Anxiety

Creation Category: 

Am senzaţia cronică a unei mări pustii
cu arbuşti înroşiti de vînt pe coastă
şi petice de zăpadă ce ţes mersul stelelor pe cer
amintindu-mi, mai degrabă, de ceaţa din zori,
aşezată între extrasistole,
decît de gloriile lungi ale frigului.
Iar dac-aş da la o parte acest gînd
timp de o preţioasă secundă
ar fi nepotrivit să uit că
nimic nu valorează cît o conştiinţă trează
cum sînt convinsă că mă apropii de moarte
cu încă o noapte, deşi,
nu eu sînt cea care trăieşte în mine
dureroasa tovărăşie
a vînzătorului de păsări
fără victorii şi fără înfrîngeri. 



You voted 'down'.