Gaudeamus

Creation Category: 

LUNA AMARĂ

de toamnă - 2008

Evenimentul literar al toamnei și, desigur, al anului a fost apariția Istoriei lui Manolescu,  cum i se spune familiar, și e foarte semnificativ că i se spune așa. Vânzările la târgul Gaudeamus au depășit toate așteptările editorilor încă din prima zi, trecându-se la liste de așteptare. Vom citi și vom da seamă, subsemnatul nefiind printre norocoșii care au „apucat” (vă mai aduceți aminte verbul?) cartea. Pentru că mă preocupă în aceste note de temperatură mai ales reflectarea mediatică a culturii, observ că televiziunile noastre, deși în lipsă acută de subiecte din cauza reglementărilor (aici beep, urma un adjectiv) CNA-ului pe timpul campaniei electorale, nu s-au grăbit deloc să acorde spațiul necesar acestui moment rar. Înmulțiți cu o mie (e o cifră modestă) numărul de posibili telespectatori care ar fi urmărit un  talkshow de două ore cu  Nicolae Manolescu la o oră de vârf, cu  numărul de Istorii vândute și veți obține un rating mult mai mare chiar  decât emisiunile cu Becali ( iertată fie-mi alăturarea, ea dovedește numai imbecilitatea mediei noastre, televiziunea națională y compris).

Altfel, Gaudeamusul a avut aceeași organizare anostă, belferească și lipsită de imaginație ca și emisiunile Radioului care îl organizează. Spațiul din pavilionul central este mult mai impropriu decât cel din pavilioanele laterale unde se desfășoară târgul de vară. Lipsesc în primul rând locurile de întâlnire și de discuții, esențiale pentru o astfel de manifestare. Cafenele, restaurante, ceainării, cofetării ar trebui să condimenteze manifestarea. Aici se află un singur restaurant cu aspect de cârciumă de sat, cu servire exemplară de tip ante - 1989 (trei sferturi de oră pentru o apă și-o cafea) dar cu prețuri de 2008. Lipsesc spațiile unde să-ți poți lăsa copiii pe care nu-i poți căra după tine (târgul e și o probă de rezistență a picioarelor), prea puține locuri pentru conferințe și lansări. În afara scărilor, nu ai unde să te așezi. Cu ani în urmă exista un spațiu central pentru lansări, acum sunt acolo două mari edituri care se întrec în stații de amplificare. Astfel, în timp ce vorbea Ana Blandiana, alături, ca din întâmplare se făceau probe de sunet care evident bruiau totul.

O fi pitorească trompeta lui Daian, (plicticoasă de mulți ani de când și-a pierdut capacitatea de șoc) dar ar trebui un sistem mai eficient de anunțare a manifestărilor. De ce nu unul electronic, de tip Gara de Nord, derulat pe spațiul dintre etaje, să poată fi văzut de toată lumea? De ce nu ecrane pe care să putem urmări lansarea care ne interesează?

Dacă tot este dedicat „cărții de învățătură” e de mirare de ce lipsește dintre organizatori Ministerul Învățământului, de ce nu se organizează dezbateri despre calitatea manualelor, despre criza acută a lecturii (să nu ne lăsăm înșelați de afluența de public, din urmă vine pustiul), despre raporturile scriitor - editor – librar – cititor etc. În genere, târgul a  intrat într-un stand by pernicios. Nu se poate plăti cu cardul, nu se pot urmări DVD-urile cumpărate, lipsește chiar și un spațiu pentru lectură, sunt cozi mari la locurile în care profesorii trebuie să-și completeze complicatele facturi pentru decontarea sutei de 100 de euro. Simplul bon de casă nu e suficient pentru arhaicul nostru sistem contabil.

Nu există un stand al Uniunii Scriitorilor (o mare absentă)  în care să vedem, de pildă, cărțile care au fost premiate în anul precedent, după cum nu există un stand unde să găsești presa culturală din țară. Atât de prost distribuită. Ziarul Adevărul a dat lovitura cu cărțile sale frumoase care se vindeau foarte bine, la fel și Cotidianul cu deja clasica sa serie, doar Arhipelagul Gulag era de negăsit. Lumea se bucură pentru că este un târgul este un eveniment rar și cu tradiție, dar îi lipsește mult pentru ca să fie cea ce ar trebui vremii noastre. Un fel de îndrăzneală provocatoare, de dinamism. Unde sunt poeții care să-și împartă foi cu poemele lor printre vizitatori? Unde happeningurile care să ne atragă la o editură sau alta? Câteva fete îmbrăcate în costume de epocă și atât. Aceleași lansări cu un invitat, doi trei, patru plus autorul și atât. Nu merita cartea lui Eugen Negrici, recent laureată ca fiind cartea anului 2008,  Iluziile literaturii române  o dezbatere la târg? Cu siguranță.

S-ar putea spune că imaginea pe care o schițez aici este mai degrabă a unui festival cultural decât a unui târg de carte care ar trebui să fie o afacere editorială, o stabilire de contracte, de copyright etc. și nu neapărat un loc unde publicul cumpără cărți. Dar, pentru spațiul nostru balcanic ar fi, mi se pare, modul cel mai potrivit. Apropo, n-am văzut marile firme de publicitate, panouri în toate stațiile de metrou, autobuze cu chipul cutărui prozator sau cutărui poet care au făcut eveniment la târg. Cartea n-a ajuns încă la noi o marfă. Am văzut edituri mici care tipăresc lucruri excelente, autori și oameni de cultură de mare valoare pe care nu-i recunoaște nimeni pentru că nu sunt vedete Tv., scriitori care își împart între ei cărțile altfel intruvabile în sistemul nostru mortificat de librării șamd. Târgul încearcă să acopere toate aceste găuri dintr-un sistem cultural nefuncțional ca atare.