Poezia m-a învățat că este « drum interior » , în « căutare de spiritualitate »,că nu supraviețuiește întotdeauna « bandelor literare » și spiritului lor de « comando ».Grupurile literare se fac și se desfac ,dar la un moment dat poetul se poate  îndepărta pe vârful picioarelor,își caută Calea sa,începe traversarea deșertului.

Puțin cîte putin,de la începuturile mele literare ,am simțit că luam un sens,o direcție pe care am numit-o în intimitate : Femelism(femeie,gen feminin,femelă…)

Toate poemele se învîrteau de maniera repetitivă în jurul unor noțiuni repetitive,întrebări chinuitoare,în jurul revoltelor și convingerilor mele .

O femelistă nu este o feministă,ea consideră ca autoare cea care este capabilă de a nu maimuțări mușchii linguali masculini,se simte egala bărbatului,fără nici o dorință de distrugere a acestuia(în opoziție cu feministele ,prea masculine si psiho-rigide din punctul meu de vedere).

Ea își asumă pe deplin arhetipul de Mater Universalis,tigroaică modernă,care trăiește la 200 kms pe oră,asumă un cotidian(în toate colțurile Planetei) cu aceeași abnegație și demnitate.

Debuturile mele literare (prin concurs) sub Ceausescu au existat printr-o minune !

Oameni de excepție mi-au deschis spiritul și am putut alege drumul celor Drepți chiar dacă era riscant(pentru a evita de a

Servi în genunchi un regim de teroare)

Aceste spirite model au servit de electro șocuri pentru ereziile mele,riscurile asumate (Cenaclul 19,Astra,în volumele mele Miraculum ori Femina).La sosirea mea în Franta(cu 2 ani înaintea căderii lui Ceausescu),cu două valize,doi copii ,doua cărți și altele două în manuscrise șifonate(rebelii nu erau publicați decît foarte rar) am ales o retragere discretă ,am debutat integrarea mea,proces în curs nicicînd terminat,dar mai degrabă reușit,din fericire…

Trebuia să văd clar căci fără o viziune clară si sinceritate nu putem fi mesageri valabili ai poeziei…Trebuia să accept noile mele rădacini,să apropii cele doua țări (originară si de adopție) ;să le pun cumva pe un plan de egalitate,ca o mărturisire de dragoste pentru amîndouă …ele care au contribuit atît de minunat la nasterea și renașterea mea.Aproape doua vieți într-una !

Toate acestea au cerut timp …am înțeles ca rămîn un scriitor român ;Eram norocoasă de a aparține a doua culturi bogate ?Discursul meu devenea această sumă,sentimentală,sălbatică,primitivă,emoționată de Lumea Noua fără a uita Lumea Veche ,trăind cu ambele în cotidian.Pïnă la urmă,am putut observa că nu m-am schimbat prea mult ,că am rămas fidelă femelismului » meu,încă și mai sensibilă la suferințele umane,viețile distruse,la injustiții și la lipsa de toleranță.Si de fiecare dată pe acelasi ton de emoție reținută,gravă,seacă,care urmărea o forță de impact ,sub un unghi nou,într-un nucleu afectiv învelit în imagini care « povestesc » și care « sugerează »,care difuzează corespondețe…

Aceleași teme majore,mitologii în filigran despre opresiunea seculară a femeilor ,reformele superficiale si lente pentru a le ameliora viața,mizeria materială,spirituală si sexuală,respectul mamei,menajerei,cea care procreează…(considerată în anumite colțuri ale planetei ,ori în Franța ,ori România,ca un instrument sexual la dispoziția unui soț-uneori un pește –ceea ce este si mai grav !)

Astfel poemele mele devin variantele revoltelor mele,așteptărilor mele-indisciplinele mute care se eliberează prin scris.

Sosirea în Franța a precipitat și mai și trezirea constiinței mele,demistificarea normelor dominante.Detest femeia redusă la o condiție inferioara,exalt excepționalul ei aport la frumusețea lumii,nu pot rămîne indiferentă caci ea este Viața.

Incoerentele vieții în cuplu,viața sociala ori politica mă interpelează deopotrivă ;Totul merge prea repede(exista un pericol ?)resimt în același timp un atașament puternic la progresul care mă fascinează și o nevoie melancolica de a păstra totul din trecutul meu.Ca o formă de neo-romantism,o nevoie de e denunța o anumită violență atît de evidentă împotriva femeilor.Am aceasta hipersensibilitate în neuroni,ea face parte din conștiința mea femelistă !

Visez, și resimt instinctiv,ca poate o Femeie va găsi soluția de urgență pe pragul acestei planete albastre atît de fragile…Femelismul ,o dispoziție livrescă,impusă de Timpul meu subiectiv,o existență împărțită între o dictatură și o democrație –o dorință de viață intensă ,care după un asemenea accident biografic(dictatura) apără cu toate forțele de care dispune valorile universale ale umanității atît de stranii,de diferite dar mereu surprinzătoare.Mărturisesc și asum  căutarea unei originalitați cu « orice chip »și foarte bine dacă poate părea uneori « naturală ».

O poezie care privește viața în ochi cu încîntare,fără a fi nevoită de

a-și pleca privirile ,pentru ca nimic din« anima

mundi » să nu îi scape !