Doi arhitecti romani au castigat concursul pentru Taiwan Tower

Biroul de proiectare Dorin Stefan impreuna cu Mihai Bogdan Craciun (SUA) a castigat concursul de solutii pentru proiectarea cladirii Taiwan Tower, cladire de peste 300m, menita sa devina un reper pentru tara asiatica.


 

Desi mult mai mic decat cei 508 m ai zgarie-norului Taipei 101, Taiwan Tower va fi cea mai inalta structura din Taichung, al treilea oras ca marime din Taiwan.

Juriul concursului, compus din arhitecti din Taiwan, Statele Unite, Marea Britanie si Japonia au numit proiectul castigator modern si gratios.“Va fi in acelasi timp un reper pentru oras dar si o piesa de arta. Structura si materialele sunt provocatoare.” (An Yu-Chien, membru al juriului din Taiwan).

Proiectul Biroul de proiectare Dorin Stefan a fost ales dintre 237 de proiecte din 25 de tari. Inafara de sansa de a construi turnul, premiul I consta in 4 milioane de dolari tawanezi (130,000 USD).

Turnul va contine o platforma de belvedere, un restaurant si spatiu pentru birouri. Inceperea constructiei este programata pentru 2012 si se estimeaza ca va dura doi ani conform administratiei orasului Taiwan, care finanteaza proiectul. De pe platforma de belvedere, turistii pot vedea orasul Taichung si Stramtoarea Taiwan, ce separa Taiwan-ul de China.

Intr-un interviu acordat HotNews.ro, Dorin Stefan declara:

“Am pornit prin a le studia cultura si traditia. Asa am aflat ca 8 este numarul lor norocos. Initial ne gandeam la un trifoi sau la sapte, dar numerele sub 8 nu sunt numere bune. De aici au iesit cele 8 ascensoare. De asemenea, am aflat ca exista un copac fizic si unul ideatic, “money tree”. Un copac care nu are un nume, dar care seamana cu un bonsai, cu tulpina facuta din mai multe tulpine mici, impletite, cu cateva frunze in varf. Imaginea turnului nostru, cu cele 8 zepeline sus, seamana cu acest copac. Probabil ca acesta a fost si elementul care ne-a propulsat in concurs. Turnul este un fel de turn Eiffel, un loc de unde poti vedea de sus orasul. Pe langa rolul de belvedere, va adaposti un muzeu, un restaurant si cateva birouri. “

sursa: Ordinul Arhitectilor din Romania&http://design-daily.com/2010/11/dsba-wins-international-contest-for-300m-tower-in-taiwan/