Ce au în comun o carte, jazz-ul, Parisul și Jules Verne?

In perioada 7 – 10 Mai „The Rahoerson Serge and Nivo Trio” va susține două concerte de jazz în București și unul la Sibiu.

 

Ideea turneului de jazz a pornit dintr-o întâmplare, câteva personaje aparent fără nici un punct comun au fost fascinate de această trupă de jazz. Cum s-au îmbinat pasajele cărții cu ritmurile de jazz va fi demonstrat în concertele organizate în București (7 Mai 2008 orele 19:00 la Clubul Tăranului Român, vineri 9 Mai 2008 la Arcub orele 19:00 ) și 10 Mai 2008 la Sibiu, Club Imperium orele 19:00. Producătorul turneului este agenția Medieval Praxis.

 Un pasaj din cartea Catiei Maxim „Incă un Pas” avea să-i incite curiozitatea omului de afaceri George Doholici, directorul general al companiei Jules Verne Imobiliare.  Aflat la Paris a avut curiozitatea sa  găsească clubul și să descopere cu plăcere că cele descrise în cartea Catiei Maxim nu erau simplă ficțiune.,, După ce am citit cartea mi-a rămas în minte scena concertului de jazz. Mi-am dorit să simt acea atmosferă incandescentă a ritmurilor de jazz. La întoarcere am căutat-o pe Catia Maxim si i-am spus de intenția de a-i invita pe Serge și Nivo la București. Autoarea s-a arătat încântata și mi-a propus chiar să se implice în  organizarea turneului. Sunt convins că publicul va fi fascinat de muzica lor,  a declarat George Doholici.”

 „The Rahoerson Serge and Nivo Trio” a apărut in anii ’70. Originari din Madagascar membri trupei îmbină perfect ritmurile de jazz, blues, r&b, bossa, gospel, funk și „world music”. Atunci când vine vorba despre show, nimic nu se compară cu acest trio. Cei trei membri, Serge Rahoerson ( claviatură și saxofon), Nivo ( voce și percuție ) și Max Hery ( chitară bass ) au fost prezenți de-a lungul celor peste 30 de ani de carieră la cele mai importante festivaluri din Statele Unite și Europa. Au cântat alături de nume sonore din lumea jazz-ului precum: Jaco Pastoris, Jimmy Smith, Wynton Marsalis, Paquito Rivera, Buddy Tate, Harry Edison și Chick Corea.

Pe parcursul turnelui, autoarea cărții "Incă un Pas" Catia Maxim va fi prezentă și va susține o sesiune de autografe.„In urma cu doi ani, vizitam pentru prima dată Parisul. Absolut întâmplător am ajuns la Caveau de la Huchett. Dupa aceea senzațională seară de jazz, totul a căpătat un alt sens. Au venit răspunsuri la întrebări nerostite și când m-am întors acasă, am scris primul meu roman  "Incă un Pas". Mă bucur să revăd trio-ul în Romania, sunt convinsă că vor oferi un recital spumos publicului bucureștean și sibian”, a declarat Catia Maxim.   

Despre Jules Verne Imobiliare: Jules Verne Imobiliare este o societate mixtă româno – franceză cu experiență internațională în promovarea și realizarea investițiilor imobiliare. Compania oferă servicii de tranzacții imobiliare, investiții imobiliare și administrarea imobilelor. Unul dintre proiectele absolut inovatoare pe care compania le-a dezvoltat este blocul de locuințe, inteligente, Stella Rezidence din zona centrală. Conceptul de bloc inteligent este o premieră, denumit Building Management System, concept care datorita tehnologiei va permite controlul total asupra funcțiilor vitale ale apartamentelor: apa, energie electrică și termică, monitorizare prin internet și sms. Toate aceste inovații tehnice au fost aplicate în proiectul imobiliar Stella Rezidence (www.stella.jvi.ro), proiect de succes care a fost vândut o treime încă din faza de construcție unor cetățeni străini. Un alt proiect pe care compania îl dezvoltă din fonduri proprii este mansardarea și reabilitarea termică a blocurilor vechi. Proiectul deține Certificatul Energetic European.  Informații despre companie și proiectele sale se găsesc pe www.jvimobiliare.ro 

Despre Catia Maxim: Născută în București, absolventă a Facultății de Litere promotia 1981 a lucrat ani de zile în învățământ și o scurtă perioadă la Editura Ion Creangă. Debutează în anul 2007 cu romanul "Inca un Pas". Luna trecută a lansat cel de al doilea roman "Clipe Salvate", un roman foarte bine primit de public. Avangardistă, autoarea și-a lansat un blog, www.catiamaxim.worldpress.com, blog pe care iși primește musafirii în fiecare seară. 

Despre Medieval Praxis: Inființată în anul 2005, Medieval Praxis și-a concentrat toate activitatea în organizarea de evenimente culturale. Acoperind un gol de oferta culturală în zona muzicii vechi, Medieval Praxis și-a propus ca prin evenimentele organizate să vina în întâmpinarea iubitorilor de muzica cultă. Printre cele mai notabile realizări se numără organizarea Târgului de Arta Medievală București, Festivalul Mediaș – Cetate Medievală și Festivalul de Muzică Veche, aflat la cea de-a treia editie. Pe parcursul activității, Medieval Praxis a dezvoltat și un departament de management artistic având în portofoliu artiști specializați în domeniul muzicii vechi: formațiile Trei Parale și Gli Studiosi di Sebastiano, cvartetul de corzi Sempre, Raluca Enea etc.

 București, 6 Mai 2008

 

Omnigraphies mulțumește doamnei Raluca Boitan pentru informațiile furnizate.