Am plecat de acasă de ceva timp și simt invariabil că în loc de suflet am o gumă mare de mestecat ce nu vrea să se mai dezlipească de pereții mei colorați. Aroma de cireșe mă obsedează, iar mirosul acela dulceag de copil mă face întotdeauna să ajung târziu la metrou și să nu-mi dau niciodată seama pe ce parte trebuie să cobor.  

Am descoperit aici că muzica nu mai înseamnă libertate și că o bancă de autobuz ține foarte ușor loc de mamă. Nu pot să înțeleg de ce oamenii ăștia maronii se încolăcesc în jurul munților de beton: parcă ar fi dragoste la prima vedere; toate întâlnirile de genul ăsta sfârșesc în fața ofițerului de stare civilă, discret costumat într-un semafor cu două culori ce nu se mai schimba niciodată la verde. Mă mai mir de ce tipa de lângă mine mă privește ciudat de parcă am în loc de ochi zebre de trecere de pietoni și așteaptă să mă calce! e foarte ușor să adopți stilul și să te crezi unul de-al lor. Adevărata provocare e să lupți contra: să mergi întotdeauna pe trotuar în loc de stradă, să nu-ți arunci sacoșile pe scaun atunci când urci în autobuz și să nu te uiți niciodată cu dispreț la cei care au avut curajul să fie altfel.        

Citesc ziarul din mâna colegei mele de bancă-metrorex: „ Sinucigașii vor lua plasă! Cei care doresc să-și pună capăt zilelor de pe cel mai înalt pod din lume vor cădea, în realitate, pe ce mai mare plasă întinsă vreodată sub un pod de trafic greu.” Zilele mele au avut întotdeauna un capăt și în fiecare dimineață lumina ciocolatie ce trece printre jaluzele îmi șoptește că a venit timpul să ajung la un capăt...la un final. Profu’ de filosofie, pe care l-aș asculta 24 de ore în loc de masă, somn sau oricare altă activitate socială plictisitoare, spune că partea interesantă care ne marchează încă de la început e că ne naștem morți: nimic mai complicat de atât. Zâmbesc și mai multe extremități osoase îmi penetrează obrazul; nu știu dacă e din cauză că vreau să o mănânc pe tipa blondă din fața mea sau pentru că mi-e mult mai ușor să accept că, până acum, capătul meu de zi a fost unul fals și că, de fapt, viața nu începe din nou în fiecare dimineața cu lumina cicolatie de la geam. Tot profu’ zice că atunci când ai un ideal ai impresia că înoți în aracet: oricât de mult ai munci să-l împlinești tot ți se pare mult mai greu decât ți-ai imaginat.         

Zeci de fete cu evantaie în loc de gene și doi tipi creți umplu amfiteatrul fără scaune...se pare că în seara asta o să stau pe jos...din nou.” De ce au început politicienii să dea cu mopul înainte de campania electorală? Ce palier de nevoi reprezintă ei?” Știu că pe cel de afiliație, dar ce rost are să mai zic ceva când oricum  proful-tonomat nu face nimic altceva decât să  pună pe replay toate frazele auzite și apoi să le dea o tentă perversă. Am în spate o tipă brunetă din categoria celor care nu înțeleg de ce unele fete mai poartă și negru și nu își tapează părul cu un tub de fixativ care se întreabă cum pot oamenii purta ochelai de cal; mesajul pe care ea se chinuie să-l descifreze e de pe un fluturaș pentru un ONG; e clar că într-o lume ca asta visul meu de a fi un voluntar care să schimbe lucrurile pare din ce în ce mai irealizabil.Aș încerca să-i explic tipei că-i doar o metaforă pentru cei care nu sunt obișnuiți să vadă dincolo de normele plictisitoare, de regulile stricte, dar sunt sigură că nu m-ar înțelege...azi port un tricou negru...         

Îmi amintesc că am plecat de acasă sfătuită serios să mă feresc de handicapul social, însă aici, la Cărturești, ceaiul de caramel pare să-mi fie singurul prieten căruia îi pot încredința un secret: mi-e dor de casă. Zeci de oameni portocalii ies din aburul ceaiului și încep să-mi intre pe sub piele, în orbite, pe suflet...caută în mine tot ceea ce nu au fost în stare să găsească în ei: fericirea. Fericirea mea e simplă: ea se întinde dimineața pe o felie de pâine și, în fiecare seară ia forma vocii de la capătul firului. De ce mai cred încă în ea? Pentru că va veni o zi în care ne vom da seama că nu există cu adevărat: în ziua aia probabil că vom muri. Mă simt ca un număr pe un bilet de loto...dacă ar fi totl atât de simplu și dacă între liniile acelea roșiatice n-ar trebui bifat decât un singur număr...