În noaptea aceea din an
uitasem de Erato
fără să mai vreau nimic în schimb
călătoream doar cu ochii în sine
spre țărmul Polului Sud
eram încă departe
îmi încălzeam mîinile obsedant
din specularul pașilor tăi
în suflet îmi creștea un arțar alb
o fereastra spre Valea Regilor
și vîntul strîngea mînerul valizei
din care țîșneau banchize de lumină
magnolii rezemate de umbre
verticale emoții
în oglinda tristeții
electric doar tu
sfîrșitul poemului meu de dragoste