Concursul Național de Diaristică "Mihail Sebastian", Ediția I, Suceava

Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava organizează vineri, 4 aprilie, la ora 11.30, în sala Mică a Casei Culturii din Suceava, deschiderea festivă a etapei finale a manifestării Concursul Național de Diaristică „Mihail Sebastian”, Ediția I. Suceava, 4-6 aprilie 2008. 

Inițiat de doi profesori și o elevă de la CN „Petru Rareș”, Concursul național de diaristică „Mihail Sebastian” a fost lansat oficial ieri în aula colegiului, cadru în care elevi, dascăli și invitați au marcat și centenarul acestui scriitor. „Autorii morali” ai acestui proiect educativ sunt profesorii de limba și literatura română Anca Vieriu, Gheorghe Cârstian și eleva în clasa a XII-a Alexandra Lățescu, proaspăt laureată cu premiul I la Concursul național de poezie „Nicolae Labiș” de la Mălini. Din program: - Angela Furtună și Geo Șerban – Mihail Sebastian, personalitate europeană - Cornelia Mănicuță, Octavian Soviany, Paul Aretzu – Jurnale și memorii după 1990 - Sabina Fînaru, Eleonora Bulboacă, Florin Prodan – Jurnal de licean.
Mihail Sebastian (la naștere Iosif Hechter, alt pseudonim Victor Mincu; n. 18 octombrie 1907, Brăila, d. 29 mai 1945, București) a fost un romancier și dramaturg român. Proză Fragmente dintr-un carnet găsit (1932) Femei, nuvele, 1932 Orașul cu salcâmi (1935), roman Accidentul (1940), roman. A fost reeditat la Editura EST-Samuel Tastet Editeur, in 2001 De două mii de ani. Texte, fapte, oameni (1935), roman, și Cum am devenit huligan, dosarul receptării sale Piese de teatru Jocul de-a vacanța (1939) Steaua fără nume (1942) Ultima oră Insula - text neterminat, a scris doar primele două acte, cel de-al treilea fiind completat de prietenul său Mircea Ștefănescu Jurnal intim Jurnal, 1935-1944, Text îngrijit de Gabriela Omăt. Prefață și note de Leon Volovici, București, Editura Humanitas, 1995; Publicistică Corespondența lui Marcel Proust (1939) Cronici. eseuri. Memorial, ediție de Cornelia Ștefănescu, Editura Minerva, 1972 Opere, vol. I, ediție de Cornelia Ștefănescu, Editura Minerva, 1990 Jurnal de epocă. Publicistică Jurnal indirect, 2006, ediție de Teșu Solomovici
http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=12325&edition_id=4451&format=html http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Sebastian
You voted 'down'.