Carcassonne-Fălticeni (aller-retour), un articol de Adrian Irvin Rozei

Creation Category: 

ÎN ULTIMILE decenii, locuitorii României s-au obișnuit să audă zi de zi vorbindu-se despre plecarea unei rude sau a unui vecin către țările Apusului unde s-au instalat, s-au integrat și s-au adaptat noilor condiții de viață. Dacă până în 1989 motivul principal al acestor strămutări era, mai ales, politic, în ultimii ani el a devenit preponderent economic. Nenumărați sunt cei care speră să reușească o viață mai bună într-o țară dezvoltată economic, punându-și competențele în slujba unei lumi mai organizate și tehnologic mai dezvoltate. Însă cea mai mare parte dintre noi a uitat că acum un secol sau un secol și jumătate fluxul competențelor, fie ele tehnice, financiare, comerciale sau artistice, se dirijau în sens invers, dinspre vest înspre est. Pe atunci, Țările române, în plină efervescență pe drumul emancipării, reprezentau, prin bogățiile lor naturale și prin potențialitățile neexploatate încă, “noua frontieră” a Europei. Așa se face că în secolul XIX, nenumărate familii occidentale au venit în România, au adus aportul lor tehnic sau cultural și, de multe ori, au rămas pe loc și s-au împământenit. Mulți sunt cei care au auzit de Anghel Saligny, constructorul podului de la Cernavoda, sau de André Lecomte du Noüy, restauratorul bisericii voievodale de la Curtea de Argeș. Mai puțini sunt cei care cunosc aventura descendenților lui François Cazaban, realizatorul unui număr important de lucrări publice în Moldova celei de-a doua jumătăți a secolului XIX.

 

Născut în Franța, la Carcassonne, în 1810, după ce a studiat la școala “des Ponts et Chaussées” din Paris, François Cazaban și-a exersat meseria de inginer, mai întâi în Franța și din 1844 în Algeria unde, timp de opt ani, a executat lucrările necesare pentru alimentarea cu apă a capitalei noii colonii franceze. În 1853, François Cazaban a răspuns unei invitații lansate de guvernul de la Iași pentru realizarea serviciului telegrafic din Moldova. În continuare, el a semnat câteva contracte succesive cu autoritățile locale care l-au numit Inginer șef al Departamentului Iași, funcție pe care a asumat-o între 1853 și 1896. În cadrul acestei activități, inginerul francez a conceput și dirijat lucrările drumurilor Galați-Bârlad sau Bacău- Roman- Tg. Frumos- Pașcani-Iași-Ungheni. Tot în această perioadă el a suprevegheat nenumărate proiecte de geniu civil sau arhitectură, printre care drumuri departamentale, Halele Centrale din orașul Iași sau Casa Negruzzi (viitorul sediu al Poștelor și Telegrafului din Moldova).


Sosit în România cu prima lui soție, Margueritte Fabre, cu care a avut patru copii, François Cazaban s-a căsătorit după moartea acesteia, cu o englezoaică, Pauline Walter, care i-a dăruit alți 11 copii. Pe urmașii acestui inginer francez, căsătoriți în România cu descendenți ale unor familii engleze, austriece, italiene, grecești etc., dar bine înțeles și române, nenumărați dintre noi i-au întâlnit, fie fizic, fie în reviste de specialitate, ziare locale sau naționale, ba chiar și uneori pe afișele întregii lumi. Pentru că, membrii familiei Cazaban au reprezentat timp de mai bine de un secol și jumătate floarea elitei intelectuale românești în nenumărate domenii de activitate. Ceea ce e și mai remarcabil este faptul că cea mai mare parte dintre ei se bucurau în egală măsură de aptitudini tehnice și artistice, deseori ezitând în momentul alegerii unei cariere între diferitele drumuri pe care ar fi putut să le urmeze.

Printre cei care s-au remarcat în lumea tehhnicii merită să-i menționăm pe:

-Jules Cazaban (1840-1916) , Inginer șef în Moldova și pasionat fotograf
-Pierre Louis Cazaban (1870-1952), inginer, meloman, dramaturg
-Corneliu Cazaban (1901-1987), inginer, profesor universitar, matematician, muzician
-Silvia Timotin Păun (1923-2003), arhitectă, autor de studii științifice și artistice
-Gheorghe Plăcințeanu (1924-1961), medic emerit, victimă a regimului comunist
-Alexandru Timotin (1925-2007), inginer, doctor în electronică, profesor universitar, autor de studii științifice, poliglot

Dintre Cazabanii sau descendenții lor care s-au ilustrat în lumea artistică menționăm pe:

-Alexandru Cazaban (1872-1966), scriitor, conferențiar
-Clemansa Barberis-Plăcințeanu (1899-1966), compozitoare, solistă de operă, violonistă, profesor uniuversitar
-Ion Irimescu (1903-2005), sculptor, desenator
-Jules Cazaban (1903-1963), actor, amator de pescuit, vânătoare, ceasornicărie
-Rodica Suțu (1913-1979), pianistă, compozitoare, profesor universitar,
-Soroana Coroamă-Stanca (1921-2007), regizoare de teatru, scenaristă, critic de teatru.

Cazabanii contemporani și descendenții lor direcți, care au făcut carieră tot atât de bine în domeniile artistice sau ale tehnicii de azi, sunt mult prea numeroși pentru a fi citați unul câte unul. Însă ei au mai adăugat, în plus de talentele lor tradiționale o nouă latură: cea internațională.

* * *

 

Primul cuib istoric al familiei Cazaban în România a fost orașul Fălticeni din nordul Moldovei. Mai apoi, la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut, majoritatea Cazabanilor s-a strămutat la București. Ca și multe alte familii din intelectualitatea românească a secolului XX, Cazabanii s-au împrăștiat, după cel de-al Doilea Război mondial, în cele patru zări ale lumii. Dar, după cum descendenții lui François Cazaban, venit din Franța pe meleagurile românești, au știut să-și păstreze cultura țării lor de origine, îmbogățită de adaosurile locale sau europene, mergând până la crearea unui spirit comun Vechiului Continent, Cazabanii contemporani au reușit să mențină o legătură de familie, în ciuda miilor de kilometri care-i separă.

O primă reuniune -simbolică- a reprezentat-o publicarea cărții “Cazabanii - o cronică de familie”, editată la București în 2004.

cazaban-livre.jpg
Versiunea franceza a cartii care relateaza aventura Cazabanilor din Romania

 

Etapa următoare a fost organizarea unei reuniuni de familie, prevăzută pentru luna iulie 2007 la Carcassonne, în Franța. Locul și data reuniunii aveau o dublă semnificație. Mai întâi ea amintea locul de plecare al ramurei române a familiei și reprezenta o ocazie de a-și căuta rădăcinile locale sau a eventualelor legături de rudenie cu Cazabanii francezi.

Pe urmă, ea marca o dată istorică : 310 ani de atestare documentară a familiei Cazaban. Pentru că un document datat 10 octombrie 1697, și transmis din generație în generație printre membrii ramurei române, certifică acordarea de către Generalitatea Provinciei Languedoc a armeriilor reprezentând “d’azur au chien passant à dextre d’argent, posé sur un tertre de sinople mouvant de la pointe de l’écu, au chef de gueules chargé de trois étoiles d’or à cinq rais posées en fasce*”. Beneficiarul acestui brevet este “Jean Cazaban, marchand de Carcassonne”, consul al orașului în 1691, înscris prin acest document semnat de Charles d’Hozier “conseiller du Roi” în Armorialul General al Franței.

În vederea reuniunii dela Carcassonne, o variantă prescurtată a monografiei, tradusă în limba franceză, a fost editată în condiții grafice excepționale la Editura UNIVERSAL DALSI din București, sub titlul “Les Cazaban – une cronique de famille”.

În același timp, contacte telefonice și epistolare cu familiile Cazaban din regiune sau cu specialiști locali ai genealogiei pregăteau reuniunea care urma să aibă loc pe 2 iulie.

Dinspre ramura română a Cazabanilor și-au anunțat sosirea aproape douăzeci de membri, descendenți direcți sau colaterali; ei soseau din Statele Unite, Franța, Germania, Canada și România.

În seara zilei de 2 iulie, într-unul din saloanele elegantului hotel “Les Trois Couronnes” unde era prevăzută reuniunea de familie, urmată de un bufet-dineu internațional, au sosit cincisprezece reprezentanți ai Cazabanilor locali. Autoritățile orașului erau prezente prin adjunctul primarului, responsabil cu activitățile culturale. A asistat de asemeni și Superiorul bisericii ortodoxe din vecinătatea orașului. După ce Dimitrie Cădere-Cazaban a prezentat aventura Cazabanilor din România, profesorul Jean-Louis Bonnet, specialist al istoriei orașului, a proiectat facsimilul documentelor de arhivă recent descoperite privind antecedentele locale ale familiei. Discuția care a urmat a permis crearea unor noi contacte între Cazabanii de origine română și cei din regiune.

cazaban-tour.jpg  
  


Participantii romani in fata turnului Cazaban din Carcassonne

 

La despărțire, membrii familiei Cazaban reîntregite și-au propus să organizeze în viitor o nouă întâlnire, probabil în România.

 

 

 

Adrian Irvin Rozei, Carcassonne, iulie 2007

*În langaj heraldic : “Azur, cu un câine trecând la dextra de argint pe o terasă verde ieșind din vârful scutului, cu șeful roșu încărcat cu trei stele de aur cu cinci raze puse în fascie”