Mi-e frig
ca noaptea destrămată de cer,
de cuvinte, de timp asfinţit
mi-e zbor un cocor flămînd
după zările tale cu drumuri pustii
că tremur prin scripeţii inimii
ca o toamnă amară de mine,
de ieri, de dor, de departe.

Mi-e întuneric
ca ziua învinsă de iluzii,
de frig, de Cratylus captiv
în faţa unui perete fără uşă,
mi-e tîrziu ca ploaia ce curge
prin venele unui amnezic
şovăitor şi neliniştit de albastru,
de iarnă, de iubire, de moarte.