Dimitrie Berea in Statul Kentucky

Creation Category: 

Prezente Romanesti Surpriza in Strainatate

 

 

Articol despre interesanta viata si opera a pictorului Berea.

 

 

Pictorul post-impresionist Dimitrie Berea este cunoscut pentru peisajele lui colorate si portretele pe care i le-au comandat familii nobile europene, case regale, si sefi de stat. Operele lui Dimitire Berea fac parte din muzee si colectii de stat la Roma, Madrid,Tel-Aviv, Bucuresti, Geneva, Londra, Paris, Venetia, New York, San Francisco, si Vatican. Colectiile private si regale includ pe cele ale lui Sir Winston Churchill, Ducele si Ducesa  de Windsor, Sir Lawrence Olivier, Bette Davis, Henry Ford II, Katherine Hepburn, Conrad Hilton, Regele Carl al Danemarcii, Regina Elizabea a II-a a Angliei si Salvador Dali.

 

 

Opera lui Berea a fost donata de sotia dansului universitatii cu acelasi nume, Colegiul Berea, din mica localitate Berea, din Statul Kentucky, SUA.

 

 

 

 

 

 



 

Portret Ileana Costea 

Articol de Ileana Costea

Profesor la Universitatea de Stat, California, Northridge (CSUN)

 

Cine s-ar putea astepta ca pictura romaneasca de valoare sa fie prezenta intr-un mic oras de numai 9 585 locuitori din Statul Kentuky in Statele Unite? Dar iata ca in oraselul Berea, la universitatea cu acelasi nume, Colegiul Berea, se afla de cativa ani un Centru de Arta Dimitrie Berea.

Ca romanca pasionata de arta ar fii trebuit sa stiu despre pictorul nostru post-impresionist Dimitire Berea, foarte cunoscut in Franta si apoi in anii ‘60 in Statele Unite ale carui peisaje, natura moarta si portrete, se afla in numeroase muzee, galerii de arta si colectii regale si private din intreaga lume. Cu jena trebuie sa recunosc ca l-am descoperit intamplator dupa ce am dat de numele lui in recenta carte “Azi Incepe Maine” publicata de doctorul stomatolog roman din zona Monterey (la sud de San Francisco, tinutul scriitorului Steinbeck), Dr. Sorin Issvoran. Dr. Issvoran l-a cunoscut pe Berea cu ocazia retrospectivei operelor pictorului la importantul muzeu De Yong din San Francisco, in 1964.  

O a doua persoana pe care o cunosc si care l-a intalnit personal pe Dimitrie Berea este arhitectul roman Dino Tudor, stabilit de multi ani in California. Putin dupa emigrarea lui in Statele Unite, acum mai bine de 40 ani, Dino se duce sa-si viziteze tatal si fratele la New York. Tatal il invita la o expozitie. Este vorba de expozitia post-impresionistului roman Berea. Dino isi aminteste de pictor, cam de aceiasi statura cu el, cu barba si avand-o alaturi pe aratoasa printesa. Dino atrage fara sa vrea atentia audientei cand, cu glas tare, recunoaste un peisaj Californian, cu o bugenvillea mare,  in tabloul care urma sa afle ca se numeste Westwood, cartier din Los Angeles pe care il cunostea bine. Se face un gol in numeroasul public, si toata lumea admira frumoasa pictura intens colorata, iar printesa il invita pe tanarul architect la ranchul familiei Berea. Pictorul era cunoscut, apreciat si peisajele si portretele lui ii permiteau o viata luxoasa. 

In cartea doctorului Issvoran Berea apare in doua scurte povestiri in care sensul de umor al pictorului este scos in relief. Odata cand doctorul dentist il roaga pe Berea sa picteze ceva pentru biserica romana nou infiintata la Hayward, California de Nord, Berea ii raspunde “Este greu.” La aceasta Dr. Issvoran, cu umor la randul sau, ii replica: Dar ce va e greu sa faceti o pictura  mica? La aceasta pictorul raspunde: “Nu, ce este greu este sa ma decid ce sa pictez.” Apoi cand Berea este angajat sa faca portretul Primei Doamne Nancy, nevasta presedintelui Ronald Reagan, si cand la un moment dat distinsa doamna care poza in curte isi anunta dorinta de a intra in casa caci s-a facut frig si ar putea raci. Berea ii raspunde prompt: “O raceala e de scurta durata, arta este eterna.” 

Dupa mai multi ani traiti la Paris, unde se imprieteneste cu pictori cunoscuti, ca Matisse, Picasso, Dali, Berea ajunge la New York, unde are mult success si i se comanda numeroase portrete de catre oameni sus-pusi, politicieni sau stele de cinema. La acest punct viata pictorului ia o intorsatura de film. Avand nevoie de cineva care sa ii faca curat in atelier si sa-i tina ordine in hartii, pictorul angajeaza o emigranta saraca ce se intretinea lucrand ca sofer de taxi. Se intampla ca aceasta sa fie tanara, frumoasa, sa aiba o educate aleasa si sa fie de vita nobila. Este vorba de printesa Alice de Grueli, fata regelui Georgiei. Cinci ani mai tarziu, in 1972, cei doi se casatoresc, duc impreuna o viata frumoasa si plina, timp de trei ani, dupa care pictorul se imbolnaveste si moare. Printesei ii ramane intreaga lui opera de picturi. Contactata de diverse muzee si institutii, printesa asteapta un semn de la Cel de Sus pentru a se decide unde sa plaseze colectia sotului ei. Semnul soseste, printr-un articol din ziarul New York Times, pe care printesa il citeste intr-o dimineata de septembrie dupa ora de rugaciune zilnica. Articolul prezenta Colegiul Berea, din orasul Berea, statul Kentucky. Ce putea fii mai potrivit ca loc pentru colectia Berea, decat colegiul care poarta numele pictorului si a carui filozofie de iubire pentru oameni si natura era aceeasi cu a maestrului. 

 

 Portret Dimitrie Berea de Jerry W. McDaniel

Donatia este acceptata si pe 21 Februarie, 2003, printesa participa la inaugurarea cladirii construita special pentru Galeria Dimitire Berea, un centru de arta a carui colectie permanenta vor fii lucrarile pictorului roman, cu spatii pentru expozitii temporare si pentru lucrari de studenti, pentru design tri-dimensional, si grafica cu ordinatorul, si o “Sala Romaneasca” in care sunt expuse obiecte romanesti si documentare referitoare la pictorul Berea. 

Un semn, si o coincidenta de nume, au adus opera unui mare pictor roman in statul Kentucky.  

----------------------------

Referinte pe Internet

http://www.berea.edu/publications/bereacollegemagazine/documents/BereaCollegeMagazine-Spring2003.pdf  p. 22

http://www.berea.edu/publications/bereacollegemagazine/documents/BereaCollegeMagazine-Summer2003.pdf  pp. 12-13

http://rogallery.com/Berea_Dimitrie/berea-biography.htm

 

http://rogallery.com/Berea_Dimitrie/dbereahm.htm

 

http://bio.parkwestgallery.com/artists/Dimitrie-Berea

 

http://www.berea.edu/publicrelations/newsreleases/2003/2003-02-21-colorfullives.asp

 

http://patzeltart.ro/v/BEREA+DIMITRIE/berea/