"Pietrele supravieţuiesc singure"

Ar trebui să fiu împăcată cu asta. Şi cu balsaminele otrăvitoare
de la etajul întîi al nopţilor. Dar eu nu sînt nici cu mine.
Nici cu arcurile de triumf ale lui Marte şi Minervei
pentru simplul motiv ca destinul a poruncit osînda beznei
şi-a luminii acolo unde odinioară păşteau amoniţii.
Din întîmplare, în logica morenei, avalanşei şi apei.

Poate că n-am înţeles totul, îmi lipseşte un spaţiu
un interval sub cupolele de aur ale acestei lumi
înşelătoare. Înţelepciunea de-a şti că ai aflat prea tîrziu
un moment, care e şi ultimul.

După el Alţii o iau de la capăt tot căutînd abisuri
de-a lungul coastelor lui Bricco.
Nu prin iluminare, ci faute de mieux.

Certitudinea că nu mai este nimic de lămurit
asta ar trebui să fie pacea şi triumful meu.