Existenta Poetica a lui Bacovia

Creation Category: 

 

 

 

George ROCA prezintă:

 

O NOUĂ APARIŢIE EDITORIALĂ ÎN

 

PALMARESUL SCRIITOAREI

 

LUCIA OLARU NENATI

 

Coperta Bacovia-Nenati

 

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati, autoare a  unui număr semnificativ de lucrări de diferite genuri - poezie, proză, eseu, literatură pentru copii, publicistică, istorie literară, eminescologie, albume muzicale, majoritatea distinse cu diferite premii şi distincţii - a abordat în ultima sa carte un alt gen de creaţie - traducerea. Astfel, de curând a apărut la Editura Ateneul Scriitorilor din Bacău, cartea „Existenţa poetică a lui Bacovia” aparţinând apreciatei eseiste elveţiene Svetlana Paleologu Matta, carte în care Lucia Olaru Nenati semnează traducerea, studiul introductiv intitulat Svetlana Paleologu Matta – un nume de referinţă în exegeza bacoviană şi eminesciană şi un amplu interviu realizat la Lugano cu autoarea.

 

Această carte reprezintă, de fapt, un adevărat eveniment editorial, respectiv intrarea în spaţiul cultural românesc, cu o întârziere de peste o jumătate de veac a celei dintâi exegeze bacoviene, scrisă la Paris în 1951 în  limba franceză, ca rod al unei teze de doctorat  (deci încă în timpul vieţii lui Bacovia!)  şi apărută în Elveţia, în 1958, sub titlul „Existence poėtique de Bacovia”. Deşi n-a apărut până în prezent în limba română, cartea a fost totuşi receptată şi apreciată de unii cunoscători ai universului bacovian şi deci şi-a exercitat într-o oarecare măsură funcţia de lucrare de referinţă a hermenuticii bacoviene.

 

Pentru demersul său de revelare şi de traducere a acestei prime exegeze bacoviene în ordine cronologică, Lucia Olaru Nenati a fost premiată la Festivalul „Toamna bacoviană” de la Bacău din acest an de către juriul condus de poetul Ovidiu Genaru, iar editarea  cărţii  a fost sprijinită de către Consiliul judeţean Bacău şi lansată în cadrul festivalului la Casa Memorială „George Bacovia”, fiind prezentată de doi specialişti ai universului bacovian, Constantin Călin, cel care a şi semnalat pentru prima dată în presa românească - după 20 de ani de la apariţie - existenţa acestei valoroase lucrări şi Theodor Codreanu, autor  al unei substanţiale şi premiate cărţi despre Bacovia.

 

In cadrul festivalului a fost acordată în mod simbolic o Diplomă de excelenţă distinsei eseiste Svetlana Paleologu Matta din Lugano, pentru această carte, dar şi pentru toată valoroasa ei contribuţie  la îmbogăţirea culturii române şi la propagarea valorilor sale pe plan internaţional.  

 

You voted 'up'.