedia), Hilde Klepper Paar, Mircea Nicolau, Victor Hagea, Ioan Seu (Germania), Iurie Matei (Rep. Moldova). Miriam Gamburd, Marga Grauenfels (Israel), Romeo Niram (Spania) ș.a.

Gravura de Marina NicolaevGravura de Marina Nicolaev

Din 2009, există un mic premiu în cărți și promovare pe site oferit de către Omnigraphies în cadrul Concursului Internațional de creație «Părul Berenicei», Târgoviște. Anul trecut acest premiu  a fost câștigat de Paula Demian din Baia-Mare, Maramureș, România.

Și, ca Leonardo da Vinci, sper ca acest site să vă confirme permanențele culturii universale, fără frontiere, printr-o expresie elocventă :  «Io continuerò»   («Voi dăinui»).

E.D. Vă mulțumim mult.


Marina Nicolaev, jurnalist și arhitect, artist plastic, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România și La Maison des Artistes, Franța. Participă la expoziții naționale și internaționale. Expune gravură, având mentori pe Hortensia Masichievici Mișu și Marcel Chirnoagă. Premii la convențiile de science-fiction. Studii postuniversitare la Paris. Fondatoarea e-zinului international  art & culture Omnigraphies (www.omnigrapies.com). Colaborează în presa din țară și din străinătate cu poezie, cronici plastice, interviuri, eseuri.

2010  – doctorand, Université Paris VII, Paris, Franța

2006 – Master in  „Ville, Patrimoine et Architecture” Université Paris VII, Franța

1989 – Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”  Bucuresti, România

1979 – Școala Populară de Artă, secția Pictură, București, România

EXPOZIȚII COLECTIVE IN STRĂINĂTATE

2010 – Salonul italian «Ligne et couleur» Verona, Italia;

2010 – Salonul  german «Ligne et couleur»  Stuttgart, Germania;

2010 – Salonul polonez «Ligne et couleur» Varșovia, Polonia;

2010 – Al 75-lea Salon «Ligne et couleur» Paris, Franța;

2009 – Salonul  german «Ligne et couleur»  Stuttgart, Germania;

2009 – Salonul polonez «Ligne et couleur» Varșovia, Polonia;

2009 – Al 74-lea Salon «Ligne et couleur» Paris, Franța;

2008 – Salonul italian «Ligne et couleur» la S. Maria Ausiliatrice Veneția, Italia;

2008 – Al 73-lea Salon «Ligne et couleur» Paris Franța;

2007 – Al 72-lea Salon «Ligne et couleur» Paris Franța;

2006 – Galeria «Alexis&Barbara Nabokov» Paris Franța;

2006 – Galeria  «Delta», Paris, Franța;

1998- Zilele Romaniei, Val-David, Canada

1997- Kanagawa, Japonia, A 19-a Bienala Internațională Independentă de Gravură;

1995 – Kanagawa, Japonia, A 18-a Bienala Internațională Independentă de Gravură;

1994 Timișoara, Galeria “First Gallery” Convenția europeană de science-fiction;

1993 – Jersey, Marea Britanie, Convenția europeană de science-fiction;

1992 – Freudenstadt, Germania, Convenția europeană de science-fiction;

1990 – Fayence Franta, Convenția europeană de science-fiction.

EXPOZIȚII COLECTIVE ÎN ROMÂNIA

2010– București – Salonul Internațional de artă «Artis» al artistilor si arhitectilor (curator și expozant)- Galeriile Căminul Artei;

2008 – București – Salonul Internațional de artă «Artis» al artistilor si arhitectilor români si francezi (curator și expozant) - Galeriile Artis, Teatrul Național;

2005 – Bienala Internațională de Gravură «losif Iser» Ploiești-București;

2004 -Tulcea, Salonul Național de Acuarelă și Gravură «Constantin Găvenea»;

2002 – București Galeria UAP «Podul»;

2001 – Bucuresti, «GalaTeCa» Galeria Bibliotecii Centrale Universitare (curator și expozant)

2002 – București, Comisia Națională a României UNESCO ;

2001 – București, Salonul Național de Artă;

2001 – București, Salonul Municipal Galeria «Dalles»;

2001 – București, Galeria UAP «Podul»;

1999 – București, Galeria UAP «Podul»;

2000 – București, Galeria Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului (curator și expozant)

1999 – București, Salonul Municipal Galeria «Apollo»

1999 – Ploiești – Palatul Culturii & Bucuresti Casa Centrala a Armatei – Bienala Internatională de Gravură «losif Iser»

1998 – Tulcea, Salonul Național de Gravură;

1999 – Reșița, Salonul Național de Gravură;

1998 – București «Summer Art Festival» – World Trade Center;

1997 – București, «Partizanii ’96» Galeria Simeza;

1997 – București, Galeria UAP «Podul»;

1997 – București,  Salonul Național de Grafică, Galeria Teatrului National

1997 – Ploiești – Palatul Culturii & București Casa Centrală a Armatei – Bienala Internațională de Gravură «losif Iser»

1996 – București Galeria Rokura Business Center Dorobanți;

1996 – lasi, Bacău, Cluj, Salonul «Grafit 1996»;

1996 – București, Salonul Municipal UAP

1996 – București, Société Roumaine de la Francophonie (președinte Constantin Crișan);

1995 – București & Tulcea, Salonul Național de Arte Grafice;

1995 – Ploiești, Palatul Culturii & Bucuresti, Muzeul Colectiilor de Arta- Bienala Internatională de Gravură «losif Iser»

1991 – Zilele Science Fiction «Helion» – Timișoara (Premiul I);

1990 – Convenția Natională de Science Fiction –București (Premiul I)

1989 – Convenția Natională de Science Fiction – Timișoara (Premiul I);

1988 – Zilele Science Fction «Henry Coandă» – Craiova (Premiul II);

1986 – Convenția Națională de Science Fiction – lași;

1985 – Convenția Națională de Science Fiction – Lugoj;

1983 – Convenția Națională de Science Fiction – Sibiu;

1981 – Convenția Națională de Science Fiction – Iași (Premiul III grafică și Premiul I proză în colaborare cu George Ceaușu);

1980 – Conventia Națională de Science Fiction -Timișoara;

1979 – Conventia Națională de Science Fiction – Oradea (Premiul III).

EXPOZITII PERSONALE

2006 – Université Paris VII,  Franta;

2002- București, Comisia Nationala a Romaniei UNESCO;

1999 – București, Galeria UAP «Căminul Artei»;

1996 – București, Galeria Municipală;

1996 – București, Casa Americii Latine;

1991 – București, Institutul Francez;

1991 – București, Galeria Muzeului Literaturii Romane;

1978 – București, Galeria Ministerului Invățământului;

1976, 1977, 1978 –  București, Galeria Bibliotecii «Mihail Sadoveanu» (Biserica Armenească);

1976 –  București, Holul Liceului Industrial nr. 21.

ALTELE

1991-1996 fondator, redactor arte vizuale, arhitect, tehnoredactor la revistele lunare de arhitectura și arte vizuale «ARHITEXT» si «ARHITEXT DES1GN» Bucuresști

Desene, gravuri:

- debut desen – revista Școlii Generale nr. 88 București «Discipol» 1972

- grafică în revistele «Orizonturi» ( Liceul industrial 21 -  redactor șef) 1975-1979, antologia «Săgetătorul» 1977, 1978, 1979, 1980 revistele «Știința și tehnică» 1980-1990 (România), Almanahul «Anticipația» 1980-1990, « Femeia », « Invățământul liceal și tehnic profesional », « Scânteia tineretului » etc.

- Articole, proză, poezie:

- antologia «Săgetătorul» 1977, 1978, 1979, 1980, antologia de proză sf «O planetă numită Anticipație» 2008 – antologia de poezie «Ars Memoria», București; 2008 –  antologia de poezie «România din suflet», Constanța. (România)

- revistele informative «InfoArt» ale UAP, ziarele «Delta», «Jurnalul Național» (România)

- revistele literare: «Imperia Magazine» (Italia), «Atheneum» (Canada) «Citadela» (România), «Litere» (România), «Revista Nouă» (România)  etc.

- colaborari la site-uri literare pe internet: www.poezie.ro, www.romanialibera.com, www.omnigraphies.com,

Din 2008 – fondator, editor si webmaster www.omnigraphies.com e-zine international art&culture

2002 – volumul de versuri « Ingeri particulari » editura Inedit, București

2009-2010 – în pregătire volumul de versuri în limba franceză “La nuit de l’hippogriffe”, Franța

 

Sursa: Revista NIRAM ART, SPANIA