Geneza niramiană în șase timpi

Institutul Cultural Român din Madrid a organizat, în luna Decembrie 2007, expoziția omagiala dedicata lui Constantin Brâncuși, intitulată "Brâncuși: E=mc2" a pictorului Romeo Niram. Artistul de origine evreiască s-a născut în 1974, la București și locuiește în prezent în Spania. A studiat Pictura în cadrul Academiei de Arte Frumoase din București. Printre cele mai importante realizări artistice ale sale sunt bine de menționat picturile cuprinse în seria Eseu despre Luciditate, din 2006 și ciclurile "Brâncuși: E=mc2" și "Diario-Eliade-Ensayo" din 2007, prezentate in expoziții individuale in Spania și Portugalia.
Pe lângă activitatea artistică, este implicat în mai multe proiecte culturale de promovare a valorilor românești și de crearea de legături artistice și culturale între România, Israel, Spania și Portugalia. Astfel, în 2004, fundează Diaspora Româna și Moldavă, un ziar de cultură, bilingv,iar în 2005, fundează revista Niram Art, dedicată divulgării și promovării artei românești în contextul european, revista publicând până acum peste 50 de artiști, critici de artă, scriitori și poeți evrei români. În 2007, revista a primit Premiul MAC Presă pentru cea mai bună publicație de artă din Portugalia, decernat de Mișcarea de Artă Contemporană din Portugalia.
___________________

În 1508, sub oblăduirea aprigului papă Iuliu al II-lea, Michelangelo (care începuse să se iscălească, de pe atunci, și "sculptor") avea să înceapă, cu mărturisită caznă și în contra imboldurilor sale lăuntrice de "cioplitor") decorarea tavanului Capelei Sixtine de la Vatican, operă murală încă fără egal în întreaga istorie a picturii.

Doar Michelangelo a mai putut, după cincisprezece ani, să se întreacă pe sine când, la stăruințele lui Paul al III-lea, s-a decis să picteze, în 1537, Judecata de Apoi, colosala frescă ce acoperă peretele din fund al capelei. Patru ani i-au trebuit lui Buonarroti să-și desăvârșească zisul, ducându-l dincolo de hotarele bănuite ale cutezanței artistice. Pretutindeni vedem antropomorfismul său exacerbat și energic: o supralume de atleți musculoși și goi, triumfători sau damnați. Nimeni până la el, și mult timp după aceea, nu a mai îndrăznit să izgonească din cer "moliciunea" cucernică și temătoare, izvorâtă din simțământul creștin al ființei, și să o înlocuiască cu "vigoarea" paranoidă și sfidătoare, născută din propria-i Biblie despre Om. La Michelangelo, personalismul energetic, dacă îmi este îngăduită expresia, atinge plinătatea sa artistică.

Patru sute de ani mai târziu, Constantin Brâncuși va "detrona" grandilocvența renascentistului, opunându-i cu îndârjire o nouă paradigmă a măiestriei sculpturale, înlocuind antropomorficul cu scheumorficul. Altfel zis, arta sa va coborî în abisurile minții și simțirii, pentru a scoate la lumină Ideea și Simbolul îngemănate în universalitatea Formei. Răspunsul lui Brâncuși, ca și cel al lui Einstein pe tărâmul fizicii, este, astfel, o nouă cosmogonie.

Aceste rânduri preliminare nu sunt o simplă divagație, ci mi-au fost prilejuite de un anume tablou, "Die Gottesformel" (Formula lui Dumnezeu), din expoziția lui Romeo Niram, prezentată, la Institutul Cultural Român din Madrid, sub incitantul titlu Brâncuși: E=mc2.



În nici una din intervențiile mele anterioare nu am comentat acest tablou. Tot așa, m-am abținut să discut pe larg despre un al doilea, numit, la fel de ispititor, "Hologramă". Le-am lăsat dinadins la urmă, convins fiind de înțelesurile lor particulare, dar și pentru că mi s-a părut modul cel mai potrivit de a-mi încheia fragmentata mea cronică la acest recent ciclu de eseuri plastice.

"Die Gottesformel" ar trebui privit începând cu planul al doilea, unde Romeo Niram plasează un diptic creaționist (același șasiu pe dos, ca și în Legea relativității): față în față, stau acum religia și știința. În partea dreaptă a acestui "tablou în tablou", pictorul a figurat, după tavanul Capelei Sixtine, nașterea lui Adam, a primului om. În stânga însă apare Dumnezeița (cred că acesta ar fi cuvântul potrivit), cu un chip deloc renascentist, și care sloboade formula einsteiniană a energiei. Ambii Dumnezei sunt înconjurați de suite de pubere și prunci. Suntem, neîndoios, în față unei erezii (artistice). Să fie vorba doar de un capriciu? Firește că nu. Facerea Lumii după Niram este, la el, dublă, rod al Perechii Supreme (masculinul și femininul ca arhiprincipii) și care dă naștere Universului fizic (materie și energie), Universului noetic (religie și știință) și Universului uman (trup și suflet). La Niram, energia, știința și alma (sufletul) sunt feminine, în timp ce pământul (materia), sacrul (religia) și trupul sunt masculine. Iar Universul, ca și Omul, nu este altceva decât germinarea acestor interferențe.

Îmi veți îngădui acum să transcriu, după priceperea mea, această Geneză niramiană în șase timpi (ceasurile figurate în fundal).

1. La început a făcut Dumnezeița un ou mic, dens și fierbinte. Ceasul întâi.
2. Și spațiul era netocmit și gol. Întuneric era pretutindeni.
3. Și a zis Dumnezeița: "Să fie lumină!" Și a slobozit formula energiei în gol. Oul a explodat și lumină s-a despărțit de întuneric. Ceasul al doilea.
4. Și a văzut Dumnezeița că energia este bună, iar aceasta s-a prefăcut în materie.
5. Și s-a născut prima stea, apoi o alta și alte mii și mii. Era Anul Nou al Universului. Ceasul al treilea.
6. Și s-a născut mai apoi și Pământul. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor le-a numit Dumnezeița mări. Era la sfârșitul lui septembrie. Și au văzut Ei că este bine. Ceasul al patrulea.
7. Apoi i-a zis Dumnezeu Dumnezeiței: "Să dea pământul, cu voia Ta, verdeață: iarbă cu sămânță într-însa, după soiul și asemănarea ei, și pomi roditori, care să dea fruct cu sămânță în ei, după soi, pe pământ!". Și așa a fost.
8. Pământul a dat, cu voia Dumnezeiței, din sine verdeață: iarbă, care face sămânță, după soiul și după asemănarea ei, și pomi roditori, cu sămânță, după soi, pe pământ. Și au văzut Ei că este bine. Ceasul al cincilea.
9. Apoi a zis Dumnezeu Dumnezeiței: "Să mișune, cu voia Ta, apele de vietăți, ființe cu viață în ele, păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Și așa a fost.
10. S-au născut apoi animalele cele mari din ape și dinozaurii pe pământ. Era pe 26 decembrie, dar dinozaurii au dispărut după patru zile, căci erau prea mari și au văzut Ei că nu era bine. Și așa a fost.
11. Și a zis Dumnezeu Dumnezeiței: "Să facem om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele și toate vietățile care se târăsc pe pământ și tot Pământul!". Erau opt minute până la miezul nopții, în ultima zi a anului.
12. Și l-au făcut pe bărbat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și au făcut-o pe femeie după chipul și asemănarea Dumnezeiței. Și apoi le-au zis: "Creșteți și vă înmulțiți și umpleți Pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii din mări, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste vietățile care se mișcă pe pământ și peste tot Pământul!". Ceasul al șaselea.
13. Și au sfârșit Dumnezeii în ceasul al șaselea lucrarea Lor, pe care au făcut-o; iar în ceasul al șaptelea S-au odihnit de toate muncile Lor, pe care le-au făcut.

Istoria Lumii se petrece, în această "apocrifă" Geneză, condensată într-un an pământean, pentru că, pe pânză, avem de-a face cu o "aproape sincronie". Fundalul este, la Niram, însăși Universul unde percepem figurate spațiul curb (cu primitive geometrii romboidale și radiante, ca pe covoarele oltenești), timpul infinit (prin reprezentarea celor șase ceasuri), big bang-ul lui Gamow, și Suprema zeitate a Creației (principiul prim, feminin, Eva) odihnindu-se, cu spatele, și reflectată în propriu-i spațiu. Dumnezeul biblic nu aparține acestui Univers fizic, ci doar aceluia "povestit", din mitul uman, creaționist.

În planul întâi al tabloului, Romeo Niram transpune brâncușianul Început al Lumii, pictat ca și în "Cosmos". Pe el, în oglindire, se zăresc tablele lui Einstein (Noul Moise), cu întâia Lege a Fizicii și degetul dictator al Ființei supreme (notăm, în treacăt, că referirile la mâna sau degetul lui Dumnezeu au fost "șterse" în traducerea greacă a Vechiului Testament). Indirect, Niram proclamă aici o lume nouă și un crez renovat. Pe viitoarea pânză a reprezentărilor umane (dipticul) se vor întipări poate, cu vremea, noi plăsmuirii în locul vechilor "icoane" caduce, deja deteriorate pe la colțuri. Dar omul va continua să viseze, să creeze, să spere. Oricare ar fi răspunsul său la acel "Încotro ne ducem?".

Dan Caragea

Critic de arta

Picturile pot fi vazute online pe site-ul:
http://www.artmajeur.com/niram
You voted 'up'.